EXCLUSIV VIDEO Viața de film a atacantului care și-a pierdut copilul, soția și picioarele: șantajat de Dinamo, amenințat de Steaua, talent risipit și anecdote cu Dobrin, Lăcătuș, Ceaușescu și Ilie Dumitrescu

Invitat astăzi la GSP Live, Turcu a povestit în direct că și-a pierdut și fiica în vârstă de doar o lună, în 1984, din cauza condițiilor din spital. Tragedia neștiută i-a bulversat cariera. Viorel Turcu a ales să o părăsească pe Dinamo, să fugă din București, deși tocmai jucase în semifinalele Cupei Campionilor contra lui Liverpool și câștigase al doilea titlu de campion din carieră pentru a merge la FC Olt Scornicești: “Consideram că Bucureștiul mi-a purtat ghinion”. 

 Cine a fost, însă, Viorel Turcu, atacantul cu părul cârlionțat care a câștigat 3 titluri de campion, cu FC Argeș, Dinamo și Steaua și a jucat alături de cei mai mari fotbaliști din istoria României? 

Născut în comuna Slobozia din Argeș, Turcu a început fotbalul la FC Argeș, pe atunci o echipă atinsă de geniul lui Dobrin. Debutul atacantului s-a petrecut la 17 ani și 10 luni, într-un meci din penultima etapă a sezonului 1977-1978, cu FC Bihor, în deplasare. Dacă pierdeau, gazdele retrogradau. Fostul coleg al lui Turcu, Aurică Ancuța, a povestit peste ani că meciul a fost aranjat pentru ca FC Bihor să câștige (2-1) și că mai mulți jucători de la FC Argeș au apărut la ceva vreme după partidă cu cojoace scumpe - numite popular “Alain Delon”, după celebrul actor francez - produse pentru export la Oradea.  

În direct la GSP Live, Viorel Turcu a confirmat că debutul său în fotbalul românesc s-a petrecut într-un aranjament de care habar nu avea: 

 “Am intrat în minutul 60 și în minutul 62 am dat gol. Nea Gică Dobrin mi-a dat o pasă printre, am scăpat cu portarul Bihorului și am dat gol. Eram un puști, săream în sus, mă bucuram, dar nu venea nimeni la mine. Au venit în final și am luat câțiva pumni. Unii mă pupau, alții îmi dădeau pe la coaste. Am intrat în vestiar, aveam un jucător în vârstă, Olteanu (n.r. - fundașul Constantin Olteanu, socrul lui Florin Motroc și bunicul actualului fotbalist Vlad Motroc), care îmi zice: “Viorică, tată, ai vrut să ne faci mari. N-ai putut!”. Cojoacele arătau foarte bine, dar noi ăștia tineri nu am luat. Cine avea Alain Dellon era cineva. Cine purta așa ceva? Se vindeau cu 6.000 de lei, adică vreo patru salarii.  

Dobrin: “Dă-mi mie mingea, fugi și te va găsi oriunde” 

În cele 6 sezoane petrecute la FC Argeș, Turcu a câștigat un titlu, a marcat 10 goluri în 86 de meciuri și a oferit o mulțime de pase de gol. Multe dintre faze erau construite de Dobrin, al cărui geniu e descris minunat de fostul său coleg: 

 “Nea Gică Dobrin mă lua de gât și îmi zicea: “Sultane, când ai mingea mi-o dai mie și ai plecat. Unde te duci, acolo o să te întâlnești cu ea”. Ăsta era primul gând când aveam mingea. I-o dădeam lui nea Gică și o luam la goană. Mă întâlneam cu ea. De multe ori, mă demarcam perpendicular și mă uitam cu coada ochiului în spate, dar pe Dobrin îl atacau doi-trei jucători. Mă gândeam: “Aaaa, nu mi-o mai dă”. Și mă trezeam cu mingea, cu poarta goală. Nea Gică a fost jucătorul care n-a fost niciodată de două ori același lucru într-un meci. Improviza tot timpul. Chiar și dacă eram conduși cu 4-0, dacă voia să îi dea mingea printre picioare cuiva i-o dădea!”. 

“La un moment dat, am fost pus să stau în cameră cu Dobrin. Am refuzat, cum să stau eu în cameră cu Dobrin? Vă spun sincer, nu puteam să dorm de stres. Îmi era frică să nu sforăi și să nu-l deranjez. Mergeam în vârful degetelor. Dimineața mă întreba: “Și? Cum ai dormit, Sultane?”. Eu îi ziceam: “Excelent, nea Gică”. Nu dormeam niciun minut”
- Viorel Turcu, la GSP Live

 Șantajat de Dinamo cu convocarea la națională

 În 1981, evoluțiile tânărului Turcu au atras atenția clubului Dinamo. Neștiut până acum, atacantul a fost șantajat să semneze cu echipa Securității:  

“Am semnat în alb pentru Dinamo când eram la FC Argeș. Nu știe nimeni asta. Eram soldat la pompieri, la Pitești, și era generalul Briceag, care se ocupa de toți pompierii pe țară. Mi-a transmis că dacă vreau să merg la echipa națională, mă chemase nea Mircea Lucescu la lot, să semnez pentru Dinamo. Așa puteam să ies și afară din țară. Am semnat, dar Dinamo nu m-a luat, nu știu de ce”.  

