FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Strategia lui Copos

Articol de - Publicat luni, 23 iunie 2008 00:00

Acţionarul radiografiază campania de transferări a Rapidului şi dezvăluie stilul de joc pe care vrea să-l impună Peseiro.

George Copos a participat sîmbătă la Regata Mării Negre, cu noul său yacht, cumpărat cu 5 milioane de euro . Suma e de două ori mai mare decît cea plătită pentru Spadacio şi Ricardo Fernandes, transferaţi de Rapid săptămîna trecută, dar acţionarul giuleştenilor susţine că Jose Peseiro i-a mai cerut şi alţi fotbalişti.

– Domnule Copos, tot pe mare sînteţi?
– Da, mai aranjez un pic velele.

– Înseamnă că aţi rezolvat transferurile dacă v-aţi retras pe apă?
– Nu, au venit doi jucători şi ur­mează alţii. Trebuie să ne întărim.

– Julio Cesar e unul dintre cei care vor veni?
– Da, cu brazilianul am rezol­vat, e o certitudine. E un jucător foarte bun, pe care am văzut că şi suporterii l-au cerut la Rapid.

– Aşadar, aţi luat pînă acum trei jucători: Spadacio, Ricardo şi Cesar. Cine urmează?
– Mai sînt cei doi fotbalişti de la FC Porto, Adriano şi Joao Paulo Andrade. În cazul lor, trebuie să fim totuşi realişti şi să spunem că ei sînt în momentul ăsta ţinte, nu certitudini.

– De ce, aducerea lor ar însemna un efort prea mare?
– Da, ar fi un efort uriaş din partea clubului! Pe Andrade îl vrem ca să întărim apărarea, deşi avem acum cei mai buni fundaşi din România. Urmărim şi aducerea unui mijlocaş defensiv, unul mare, de forţă. Îi avem pe acest post pe Lazăr şi pe Grigore, care sînt ex­ce­lenţi, dar am discutat cu Peseiro şi mi-a zis că pentru ce vrea el ne-ar mai trebui unul. Antrenorul mi-a zis că s-ar putea să mai şi schimbe sis­te­mul şi, din 4-4-2, să mai folo­seas­că, din cînd în cînd, doi mij­lo­caşi de acoperire. Trebuie să-l aju­tăm să aibă de unde alege! Avem de rezolvat şi problema vîrfului.

– Care ar putea fi Adriano, nu?
– Da, ar putea fi. Could be Adriano!

Brazilienii doriţi de Rapid

Joao Paulo Andrade

fundaş dreapta, 29 ani

poate juca fundaş şi mijlocaş, atît central, cît şi pe dreapta

negocierile se vor desfăşura marţi. E cotat la 2 mil €

Adriano Louzada

atacant, 28 ani

a marcat de 19 ori pentru Porto, în trei sezoane jucate

iniţial i-a refuzat pe rapidişti, temîndu-se că nu se va acomoda

Julio Cesar

mijlocaş, 28 ani

poate juca oriunde la mijloc, dar e dorit pentru banda dreaptă

e liber de contract şi vine joi la Bucureşti să semneze

Citește și:
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Superliga
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Decizie DEFINITIVĂ la TAS în cazul Anei Maria Bărbosu!
Gimnastica
Decizie DEFINITIVĂ la TAS în cazul Anei Maria Bărbosu!
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Campionate
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Superliga
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (4)
 •  23 Iunie 2008, 17:39

Anul acesta RAPID o sa faca eventul!!!Forza Rapid!!!

 •  23 Iunie 2008, 11:15

dakai luam pe istea luam campionatu!Dar ati gresit fundasu are 27 de ani!Ar fi bine daka l-ar tine shi pe coman,ar fi excelent!Va da-ti seama ce echipa ar avea rapid???Pfoaiai numa 3-0,2-0,4-0! Coman-Bozo,Joao Paolo Andrade,M.constantin(Fernandes),Sapunaru,Lazar ,Cesinha,Spadacio,Julio Cesar-Boya(Despotovici),Adriano!Lux tata!AducetiI!Shi datii salar mai mare lui coman!

 •  23 Iunie 2008, 08:24

anul acesta va fi anul Rapidului......Forza Legiunea Visinie

Vezi toate comentariile (4)
Comentează