FOTBAL  »  Superliga  »  FLASH

Ultimele noutăţi din fotbalul intern

Articol de GSP - Publicat luni, 13 iulie 2009 00:00

Vamă" a negociat cu Bergodi
Preşedintele Dinu Gheorghe a dezvăluit cu ce tehnicieni a discutat după ce Răzvan Lucescu a plecat de sub Tîmpa. "Primul pe listă a fost Bergodi. Am negociat cu el şi l-am vrut foarte mult la Braşov, însă el a ales Steaua. Apoi, am trecut la Cristi Pustai, dar el a dorit să continue la Mediaş. Ulterior am vorbit cu Napoli, care a acceptat să vină şi am bătut palma", a spus Dinu "Vamă", ofertat de Becali în urmă cu două luni să vină ca preşedinte în Ghencea. (Istvan Deak)

OŢELUL
Vine Siminici

Gălăţenii l-au transferat pe fundaşul Gabriel Siminici, de la Poli Timişoara, pentru care vor plăti 30.000 de euro. Altfel, oţelarii au plecat ieri într-un cantonament de 12 zile în Austria, unde vor disputa 6 amicale. Elevii lui Dorinel Munteanu vor întîlni Gornik Leczna (Polonia, II), pe 13 iulie, Lombard Para (Ungaria, I), pe 14 iulie, Miniyor Pernik (Bulgaria, I), pe 22 iulie, alte trei teste urmînd să fie stabilite la faţa locului. (Marian Căpăţînă)

 POLI TIMIŞOARA
"Am echipa pentru Ligă"

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a anunţat că are conturat primul <11> pentru preliminariile Ligii Campionilor. "Mai avem de lucru, dar în proporţie de 95 la sută am echipa pentru prima înfruntare. Nu pot face schimbări majore faţă de sezonul trecut", a spus tehnicianul. Tragerea la sorţi pentru turul 3 preliminar al Ligii va avea loc la 17 iulie, iar bănăţenii pot întîlni una dintre următoarele formaţii: Şahtior, Sporting, Celtic Glasgow, Panathinaikos sau Anderlecht.

ULTIMELE NOUTĂŢI:

Astra. Ploieştenii vor pleca azi într-un cantonament de 12 zile în Slovenia, unde au programate trei teste de verificare.
Astra. Fundaşul Claudiu Dumitrescu (30 de ani), de la Otopeni, a semnat un contract pe trei sezoane.
Oţelul. Dorinel Munteanu a renunţat la transferul lui Vişan Creţu, de la Delta Tulcea. Fotbalistul a fost în probe în cantonamentul de la Poiana Braşov.
U Craiova. Triunghiularul la care oltenii trebuiau să participe ieri, alături de Lech Poznan (Polonia) şi Ceske Budejovice (Cehia), a fost anulat. Alb-albaştrii vor întîlni azi formaţia engleză Notts County.
U Craiova. Portarul Mircea Bornescu a fost chemat luni la club pentru o întîlnire cu cei din conducere. Fotbalistul va fi sancţionat fiindcă nu s-a prezentat la echipă pentru a pleca în cantonamentul din Austria şi riscă chiar suspendarea pînă la finalul contractului.
Poli Timişoara. Bănăţenii au  plecat în cantonament în Austria, unde vor disputa cinci amicale. Adversari vor fi Austria Karnten, pe 14 iulie, FC Koln, pe 16 iulie, Eintracht Frankfurt, pe 18 iulie, Denizlispor, pe 20 iulie, şi Wigan Athletic, pe 22 iulie.
Poli Timişoara. Atacantul Dorin Goga a anunţat că ar putea reveni abia în toamnă: "Nu vreau să forţez să intru în amicale sau în preliminarii". Altfel, Ioan Ovidiu Sabău a renunţat la Amuneke şi Abiodun, pe care nu i-a luat în cantonament, dar şi la juniorii Dudas şi Jitaru. 
Poli Iaşi. Moldovenii vor pleca azi într-un stagiu de pregătire de 11 zile în Austrai, unde vor susţine 5 amicale.
Ceahlăul. Florin Marin va lua un lot de 27 de jucători în cantonamentul din Italia. Stagiul de pregătire de la Montecatini este programat în perioada 14-24 iulie. (Ciprian Avădanei)
Ceahlăul. Ultimele achiziţii ale moldovenilor sînt portarul Andrei Roheţki (24 de ani) şi mijlocaşul Marius Onciu (22 de ani), ambii de la Cetate Suceava, dar şi atacantul Alexandru Mărgină (16 ani), de la FC Braşov. (Ciprian Avădanei)
Urziceni. Ialomiţenii pleacă azi într-un stagiu de pregătire de 12 zile în Scoţia, unde au programate patru amicale. Adversarii sînt Ayr United (Scoţia, II), pe 15 iulie, Celtic Glasgow (Scoţia, I), pe 18 iulie, Glasgow Rangers (Scoţia, I), pe 20 iulie, şi Plymouth (Anglia, II), pe 22 iulie.

AMICALE

Internaţional Curtea de Argeş - Astra Ploieşti    1-1
Au marcat: Jianu (45) / Şt. Ciobanu (86 - pen)

FC Argeş - FC Pakci (Ungaria, I) 3 - 2 (0-1)
Au marcat pentru piteşteni: Boboacă (56, 68), A. Voicu (74)

FC Braşov - Bistriţa    3-1
Au marcat: Hadnagy (45Ă1, 69), Măldărăşanu (78) / Achim (37)

Petrolul (II) - Urziceni    2-2
Au marcat: Elek (55), Muţiu (66) / Rusescu (12), Fernandes (85)

Unirea Alba Iulia - AS Cannes (Franţa, III)    0-1

CFR Cluj - Swindon Town (Anglia, III)
A marcat: Ruiz (47) / Mc Namee (29)
CFR: Stăncioiu - Tony, G. Mureşan, Alcantara, Panin - Culio, Dani, Peralta, Deac - Mara, Y. Kone. Antrenor Antonio Conceicao. Au mai jucat: Peskovici, Cadu, Flores, Boroştean, E. Dică, Leao, Trică, Dubarbier, Ruiz, Didy, Traore, S. Buş, Batin.

FC Eindhoven (Olanda, II) - FC Vaslui    1-2
Au marcat pentru vasluieni: Burdujan, Temwanjera
FC Vaslui: Hăisan - Buhuş, Farkas, Cînu, Hugo Luz - Ljubinkovici, Genchev, Gerlem - Wesley - Burdujan, N. Jovanovici. Antrenor Cristi Dulca. Au mai intrat: Puia, Ştefoi, Papp, Zubar, Bălace, Pavlovici, Temwanjera, Buhăescu, R. Neagu. Partida s-a disputat în Olanda.

Citește și:
Umăr la umăr înaintea sprintului final: Universitatea Craiova îi anulează ultima șansă lamentabilei Rapid și o egalează pe U Cluj
Superliga

Nemaivăzut: arbitrul Danny Makkelie a primit un telefon în timpul finalei Cupei și s-a dus să răspundă
Campionate

Rasism în văzul lumii » Mesaje oribile afișate unul după altul de olteni, fără cenzură

Noile calcule la titlu în Serie A, după rezultatul din Verona - AC Milan » Două scenarii pentru Cristi Chivu

Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Profit.ro
Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!