FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA - STEAUA

U. Craiova - Steaua, întîlnire de risc maxim

Articol de GSP - Publicat sambata, 26 aprilie 2008 00:00

Astăzi, de la ora 17:00, la Craiova se poate decide campioana. În cazul în care Steaua nu va obţine cel puţin un egal în meciul cu Universitatea, coroborat cu un rezultat bun al elevilor lui Ioan Andone la Mioveni, soarta
titlului poate fi pecetluită.

Astfel, interesul pentru acest meci este unul imens. În acest moment, spre Craiova se îndreaptă un număr impresionant de suporteri, pe drumurile naţionale spre oraş circulîndu-se bară la bară.

Autocarul Stelei se află în drum spre Craiova.

Riscul acestui meci este considerat a fi unul ridicat, forţe impresionante de ordine fiind dislocate în oraş şi în zona stadionului pentru a preveni orice incident care ar putea avea loc între suporterii celor două formaţii.

Conform Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, vremea la ora disputării partidei va fi una schimbătoare, cu cer mai mult noros, existînd riscul de a se produce şi precipitaţii.

Rămîneţi pe www.gsp.ro pentru a fi la curent cu tot ceea ce se întîmplă la Craiova!

Citește și:
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Superliga
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (11)
 •  26 Aprilie 2008, 16:39

Da, si pregatiti-va dragi colege oi, ca cica ne taie de Pasti oltenii... vai lana mea!...

 •  26 Aprilie 2008, 15:40

SPER SA CASTIGE STEAUA SA NE TIHNEASCA SI NOUA PASTELE ASTA.ORICUM CU LOSER-I CA PLESAN TITULAR E GREU.ORICUM BINE MACAR CA NU E BANEL TITULAR CA ERA CIREASA DE PE TORT.DC NU SUNT RADA SI DAYRO TITULARI?ORICUM,SPER SA BATEM OLTENII.E GREU PE TOLOACA AIA A LOR.UN PASTE FERICIT PT TOTI STELISTII DE PRETUTINDENI!!!!

 •  26 Aprilie 2008, 15:39

azi ai mancam pe stelisti

Vezi toate comentariile (11)
Comentează