FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA URZICENI - STEAUA 2-2

Szekely: "Unirea a scăpat ieftin"

Articol de - Publicat luni, 08 martie 2010 00:00

Janos Szekely crede că Steaua trebuia să cîştige la scor partida de aseară şi consideră că lupta pentru titlu e în continuare deschisă

- Janos, eşti mulţumit de rezultat?
- Nici vorbă! Cred că cei de la Urziceni au scăpat foarte uşor. În afara celor două goluri pe care le-am marcat, noi am mai avut încă trei-patru ocazii foarte mari. Ar fi trebuit să luăm toate punctele, sînt puţin trist. Chiar dacă am egalat pe final, cred că azi am avut ghinion.

- I-aţi reproşat ceva lui Tudose?
- Nu, cum să facem asta? La victorie, meritul îi aparţine echipei, iar la înfrîngere cu toţii sîntem vinovaţi. Faptul că am scos doar o remiză la Urziceni e rezultatul evoluţiei noastre, a tuturor. Nu Tudose e vinovat că am luat doar un punct.

- Ce a fost cu tine? Ai fost extrem de nervos.
- Aşa este. Mi-am dorit foarte mult să cîştigăm şi cred că miza acestei partide m-a influenţat. Îmi pare rău şi îmi cer scuze pentru modul în care m-am comportat.

- Ce şanse mai are Steaua la titlu?
- Aceleaşi ca şi înaintea acestui meci. Campionatul acesta e foarte echilibrat şi cred că rezultatele din această etapă nu au influenţat deloc şansele noastre la cîştigarea campionatului.

"Am avut ghinion, dar nu avem nici o scuză pentru că nu am cîştigat. Ne gîndim deja la partidele viitoare, trebuie să le batem pe Oţelul şi pe Dinamo"
JANOS SZEKELY, mijlocaş Steaua

"Szekely e plin de figuri, trebuia să-l dea afară din teren arbitrul la faultul pe care l-a făcut! O să discut eu cu vedeta, să văd ce face de acum încolo. Nu se poate aşa!"
Gigi Becali, patron Steaua

Unirea a avut gol anulat
La scorul de 2-1, în minutul 82, ialomiţenii au mai înscris o dată. Răzvan Pădureţu a executat o lovitură liberă de la 18 metri, mingea şutată de el l-a lovit pe Marius Onofraş în spate şi a intrat în poartă. Asistentul Onicaş a ridicat fanionul, semnalizînd ofsaid la atacantul ialomiţean. Reluările TV nu au putut demonstra dacă decizia a fost corectă, însă arbitrul de tuşă a fost foarte bine plasat. (George Şeitan)

Gigi a ratat golul lui Kapetanos
Supărat, patronul Stelei a plecat din lojă în minutul 90, la 2-1 pentru ialomiţeni. "Dumnezeu a dat cui a muncit mai mult. La fotbal trebuie să dai totul, cine îşi dă viaţa şi aleargă mai mult ăla cîştigă", a zis Gigi Becali. În timp ce dădea declaraţii, un jandarm l-a anunţat că steliştii au egalat, iar patronul s-a înveselit: "Aşa da! Cel de sus a vrut să se termine egal!". Apoi a trecut iar la acuze: "Tătăruşanu a greşit la ambele goluri! Nu avea ce să caute în faţă la şutul lui Frunză. De Tudose nu mai zic nimic, că am văzut că a fost chemat la echipa naţională. Poate o fi vreo mare valoare". (Dan Udrea)

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”

Comentarii (41)
 •  08 Martie 2010, 12:48

Fac un apel la toti arbitrii,acest nesimtit de jucator Sekely ar trebui eliminat din fotbal pentru totala lui lipsa de sportivitate de care da dovada in toate esirile sale.Nu este vreo interventie a arbitrilor de centru sau te tuse sa nu fie ovationata de el cu expresii sau gesturi reprobabile.Pana cand va trebui sa-l mai suportati?Pentru ce aveti cartonasele galbene dar mai ales rosii de care duce lipsa acest Balas zis arbitrul Nr.1 Mai gasiti-mi unul mai indisciplinat ca Sekely in liga 1 !

 •  08 Martie 2010, 12:31

mei janos janos!nu uita ca tu trebuia sa vezi ultimele minute din meci de la vestiar daca DL ARBITRU BALAJ ar fi fost corect,asa ca CIOCUL MIC MIC MIC!iar in zece nu stiu care era scorul!?mai oaie.

alpin
alpin  •  08 Martie 2010, 12:21

Janos mi-e simpatic. Ca-i ungur. dar cam vorbeste pe nas!! Nu e bine sa bea apa dupa Gigi Becali!!!

Vezi toate comentariile (41)
Comentează