FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV Răzvan Oaidă, dorit de FC Botoșani: „Este oricând o variantă pentru noi” + Valeriu Iftime, despre Denis Haruț: „Pierde timpul la FCSB!”

Valeriu Iftime a vorbit despre Răzvan Oaidă (stânga, numărul 26) și Denis Haruț (dreapta, numărul 6)
Valeriu Iftime a vorbit despre Răzvan Oaidă (stânga, numărul 26) și Denis Haruț (dreapta, numărul 6)

Articol de - Publicat joi, 13 octombrie 2022 12:10 / Actualizat joi, 13 octombrie 2022 12:24

Valeriu Iftime (62 de ani), finanțatorul grupării FC Botoșani, a vorbit la emisiunea GSP Live, moderată de jurnalistul Costin Ștucan, despre posibilitatea ca Răzvan Oaidă (24 de ani), jucătorul celor de la FCSB, să revină la formația moldoveană. 

Omul de afaceri a comentat și situațiile jucătorilor Denis Haruț (23 de ani), stoperul vicecampioanei României, și Andrei Miron (28 de ani), fundaș central ce a jucat atât la FCSB, cât și la FC Botoșani.  

FCSB, obligată să vireze o sumă importantă în conturile lui FC Botoșani » Valeriu Iftime: „Un «fes» de bani. Ne ajută”
FC BOTOȘANI
FCSB, obligată să vireze o sumă importantă în conturile lui FC Botoșani » Valeriu Iftime: „Un «fes» de bani. Ne ajută”

Valeriu Iftime: „Este o variantă oricând pentru noi”

Finanțatorul botoșănenilor a declarat că l-ar dori oricând pe Răzvan Oaidă la echipa moldoveană, menționând însă că este foarte greu ca mijlocașul să lase salariul bun încasat la FCSB pe unul mult mai mic, pe care l-ar primi la Botoșani. 

„Răzvan Oaidă este oricând o variantă pentru noi. Nu știu însă dacă îl tentează pe el să revină la noi”, a spus Iftime.

VIDEO. Iftime despre eventualele reveniri ale lui Oaidă, Miron sau Haruț: „Mereu există această opțiune”

„A veni la Botoșani îl compar cu a merge în armată. Oaidă dacă vine la Botoșani va fi un jucător foarte bun. Îi dau un sfat: dacă vrei să intri în fotbalul mare, te duci la o echipă ca Botoșani un an-doi, ca să revii cu aceeași tenacitate și cu aceeași eficiență”, a declarat Valeriu Iftime. 

Valeriu Iftime: „Haruț pierde timpul la FCSB”

Afaceristul este de părere că Denis Haruț stă la gruparea patronată de Gigi Becali (64 de ani) pentru bani, când ar putea pleca undeva unde să joace meci de meci, pentru a căpăta consistență în joc. 

Haruț pierde timpul la FCSB. Când a revenit la noi în iarnă, a avut nevoie de două-trei meciuri până s-a acomodat și a redevenit Haruț pe care îl știm noi. Dacă rămâne la FCSB și face banca, joacă un meci-două și după e etichetat ca lipsă de bărbăție... nu are cum să stea acolo.

Dacă nu ai nivelul lui Edjouma e complicat să stai acolo, asta dacă nu vrei să stai pe bancă și să iei niște bani”, a punctat conducătorul grupării moldovene.

Valeriu Iftime: „Nu știu de ce a plecat Miron de la FCSB”

Valeriu Iftime a vorbit și despre Andrei Miron, fundaș central care a părăsit recent gruparea israeliană Hapoel Haifa, la două luni după semnarea contractului. 

„Nu știu ce face acum Andrei Miron. Nu știu de ce a plecat de la FCSB. Nu cred că Dawa și Tamm sunt vizibil mai buni decât el.

A avut greșeala aia la meciul cu Voluntari, l-a prins în colimator cu pistolul și aia a fost. 

Cred că a avut probleme în Israel. Nu știu dacă a plecat pentru că soția lui este însărcinată. Am înțeles că a avut probleme cu regulile de acolo, e o regulă cu jucătorii străini în campionatul Israelului”, a precizat Valeriu Iftime. 

Citește și alte articole:

Se schimbă acționariatul la un club din Liga 1! „Suntem într-un proces de transformare. Am discuții cu un băiat super simpatic”

„Sabotat” de coechipieri? Marica avertizează, în cazul jucătorului de la FCSB: „E jucat prea puțin, își face fazele singur”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
valentindragobete
valentindragobete  •  13 Octombrie 2022, 13:49

Cu miron ai "nimerit-o", ***, așa mari probleme a avut cu regulile d-acolo ca-n locul lui a venit ezact da' ezact alt ... străin !!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează