FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

U Cluj s-a luat la trântă cu propriile recorduri! Moment de sărbătoare pentru Dan Nistor

Articol de , - Publicat miercuri, 06 mai 2026 14:12 / Actualizat miercuri, 06 mai 2026 14:25

„Șepcile roșii” și-au depășit propriile recorduri în acest sezon remarcabil în care se luptă pentru campionat și Cupa României. Dan Nistor tocmai l-a depășit pe legendarul Mihai Adam la un detaliu în alb și negru

U Cluj nu renunță la lupta pentru titlu, nu renunță la lupta pentru event! În istoria sa a cucerit o Cupă a României, în 1965. Ardelenii au meci sâmbătă, de la ora 21:00, cu Rapid, pe Cluj Arena, în acest moment fiind la 3 puncte în spatele liderului, Universitatea Craiova.

Recordurile depășite de U Cluj în acest sezon

Cu trei etape înaintea finalului campionatului, „Șepcile roșii" au atins deja mai multe recorduri ale clubului de pe malul Someșului. Golul victoriei marcat de Dan Nistor cu FC Argeș (1-0), în minutul 90+2, a completat, deja, un an de excepție:

  • Golul 59 al lui U Cluj doboară un record personal al lui U ce data de 78 de ani, conform statisticianului Dan Bodea. Generația lui Chipciu, Nistor și Macalou a depășit performanța din ediția 1947-1948, al generației lui Mircea Luca, Tony Dascălu, Sever Coracu și Olimpiu Medrea. În acea ediție, golgheter a fost Dascălu - 16 goluri, în acest sezon primul este Lukic - 18.

  • A fost atins un nou record al numărului de victorii într-un sezon - 21.

  • Cel mai bun golaveraj înregistrat de ardeleni (+27 de goluri, până acum) la nivelul primei ligi.

Recordul sărbătoritului Dan Nistor pentru U Cluj: cele mai multe goluri marcate din penalty, l-a depășit pe legendarul Mihai Adam

Și Dan Nistor a ajuns la o bornă importantă a carierei sale. Sărbătoritul zilei de azi, 38 de ani, a devenit jucătorul cu cele mai multe goluri marcate din penalty pentru U în prima divizie - 19. Astfel, l-a depășit cu un gol pe legendarul fotbalist al alb-negrilor, Mihai Adam.

Mai mult, decarul clujenilor poate să mai atingă o cotă importantă în istoria clubului. A ajuns la 36 de goluri marcate în 117 meciuri jucate pentru U și se află la doar o reușită distanță de a intra în top 10 golgheteri all-time ai echipei. Dacă ar mai marca o dată, i-ar egala pe Vasile Oprea și Radu Sabo, ambii cu câte 37 de goluri pentru „Șepcile roșii".

Golurile marcate de U Cluj în această ediție de Superliga

Iată lista completă a autorilor golurilor alb-negrilor:

- Lukic - 18

- D. Nistor - 8

- Macalou - 6

- Drammeh, Mendy - 5

- Stanojev, Thiam - 2

- I. Cristea, M. Silva, A. Trică, Murgia, Capradossi, Mikanovic, Gheorghiță, Postolachi, El Sawy, Coubiș, Bic - 1

- M. Ilie, Borța - autogoluri.

Citește și:
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Diverse
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
Superliga
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
MM Stoica a lămurit definitiv situația lui Reghecampf: „El mi-a spus clar!”
Superliga
MM Stoica a lămurit definitiv situația lui Reghecampf: „El mi-a spus clar!”
Thierry Henry își vinde penthouse-ul din New York pentru o sumă uriașă!
Campionate
Thierry Henry își vinde penthouse-ul din New York pentru o sumă uriașă!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (2)
stefg
stefg  •  06 Mai 2026, 21:00

numai ca acum se joaca ceva mai multe meciuri intr-un sezon decat se jucau in 1947-1948

Martine
Martine  •  06 Mai 2026, 15:56

Deci Rapidul este un club nou fondat în timpul vieții lui Pancu din moment ce este membru fondator .

Vezi toate comentariile (2)
Comentează