Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 25 martie 2008 00:00
Roş-albii sînt ponderaţi în declaraţii, însă trag cu ochiul la un loc de Champions League
Favorizată şi de jocul rezultatelor, Dinamo a ajuns pe podium, la 10 puncte de liderul CFR Cluj şi la 4 de ocupanta locului secund, Steaua, cu 9 etape înainte de final. Recunoscuţi ca oameni ce se aruncă în declaraţii incitante şi epatante, roş-albii au adoptat de această dată o politică moderată!
Roş-albii sînt ponderaţi în declaraţii, însă trag cu ochiul la un loc de Champions League
Favorizată şi de jocul rezultatelor, Dinamo a ajuns pe podium, la 10 puncte de liderul CFR Cluj şi la 4 de ocupanta locului secund, Steaua, cu 9 etape înainte de final. Recunoscuţi ca oameni ce se aruncă în declaraţii incitante şi epatante, roş-albii au adoptat de această dată o politică moderată!
"Obiectivul nostru este să ne calificăm într-o cupă europeană. Pe noi ne interesează să cîştigăm fiecare meci, indiferent de numele adversarului, şi stăm la cotitură. Dacă ni se va ivi ceva extraordinar, vom profita, fiţi siguri! Dar nu ne interesează discuţiile de genul «tragem la titlu» sau «sîntem favoriţi la locul 2». Sîntem conştienţi că este un război dificil, iar singurul lucru care ne trezeşte acum interesul este o victorie cu CFR Cluj", a spus ieri Cristi Borcea.
Pe ideea preşedintelui executiv a continuat Vasile Turcu: "Am suferit destul, aşa că încă nu ne gîndim la locul 2. Mai e mult pînă departe, iar noi vrem linişte ca să pregătim cu seriozitate finalul de sezon. Vrem să jucăm fotbal şi să obţinem victorii dacă se poate meci de meci".
"Atenţie la Dinamo! Şi «cîinii» au intrat în lupta pentru titlu. Nu i-a băgat nimeni în seamă şi uite că au ajuns pe locul 3, avînd şanse chiar şi la titlu"
Dumitru Dragomir, preşedinte LPF
Romanovs ameninţă
Dennis Romanovs este nemulţumit de statutul de eternă rezervă! Letonul de 29 de ani le-a transmis şefilor că îşi doreşte să plece din vară în cazul în care Bogdan Lobonţ, titularul de drept al "cîinilor", nu se va transfera. Romanovs, care cîştigă 96.000 de dolari pe sezon, a fost convocat la "naţionala" Letoniei, însă are şanse mici să fie titularizat.
Vranjkovici e debusolat
Titularizat în partida cu Poli Iaşi, cînd a pasat decisiv la golul lui Dănciulescu şi a participat la faza din care Miranda a marcat pentru 2-0, Vojislav Vranjkovici nu a fost nici măcar rezervă la Cluj, cu Universitatea (2-1)! Sîrbului de 25 de ani nu i s-a oferit nici o explicaţie, deşi contra moldovenilor jucase fără greşeală. Voika e debusolat de ce i se întîmplă şi speră să facă parte din planurile lui Mulţescu pentru partida cu CFR Cluj, de duminică.
"China" stă pînă miercuri
Accidentat în minutul 70 al partidei cu U Cluj, Andrei Mărgăritescu a ratat convocarea la selecţionata "B" a României. "China" a suferit o entorsă la glezna stîngă, iar staff-ul medical i-a recomandat un repaus total pînă mîine, cînd va putea începe alergările uşoare. Mijlocaşul de 28 de ani a decis că este mai bine să nu forţeze pentru a putea fi în teren duminică, în disputa cu CFR Cluj.
Mulţumiţi de Todorovski
Aruncat în luptă pentru prima dată de cînd s-a transferat la Dinamo, Blagoja Todorovski a evoluat pe postul de fundaş dreapta la Cluj. Macedoneanul de 22 de ani a avut o prestaţie apreciată de staff-ul tehnic, care se gîndeşte să-l titularizeze şi contra CFR-ului, mai ales că Flavius Stoican mai are de ispăşit o etapă de suspendare.
Ultimele noutăţi:
- Gică Popescu a recunoscut la "Recursul Etapei" că i-a ajutat pe şefii "cîinilor" să intre în legătură cu Louis Van Gaal: "Mi-a fost cerut numărul de telefon al lui Van Gaal printr-o altă persoană, ca să vorbească cei de la Dinamo personal cu dumnealui"
- Accidentaţi în urmă cu o săptămînă, Nino Pekarici şi Gabriel Boştină au revenit la antrenamente alături de restul colegilor după ce au suferit leziuni musculare
- Miranda şi Izvoranu s-au pregătit ieri separat, întrucît resimt uşoare probleme musculare
- Dinamoviştii s-au antrenat ieri după-amiază cu echipa secundă din cauza lipsei de efectiv, întrucît 9 fotbalişti sînt convocaţi la loturile naţionale
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”