FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Pariul lui Kopic a recidivat » Jucătorul lui Dinamo, bilanț perfect după golul cu FCSB

Stipe Perica/ foto: Eduard Vînătoru
Stipe Perica/ foto: Eduard Vînătoru

Articol de - Publicat duminica, 30 martie 2025 21:08 / Actualizat duminica, 30 martie 2025 21:41

Stipe Perica (29 de ani), atacantul lui Dinamo, a marcat din nou cu FCSB. Croatul a deschis scorul în minutul 25, din centrarea lui Dennis Politic.

Perica, jucător adus în iarnă la Dinamo, a marcat din nou cu FCSB. El a înscris și în primul meci pe care l-a jucat împotriva roș-albaștrilor, în februarie.

Scenografiile de la Dinamo - FCSB » Mona Lisa într-o peluză, „câini” agresivi în cealaltă
DINAMO - FCSB
Scenografiile de la Dinamo - FCSB » Mona Lisa într-o peluză, „câini” agresivi în cealaltă

Două goluri în două meciuri pentru Perica în derby-urile dintre Dinamo și FCSB. De asemenea, al doilea gol marcat de croat în play-off, după ce a înscris și etapa trecută, cu CFR Cluj, în prima rundă a play-off-ului. Atunci, „câinii” au pierdut cu 1-3 în Gruia.

GALERIE FOTO. Stipe Perica, al doilea gol marcat în meciurile dintre Dinamo și FCSB

+3 FOTO

Pe Arena Națională, Perica a înscris din apropierea careului mic, după o centrare a lui Dennis Politic din flancul stâng al atacului dinamovist.

Stipe Perica e pariul lui Zeljko Kopic în partea a doua a sezonului. Atacantul croat l-a scos pe Astrit Selmani de pe postul lui natural, de „vârf”. De la venirea lui Perica, Selmani a fost trecut de Kopic în extremă, deși a devenit golgheterul lui Dinamo din centrul atacului.

Stipe Perica a ajuns la 3 goluri pentru Dinamo, în meciul cu numărul 8 în alb-roșu.

Zeljko Kopic: „Perica are mentalitate de luptător. Va fi foarte bun pentru Dinamo”

„Îl știu pe Perica de mult timp. Nu am fost antrenorul lui, dar acum 10 ani, când și-a început cariera, era un tânăr de mare perspectivă. A arătat mult potențial, motiv pentru care Chelsea l-a transferat. A avut momente bune în Israel și Italia. Când pierzi ritmul, când nu te adaptezi undeva, cariera poate lua o direcție descendentă. Un jucător își pierde încrederea, iar apoi e greu să o recâștige.

E greu să faci ce a reușit Selmani – timp de șase luni nu a jucat bine și, chiar și înainte, nu avusese sezoane foarte bune. S-a chinuit, dar apoi și-a arătat adevăratul potențial. Mentalitatea lui de luptător este la un alt nivel. Știu că și Perica este la fel ca mentalitate. Nu îi compar ca jucători, sunt profile diferite.

Este important faptul că, deși nu a avut parte de un presezon complet, a reușit să înscrie împotriva FCSB și CFR. Cu Farul a avut trei ocazii, la Arad a avut mai multe situații clare și ar fi trebuit să marcheze.

Cu calitatea lui, trebuie să înscrie mai des, dar este acolo, simte bine spațiile, ajunge în poziții de finalizare. Cred că în perioada următoare, mai ales după presezonul de vară, va fi foarte bun pentru Dinamo. A demonstrat deja că are calitate”, a declarat Zeljko Kopic, zilele trecute, potrivit dinamo1948.club.

Citește și:
Nicolae Stanciu discută azi rezilierea contractului cu Genoa! » Posibila destinație a internaționalului român
Campionate
Nicolae Stanciu discută azi rezilierea contractului cu Genoa! » Posibila destinație a internaționalului român
Dinamo a prezentat al doilea transfer al iernii: „Made in La Masia”
Superliga
Dinamo a prezentat al doilea transfer al iernii: „Made in La Masia”
Veste proastă cu noul transfer la FCSB: forțați să bage jucătorul fără meci de 10 luni
Superliga
Veste proastă cu noul transfer la FCSB: forțați să bage jucătorul fără meci de 10 luni
Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale
Campionate
Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale
2026 începe cu un mare faliment
Profit.ro
2026 începe cu un mare faliment
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Surpriză imensă în Top 100 cei mai bine plătiți sportivi din 2025

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale


Comentarii (2)
deal1
deal1  •  31 Martie 2025, 06:43

Să sperăm că va fi. Azi e doar o ciorbă reîncălzită cu gust acru-amar.

Dumitrache67
Dumitrache67  •  30 Martie 2025, 22:38

Fi-ți-ar pariul al dracului! Catastrofă de jucător! Și nu doar el ..

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close