FOTBAL  »  Superliga  »  

Tibor Selymes: "Avem meciuri grele ca să avem de la cine învăţa"

Tibor Selymes
Tibor Selymes

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 iunie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 29 iunie 2011 17:26

Tehnicianul formaţiei Astra Ploieşti, Tibor Selymes, a declarat, miercuri, la Aeroportul Henri Coandă, că ploieştenii vor susţine meciuri amicale foarte grele în cantonamentul din Austria, pentru a avea de la cine să înveţe şi pentru a-şi face o părere despre stadiul pregătirii

"Avem cinci meciuri de pregătire în care trebuie să legăm compartimentele, să ne mişcăm împreună. Pînă acum sunt mulţumit de perioada de pregătire, dar acum urmează ce este mai important. Avem meciuri foarte grele ca să avem de la cine să învăţăm. Jucăm cu Dinamo Kiev, împotriva campioanei Albaniei, o echipă din prima ligă turcă şi una din ţările arabe. Am ales echipe importante ca să vedem pe unde suntem. Mai aşteptăm întîlniri, dar vreau să aleg un jucător de valoare care să ne ajute în faza ofensivă", a declarat Selymes la plecarea în Austria, conform Mediafax.

Tehnicianul a menţionat că încă nu s-a decis în privinţa achiziţionării portarului Emilian Dolha: "Se aude, dar nu s-a finalizat nimic. Încă nu ne-am decis sută la sută".

Astra Ploieşti susţine un turneu de pregătire în perioada 29 iunie - 10 iulie în localitatea austriacă Zillertal.

Lotul deplasat de antrenorul Tibor Selymes în Austria este următorul: Grigore, Lungu, Gavrilaş, Mihalache, Goian, Oprsal, Moreira de Sousa, Junior Morais, Ţigănaşu, Fl. Pătraşcu, Strătilă, Seto, N'Doye, Kubala, Stan, Teekloh, C. Matei, Vădrariu, Tigoianu, Budescu, Rusu, Fonseca, Fatai şi Miranda.

Citește și:
Iată forma finală a viitoarei arene, după noile modificări: „Vom avea cel mai modern și mai frumos stadion din România”
Liga 2
Iată forma finală a viitoarei arene, după noile modificări: „Vom avea cel mai modern și mai frumos stadion din România”
Un lider Mercedes face o declarație neașteptată: „În 4 ani, 70% din mărcile auto chinezești vor dispărea”. Care ar fi motivul
Noutati auto
Un lider Mercedes face o declarație neașteptată: „În 4 ani, 70% din mărcile auto chinezești vor dispărea”. Care ar fi motivul
Abia îl așteptau! Tunisienii se răzbună pe Laurențiu Reghecampf: „Își trăiește ultimele zile la FCSB”
Superliga
Abia îl așteptau! Tunisienii se răzbună pe Laurențiu Reghecampf: „Își trăiește ultimele zile la FCSB”
Tavi Popescu, Șut și Răzvan Marin, implicați în controversa din Grecia. Imaginile publicate de club
Stranieri
Tavi Popescu, Șut și Răzvan Marin, implicați în controversa din Grecia. Imaginile publicate de club
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close