FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Străinii Stelei au reuşit mai mult de jumătate dintre golurile roş-albaştrilor în acest sezon

Articol de GSP - Publicat marti, 25 mai 2010 00:00

Peste jumătate din golurile înscrise de jucătorii roş-albaştri în acest sezon au fost reuşite de fotbaliştii străini din lotul antrenat de Cristiano Bergodi şi, apoi, de Mihai Stoichiţă.

Dacă atacantul grec Pantelis Kapetanos a marcat de 15 ori, fiind al doilea marcator al campionatului, celelalte zece reuşite le-au aparţinut armeanului Arman Karamian (5), columbienilor Dayro Moreno (2) şi Juan Carlos Toja (1), polonezului Pawel Golanski (1) şi bulgarului Jivko Jelev (1).

Dintre aceştia, Kapetanos, Golanski, Parpas, Jelev şi Karamian se află la final de contract. Dacă Jelev şi Kapetanos vor continua în Ghencea, fiind pe placul lui Gigi Becali, ceilalţi trei vor părăsi cel mai probabil Ghencea în această vară. Dayro Moreno a fost vîndut la Once Caldas în iarnă, iar Toja este unul dintre jucătorii în jurul căruia se va reconstrui echipa.

9 jucători străini a avut în teren Steaua la partida cu Astra, 8 dintre ei fiind titulari

13 jucători străini dintr-un total de 35 au evoluat pentru Steaua în acest sezon, record în istoria clubului

6.33 este media notelor acordate de GSP celui mai bun jucător stelist al sezonului, Pantelis Kapetanos

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga

Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis

Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (3)
 •  25 Mai 2010, 14:32

fara straini de calitate si fara antrenori de varf - gigi ramane doar cu steluta cu haosul si v-a pierde in cele din urma steaua .

 •  25 Mai 2010, 14:28

gigi are alergie la straini desi strainii -KAPETANOS 15 TOT SEZONUL SI ARMAN 5 DOAR IN RETUR AU MARCAT MAI MULTE GOLURI DECAT ROMANII . ARMAN SI ARTYOM MERITA SA MAI RAMANA UN AN LA STEAUA - dar cu gigi antrenorul gropar e imposibil el da afara pe cei buni si pastreaza pe cei slabi cica au caracter si sunt baieti buni -slugi-.

 •  25 Mai 2010, 14:12

la cluj campioana cati romanii au dat gol mai putin de jumatate

Vezi toate comentariile (3)
Comentează