FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA

Șumudică nu mai are niciun cuvânt de spus! Ce i-a transmis conducerea Astrei

FOTO: Raed Krishan
FOTO: Raed Krishan

Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 ianuarie 2017 18:16

Marius Șumudică nu se ocupă în nici un fel de campania de achiziții a Astrei din această iarnă. Conducerea clubului i-a transmis că îi vor fi aduși jucători, însă el nu va avea nici un cuvânt de spus. 

"Există interes din partea celor de la Zamalek, dar deocamdată sunt sub contract cu Astra şi nu s-a ajuns la niciun consens. Nimeni nu a spus că voi pleca în Egipt, eu am spus că există un interes din partea celor de acolo, eu nu am spus că voi da curs ofertei.

În momentul de faţă mă gândesc doar la Astra, vreau să îmi duc contractul la bun sfârşit. În vara voi fi liber şi voi putea negocia.

Eu sunt plătit să antrenez ceea ce mi se pune la dispoziţie. Adică până în vara voi veni şi voi antrena echipa la cele mai înalte standarde profesionale şi voi încerca să fac performanţă cu ceea ce mi se pune la dispoziţie.

Mi-a fost adus la cunoştinţă să nu mai fac eu politică de transferuri, să nu mă mai implic. Din momentul respectiv, îi las pe cei din conducere să facă respectivele transferuri. Nu este problema mea, eu sunt antrenor să antrenez ce mi se pune la dispoziţie. Dacă vor să aducă şi copii, îi antrenez.

Eu sunt pur şi simplu un antrenor care îşi face datoria din momentul în care păşeşte pe teren, până în momentul în care pleacă de la teren. Nu cred că mi se poate imputa nimic", a spus Şumudică pentru TV Dolce Sport.

Citește și:
S-a întors la FCSB și poate juca cu Petrolul: „E foarte, foarte bine”
Superliga
S-a întors la FCSB și poate juca cu Petrolul: „E foarte, foarte bine”
Răzvan Burleanu, discurs incredibil după ce Istvan Kovacs s-a făcut de râs la derby-ul Dinamo - FCSB
Superliga
Răzvan Burleanu, discurs incredibil după ce Istvan Kovacs s-a făcut de râs la derby-ul Dinamo - FCSB
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Pariuri sportive
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Moment istoric în Turcia » O fostă fotbalistă de 22 de ani a fost numită antrenoare principală: „Această eră va fi de bun augur”
Campionate
Moment istoric în Turcia » O fostă fotbalistă de 22 de ani a fost numită antrenoare principală: „Această eră va fi de bun augur”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (5)
130360974128520
Oprea Frangulea  •  04 Ianuarie 2017, 19:01

Totusi nu mi se pare normal ca asa cum este el cu bune si rele lea adus un titlu de campioana cu astra si ar trebui sa aiba un cuvant de spus in privinta transferurilor pe care le face conducerea.

dinamo_fan
dinamo_fan  •  04 Ianuarie 2017, 19:37
Postat de iosif_vs pe 04 Ianuarie 2017, 19:30

Scłavul Jumuĺica are puła mica, mica, mica

si tot v-a dat-o tare de v-a naucit :))))))

iosif_vs
iosif_vs  •  04 Ianuarie 2017, 19:30

Scłavul Jumuĺica are puła mica, mica, mica

Vezi toate comentariile (5)
Comentează