FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova

Articol de , - Publicat luni, 29 decembrie 2025 20:36 / Actualizat luni, 29 decembrie 2025 23:20

Toni Petrea (50 de ani), numit secundul lui Filipe Coelho (45 de ani) la Universitatea Craiova pe data de 19 noiembrie, a decis să părăsească clubul, deși echipa a încheiat anul calendaristic pe primul loc în Superliga.

Toni Petrea nu mai continuă la Universitatea Craiova, potrivit fanatik.ro. Surse din interiorul clubului au confirmat pentru GSP.ro rezilierea de comun acord a contractului.

Toni Petrea a plecat de la Universitatea Craiova

Toni Petrea părăsește astfel echipa după aproximativ o lună și jumătate. Tehnicianul a primit deja actele din partea clubului și urmează să semneze rezilierea.

Petrea a făcut parte din mandatul lui Filipe Coelho încă de la început, iar în această perioadă Universitatea Craiova a înregistrat 5 victorii, două remize și două înfrângeri.

Petrea avea un rol important în cadrul staff-ului grupării oltene. El era cel care oferea indicații în timpul partidelor, având și rol de translator.

Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Toni Petrea

Fostul tehnician de la FCSB a fost foarte aproape de un acord cu divizionara secundă Poli Iași, însă a fost deturnat din drum de către Universitatea Craiova, unde a acceptat postul de antrenor secund al lui Filipe Coelho, înlocuitorul lui Mirel Rădoi.

Nu știu criteriile pentru care a fost adus. Ce a făcut și ce nu a făcut? Poate i s-a spus că dacă nu reușește Coelho, să fie el opțiunea numărul 1. Eu l-am văzut în niște meciuri în care s-a băgat foarte tare în față, peste antrenor. Coelho a trecut testul, a dus echipa pe primul loc, s-au schimbat calculele

- Aurel Țicleanu, fost mare fotbalist al Craiovei, la Prima Sport

Petrea, din postura de interimar, a câștigat Cupa României alături de FCSB, în 2020, și apoi ca „principal” a pierdut două campionate la limită, în 2021 și 2023.

Înainte de a fi „principal” la formația roș-albastră, Toni Petrea a fost secundul lui Laurențiu Reghecampf la FCSB, în perioadele 2012-2014 și 2015-2017.

Ultima aventură a lui Toni Petrea pe bancă, în postura de „principal”, a fost la Universitatea Cluj, în perioada iunie - august 2023, când a pregătit echipa pentru 6 etape și a avut o medie de un punct/meci.

Cea mai mare medie de puncte a acestuia ca antrenor, într-un sezon, a reușit-o în 2021-2022, 2,04 puncte/meci, în 28 de partide.

Clasamentul din Superliga

Citește și:
Viorel Păunescu va fi înmormântat astăzi » Nume importante din fotbalul românesc au venit să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte al Stelei
Superliga
Viorel Păunescu va fi înmormântat astăzi » Nume importante din fotbalul românesc au venit să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte al Stelei
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
A murit comentatorul de la „Fotbal minut cu minut” » L-a intervievat pe Platini cu Ion Țiriac în rol de traducător: povestea unui dialog memorabil
Superliga
A murit comentatorul de la „Fotbal minut cu minut” » L-a intervievat pe Platini cu Ion Țiriac în rol de traducător: povestea unui dialog memorabil
Mbappe a scandalizat China! Au rupt contractele cu starul lui Real Madrid, după declarațiile făcute
Campionate
Mbappe a scandalizat China! Au rupt contractele cu starul lui Real Madrid, după declarațiile făcute
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (9)
Andy_popescu
Andy_popescu  •  30 Decembrie 2025, 12:27
Postat de doar.dinamo_bucuresti pe 29 Decembrie 2025, 21:08

N-ai cum sa traiești printre mogoșeni, n-ai cum !

Decât echipa cu nume închiriat… de ce ne plictisești pe aici? Nu ai putea să îți vezi de ale tale? Nu prindeți play off ul anul ăsta… suporterul echipei cu nume inchiriat, dar fără simboluri și fără palmares înființată în 2022..

Andy_popescu
Andy_popescu  •  30 Decembrie 2025, 12:25
Postat de Gogu682 pe 30 Decembrie 2025, 07:02

A plecat, de fapt, antrenorul, a ramas papagalul si asta ramane s-o vedeti in continuare. Una peste alta este o veste buna, lumea trebuie sa se prinda si ce invarteli sunt pe mosia Olgutei.

Petrea nu face față la Universitatea Craiova! Recomandabil ar fi să ai comentarii decente! Nu ești în stare… mai bine renunță să mai postezi..

Dumitrescu
Dumitrescu  •  30 Decembrie 2025, 09:17

Oricum prezența lui Toni Petrea în staful Craiovei părea cel puțin ciudată... Iar povestea asta cu "nu e liniște la Craiova" nu mai prezintă niciun dram de credibilitate din moment ce clubul, suporterii și fotbaliștii Craiovei par a fi ieșit întăriți din toate problemele -multe create din afară! - și privesc cu mare încredere atingerea obiectivului de câștigare a campionatului. (Ce să fi căutat un fost angajat fidel al lui Becali în staful Universității Craiova?? E mai bine acum, fără el!)

Vezi toate comentariile (9)
Comentează