FOTBAL  »  LIGA 1  »  DINAMO

Telenovela se apropie de final » Verde pentru noul stadion al lui Dinamo + ce se întâmplă cu stadionul Giulești

foto: Alex Nicodim
foto: Alex Nicodim

Articol de - Publicat miercuri, 18 octombrie 2017 09:00

Juriștii de la Compania Naţională de Investiţii au dat aviz favorabil documentaţiei arenei “câinilor” pentru Euro 2020, care va fi amplasată în locul velodromului.

 Cea mai mare controversă a planului de demolare și construcţie a celor 4 arene din București, pentru proiectul Euro 2020, noul stadion Dinamo, pare că se apropie de final.

Conducerea Clubului Sportiv Dinamo a identificat o zonă din Parcul Sportiv, vechiul velodrom și o parte a poligonului de tir care nu îi aparţin lui Nicolae Badea, și a trimis documentaţia către Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Recent, Departamentul juridic al CNI a dat aviz favorabil respectivelor acte, care atestă că zona este liberă de sarcini, astfel că până la finalul lui noiembrie ar urma să fie finalizată licitaţia de atribuire a executării planurilor de prefezabilitate și de fezabilitate.

130 de milioane €este suma totală estimată de CNI pentru construirea celor 4 arene, inclusiv obiectivele adiacente și amenajări exterioare

Intră în planul de investiții CNI pe 2018

“Noul obiectiv va fi introdus curând în planul de investiţii pentru 2018. Cei de la Dinamo erau pe vechea listă, dar cu vechiul stadion, acum trebuie să se facă modificări, pentru noua locaţie”, susţin surse CNI. Din cele 3 posibile soluţii de construcţie, cel mai probabil, după cum arată locaţia, va fi aleasă varianta de 20.000 de locuri, pentru a rămâne spaţiu și pentru amenajările exterioare, de genul inelului de acces din jurul arenei sau parcări.

72.500 de locuri vor avea în total cele patru stadioane: Arcul de Triumf (8.000), Ghencea (30.000), Giulești (14.500) și Dinamo (20.000)

Rapid, doar 14.500 de locuri

O altă arenă cuprinsă în planul pentru Euro 2020, stadionul Giulești, este în stadiul de desfășurare a licitaţiei pentru atribuirea studiului de fezabilitate. Aceleași surse CNI afirmă că “din cauza spaţiului restrâns, cuprins între Calea Giulești și liniile ferate, stadionul nu va mai avea 18.000 de locuri, cum se prevedea iniţial, ci doar 14.500”.

Playtech: Averea colosală pe care o au de împărţit Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Impresara a moştenit o sumă ameţitoare de la mama ei


Comentarii (110)
fangigi
fangigi  •  20 Octombrie 2017, 21:01

Moare valahu daca se fac Giulestiul si Dinamo, iar fcsb ranmane cu cortul! In 2020 or sa_i faca de 6 saptamani!

zecs93
zecs93  •  19 Octombrie 2017, 03:03
Postat de ticbis pe 18 Octombrie 2017, 15:54

Gresit! Arena Nationala poate suporta fara probleme TOATE jocurile din campionatul intern ale TUTUROR echipelor bucurestene, inclusiv cele din cupele europene sau ale nationalei Romaniei. In felul asta si-ar amortiza investitia si ar functiona chiar si pe profit. Niciun club departamental si sustinut de politic si de stat n-ar avea de ce sa pretinda stadion propriu nou pe bani publici atata timp cat nu reprezinta nimic in fotbalul intern (au in mod constant maxim 500-1000 de spectatori la meciurile de pe teren propriu), iar in competitiile europene nu mai participa de peste 11 ani! Daca Arena Nationala e prea scumpa pentru ele, n-au decat sa evolueze prin ligile inferioare; acolo se gasesc cu toptanul stadioane la nivelul lor de performanta sportiva, foarte ieftine. De circa 100 de ani in Milano exista doua cluburi de top in Europa: AC Milan si Inter Milano; niciuna dintre ele n-are stadion propriu si ambele evolueaza in meciurile de acasa de 100 de ani pe "San Siro" (Giuseppe Meazza), stadionul primariei. De cand sunt eu microbist (adica de mai bine de 40 de ani) niciodata n-am citit despre vreo doleanta a suporterilor acestor doua cluburi uriase de a avea un stadion propriu. N-am spatiu aici, dar pot sa-ti insir cel putin inca 20-30 de cazuri asemanatoare! Bucurestiul are un stadion, este suficient pentru toate cluburile, insa n-are o sala de sport polivalenta la nivel european. Asta e buba!!!

vezi ca milan va avea stadion nou, le face chinezii unu , dar deh, stirile la sat ajung mai greu, nuuuuu ???

zecs93
zecs93  •  19 Octombrie 2017, 02:53
Postat de crangasi_visiniu pe 18 Octombrie 2017, 11:53

Bataie de joc...Rapid are o medie mai mare de spectatori in liga a 4 a decat are dinamo in liga 1, si noi avem un stadion cu 5500 de locuri mai mic. Singuri impotriva tuturor!

unde sunteti ba mai multi ??? pe cer la amiaza mare ??

Vezi toate comentariile (110)
Comentează