FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Taie chiriile

Articol de GSP - Publicat marti, 28 aprilie 2009 00:00

Arpad Paszkany nu mai vrea să plătească nici un euro jucătorilor care locuiesc în vile

2.500 de euro pe lună e chiria pentru casa în care locuieşte Juan Culio, situată într-unul dintre cartierele noi ale Clujului. Aceiaşi bani se duc şi pentru chiriile lui Cadu, Tony sau Yssouf Kone. Patronul vişiniilor a decis ca aceste cheltuieli să fie suportate de jucători începînd cu această lună. Dacă nu sînt de acord să plătească pe cont propriu chiriile, fotbaliştii au la dispoziţie camere în hotelul recent cumpărat de Paszkany sau apartamente unde chiriile merg pînă la 600 de euro lunar!

De altfel, Paszkany i-a degrevat pe jucători de orice responsabilitate încă de cînd a preluat clubul. Există oameni angajaţi la club care centralizează toate facturile jucătorilor, plătindu-le ulterior. Lipsa de rezultate din ultimul timp l-a determinat pe Paszkany să schimbe placa, iar la finalul sezonului se va lua în calcul chiar şi micşorarea salariilor jucătorilor care n-au dat randamentul scontat.

Kone şi Peralta, separat
Yssouf Kone şi Sixto Peralta nu s-au antrenat în regim normal, ieri. Atacantul ivorian a făcut numai alergări uşoare, iar Peralta, care a suferit o disjuncţie la umăr cu Oţelul, a fost preluat de fizioterapeutul Barta. Cel mai probabil, Conceicao nu-i va folosi mîine, în Cupă, cu Vasluiul, pentru a-i avea în plenitudinea forţelor cu Dinamo, în campionat.

Trică: "CFR e familia lui Mureşan"
Eugen Trică nu concepe ca Paszkany să renunţe la preşedintele Iuliu Mureşan. "E foarte urît ce s-a întîmplat. Dacă e adevărat că a fost huiduit e ruşinos. Domnul Mureşan este cel mai bun preşedinte de club din ţară. A făcut enorm pentru acest club şi este total anormal. CFR e familia lui şi nu merită aşa ceva", a comentat Trică pentru clujeanul.ro.

375.000 de euro cîştigă pe an Sixto Peralta, cel mai mare contract de la CFR

36.000 de euro
pe sezon e remuneraţia lui Traore, jucătorul cu cel mai mic contract

Citește și:
După Politic, Hermannstadt mai vrea un fotbalist de la FCSB: „Am discutat cu Gigi Becali să ni-l dea”
Superliga

Universitatea Craiova - Oțelul, meci tare pentru supremație » Oltenii au început să atace

Înaintea Jocurilor Olimpice, sportiva de 35 de ani a pozat nud într-o revistă pentru adulți: „Onorată să fiu pe copertă”
Stiri extrasport
Înaintea Jocurilor Olimpice, sportiva de 35 de ani a pozat nud într-o revistă pentru adulți: „Onorată să fiu pe copertă”
FC U Craiova, victorie în dosarul palmaresului Științei! Mititelu, reacție triumfătoare: „Impostura a căzut!”

PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (6)
 •  29 Aprilie 2009, 14:36

pffff Iuliu Muresan e valoarea CFR-ului si trebuie sa ramana in familia CFR

 •  28 Aprilie 2009, 12:51

Miercuri, 29 aprilie, la ora 13.00, plecam impreuna din fata Salii Sporturilor la Urziceni, acolo unde FC Vaslui va da piept cu CFR Cluj in semifinalele Cupei Romaniei Timisoreana. Acum, mai mult ca niciodata, FC Vaslui trebuie sa treaca mai departe! Acum, mai mult ca niciodata, suporterii trebuie sa fie alaturi de Ljubinkovic si compania! Bineinteles, transportul si intrarea la meci sunt gratuite, deplasarea fiind organizata de Clubul Suporterilor FC Vaslui

 •  28 Aprilie 2009, 11:01

daca echipa nu va avea rezultate, va mai fi huiduit atat timp cat se baga peste tot antrenori, jucatori, trasator de teren, etc.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează