FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - UNIREA URZICENI 1-1

Turcu: "Cu Urziceni am pierdut două puncte pe mîna arbitrului"

Articol de GSP - Publicat luni, 21 aprilie 2008 00:00

Vicepreşedintele CA al lui Dinamo, Vasile Turcu, a contestat penalty-ul acordat Unirii Urziceni de centralul Sebastian Colţescu în ultimul minut al partidei din etapa a 30-a a Ligii I, şi a precizat că alb-roşii au pierdut două puncte şi din cauza lipsei de concentrare.

"În meciul cu Unirea Urziceni am pierdut două puncte pe mâna noastră, dar şi pe mâna arbitrului, pentru că acolo nu a fost lovitură de la 11 metri. Am pierdut şi pe ghinionul nostru, dar şi pentru că nu am putut să ne concentrăm. În meciul de aseară nu a câştigat Urziceniul un punct, am pierdut noi două", a declarat Vasile Turcu, care a adăugat că este foarte mulţumit de evoluţia lui Gabriel Torje, acesta marcând în meciul cu ialomiţenii primul său gol pentru Dinamo:

" Mă bucur foarte mult pentru Torje, pentru că este un copil bun. L-am adus cu încredere şi sunt sigur că va ajunge unul dintre marii jucători ai Europei. La înalţimea lui, el îşi va demonstra valoarea pentru că e foarte talentat".

Sursa: Newsin

Citește și:
În anul când Duckadam uimea Europa la Sevilla, iar Maradona făcea spectacol, Balonul de Aur a mers către un nume șocant: „Cine e ăsta? E premiu pentru politică?”
Campionate

I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Update important al organizatorilor, cu câteva ore înaintea derby-ului!
Superliga

Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (13)
 •  21 Aprilie 2008, 20:51

la bagat pe ropotan si a stricat tot meciul,nu merita sa joace la dinamo,e un incostien tote nonvalorile joaca la dinamo

 •  21 Aprilie 2008, 16:38

si faza golului anulat de ce nu mo comenteaza nimeni ? in plm de scarbe au ajuns sa isi dea toti cu parerea si sa fie mari arbitrii ...dar dinamo oricum arata jalnic (daca asteapta doar pomana de la arbitrii) si nu joaca nimic

 •  21 Aprilie 2008, 16:21

Pentru toate scarbele care zic aici ca a fost penalty.Nu sunteti corecti ba,aveti mintea tulbure de ura.La faza cu golul anulat jucatorul a tras dupa fluierul arbitrului.De aia cerea Lobont sa-i dea galben.Iar la penalty a fost clar simulare.Veti spune ca si DINAMO a furat inainte de 89,dar asta nu este o scuza. Dan Petrscu a declarat ca arbitrajul a fost foarte bun!Daca n-ar fi dat penalty,ce ar fi declarat ?

Vezi toate comentariile (13)
Comentează