Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 06 decembrie 2011 00:00 / Actualizat marti, 06 decembrie 2011 16:33
După 11 ani la Steaua, fostul mare portar Dumitru Stîngaciu (47 de ani) a plîns în hohote pe drumul de la vestiare spre ieşirea din stadion cînd a plecat în Turcia. A reuşit să reziste acolo 6 ani, apoi a decis să devină antrenor cu portarii.
Revenit în România ca antrenor secund, la Timişoara şi la Urziceni, Stîngaciu a reuşit să cîştige campionatul cu Unirea şi a mers cu echipa în grupele Ligii Campionilor. A ţinut aproape de "Burscul" Dan Petrescu, alături de care a fost şi în Polonia, Wisla Cracovia, iar acum antrenează în Rusia, la Kuban Krasnodar, echipă cu care au promovat în prima ligă, iar în primul sezon au terminat campionatul pe locul 8 şi participă în play-off alături de cele mai bune formaţii.
Stîngaciu a fost invitatul special al Radio GSP şi a vorbit despre cei mai frumoşi ani pe care i-a petrecut în tricoul roş-albastru.
Stîngaciu, care a cîştigat campionatul României în 1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1993, 1994 şi 1995, şi-a reamintit despre momentele legate de Derby de România, dintre Steaua şi Dinamo.
- Domnule Stîngaciu, cum aţi ajuns la Steaua?
- Printr-o coincidenţă, ca să fiu sincer. Eram la Craiova, intrasem la Facultatea de Studii Economice şi jucam la FCM Braşov. Domnul Dumitru Dragomir era pe atunci lîngă Tîmpa şi nu a fost de acord că merg la Craiova. Aşa a intrat Steaua pe fir şi asta a fost! S-a făcut un schimb cu Vasile Iordache şi aşa am stat eu la Steaua 11 ani!
- Cum a fost perioada petrecută la Steaua?
- Am avut 11 ani frumoşi cu o accesiune superbă. Steaua nu se uită, este un blazon prea mare, iar cine nu poate să-l înţeleagă ar trebui să se gîndească înainte să vină aici şi să renunţe! Acest club are o tradiţie foarte mare şi cînd vii la Steaua trebuie să depui tot efortul pentru echipă, absolut tot!
- Cum erau derby-urile Dinamo-Steaua?
- Eu am jucat 15 meciuri cu Dinamo şi am pierdut unul singur în Ştefan cel Mare, cu un gol marcat de Demollari. Era un derby formidabil, la fel ca şi-acum. Toată lumea e în jurul acestui meci, inclusiv media, dar între jucători era o dispută incredibilă pe teren. După meci, mergeam la masă şi mîncam. Uite, cu Mihali am fost şi-am mîncat după un derby, ieşeam cu familiile, n-au existat nici un fel de probleme. În schimb, pe teren eram fiare şi ne respectam echipa. Acum trebuie să existe mai mult respect între jucători!
- Spuneţi-mi o amintire dintr-un meci cu Dinamo.
- Sînt foarte multe lucruri frumoase. I-am apărut un penalty lui Orac în ultimul minut. El se antrena în spatele porţii şi ţipa la mine "Vezi că intru să ţi-o dau!" şi i-am zis "Nici o problemă, dar nu azi, altă dată!". A intrat pe teren, mi-a tras în dreapta, m-am făcut că plec în stînga, am fugit în dreapta şi l-am ars! Eu cu Duckadam ne pregăteam mereu de penaltyuri.
- Cum?
- Făceam campionate pe sucuri, pe cola. Făceam foarte multe antrenamente, trăgeam nonstop la poartă. Majearu zicea că trage-n dreapta, te duceai acolo şi nu reuşeai să respingi. Şi Gicu Dobrin la fel, trăgea la poartă şi nu găseai mingea după. Trebuie să-i citeşti, să-i înveţi! Existau şi astfel de jucători senzaţionali, chiar dacă tu te pregăteai de penalty-uri o grămadă de timp. Acum, dacă nu ai intuiţie, n-ai timp să mai reacţionezi. Mi-aduc aminte că Hagi, cînd jucam cu el în Turcia, un singur gol mi-a dat, printre picioare.
- Cum era Hagi în Turcia?
- Excepţional! Eu cu Hagi avem respect faţă de noi şi ştim că avem cei şapte ani d-acasă. Am rămas cu picioarele pe pămînt şi-am învăţat că dacă vrei să fii respectat, trebuie să respecţi! Hagi nici nu putea să meargă pe stradă cînd juca la Galatasaray! Ca să iasă pe stradă şi să sară pe el o mie de oameni, să facă poze sau să-i ceară autografe era greu şi pentru el.
- Vă mai uitaţi la meciurile de atunci?
- Da, îmi place să mă uit la fostele mele jocuri. Am foarte multe meciuri acasă, mă uit cînd am timp, dar nu le am chiar pe toate. Mi-a promis cineva că mi le aduce, încă le aştept.
- Ce reprezintă Steaua pentru dumneavoastră?
- A doua mea familie! Îmi aduc mereu aminte acea pantă de la vestiare care duce în parcare. După 11 ani plîngeam cu geanta în spate cînd am plecat din România, spre Turcia!
- Cum e meseria asta de portar?
- E grea, dar frumoasă. Portarul e primul atacant şi ultimul apărător. Dacă portarul greşeşte, plăteşte toată echipa. Nu este deloc uşor, trebuie să ai dăruire multă şi să lucrezi mult de tot. 11 ani la Steaua şi încă 6 ani pe care i-am petrecut în Turcia mi-au ajuns. De atunci am început să fiu antrenor de portari. M-am gîndit de foarte multe ori să fiu antrenor secund sau principal, dar am preferat să rămîn antrenor de portari. Îmi place mult mai mult.
- Momente frumoase din cariera de antrenor?
- Da, sigur! Meciul Timişoarei cînd a jucat cu Steaua şi s-a terminat 8-1! Eram cu Panduru la Timişoara, dar m-a impresionat foarte mult faptul că spectatorii au fost alături de noi şi au cîntat mereu şi ne-au aplaudat. Sincer, echipa a dat tot ce-a fost mai bun pe teren şi publicul şi-a dat seama de asta şi nu ne-a contestat.
Vezi mai jos poze speciale cu Dumitru Stîngaciu