Turcu nu a ajuns la Dinamo, dar a mers cu naționala lui Mircea Lucescu în străinătate. În 1982, atacantul lui FC Argeș a jucat în șapte meciuri pentru România - inclusiv, în amicalul cu Argentina lui Maradona de la Rosario - și a înscris un gol într-o victorie cu Japonia. La finalul anului, era transferat la Steaua la presiunile fostului său antrenor, Florin Halagian, care deși lucra acum la FC Olt, își pregătea venirea la clubul Armatei. Aparent, cariera lui Turcu era în ascensiune, dar fostul atacant crede altfel. Printre cuvintele lui se citesc multe:  

“Greșeala mea a fost că am plecat de la FC Argeș. Dar trebuia să plec, era un schimb de generații, ne băteam la retrogradare. Totuși, dacă nu plecam, cariera mea cred că ar fi fost mult mai bună. Probabil că dacă aș fi avut un impresar, cineva care să mă ghideze, aș fi reușit mult mai multe. Eram un tânăr dezorientat, mi se părea că toată lumea e mea. Dacă aveam pe cineva care să-mi dirijeze cariera, aș fi făcut mult mai mult. Da, am risipit o parte din potențialul pe care l-am avut”.  

23 de meciuriși 5 goluri are Turcu pentru Steaua în Divizia A, în anul 1983

Șantajat de Steaua să meargă la Dinamo

 Ieșit din planurile selecționerului Lucescu, după doar un an în Ghencea, Turcu a fost împrumutat de Steaua spre rivala Dinamo, implicată atunci în campania spectaculoasă din Cupa Campionilor:  

“Eram locotenent în armată, m-a chemat tovarășul - așa se spunea pe atunci, tovarășul - ministru Olteanu și mi-a zis: “Începând de mâine, ajuți clubul Dinamo în cupele europene!”. Atunci, am zis: “Tovarășe ministru, eu nu iubesc clubul Dinamo!”. El spune: “Aaa, nu iubești clubul Dinamo?! Ai uniformă acasă? Da? La Carei cu tine!”. Am ajuns acasă și i-am cerut soției o hartă, nu știa pentru ce îmi trebuie. “Dă să vedem unde e Careiul!”. Aoleooo, când am văzut unde e Carei a doua zi m-am prezentat la nea Ion Alecsandrescu (n.r. - conducătorul Stelei), Dumnezeu să-l ierte, și i-am zis: “Iubesc clubul Dinamo! Merg la Dinamo!”.  Atunci, nea Ion spune: “Stai că trebuie să vorbești cu cineva la telefon”. L-am văzut că se ridică și mai avea să salute când vorbea la telefon. Zic: “Hopaa, vorbește cu cineva mare”. Vorbea cu ministrul Postelnicu (n.r. - Tudor Postelnicu, ministrul de Interne). Mi l-a dat la telefon: “Bă, Viorele, ce faci?”. Bine, domnule ministru! “Unde stai, bă, tu în Slobozia?”.  În centru, unde să stau? Pe urmă mi-a zis cineva că probabil știa și unde stau, avea tot dosarul meu”.

Ajuns fără voia sa la Dinamo, Turcu a jucat inclusiv în returul semifinalei cu Liverpool din Cupa Campionilor, în 1984. Își amintește că “am intrat toți pe teren cu o mină de înmormântare” și că “fundașii lor centrali (n.r. - Lawrenson și Hansen) m-au lovit de mă doare și acum, săreau numai cu coatele în față”. Dinamo a pierdut cu 2-1 în fața echipei care avea să câștige trofeul la Roma. 

Cum a fost Steaua ’86 contactată de mafie 

1984 este anul în care lui Viorel Turcu i-a murit fiica nou născută, din cauza condițiilor din spital. Distrus de durere, fotbalistul a fugit pur și simplu de București, pe care îl considera un oraș blestemat. Deși era în continuare plătit de Steaua ca ofițer în armată, a semnat cu FC Olt Scornicești, echipa din satul natal al dictatorului Nicolae Ceaușescu. Acolo, și-a regăsit liniștea, însă a ratat sezonul incredibil al Stelei terminat cu câștigarea Cupei Campionilor. 

 - Moderator: V-ați gândit vreun moment la faptul că daca nu plecați la Scornicești ați fi putut fi campionul Europei?  
- Turcu: Aș fi tâmpit să spun că nu. Normal că m-am gândit. M-am gândit foarte mult. Cine știe cum era destinul…Finala de la Sevilla am văzut-o la Scornicești, în apartamentul lui Minea I. La un moment  dat, după ce s-a terminat finala, am stat cam vreo cinci minute și ne uitam ca tâmpiții unul la altul și pe pereți. La un moment dat, Dan zice: “Ce zici, mă, de tâmpiții ăștia?!”. Zic: “Au câștigat Cupa Campionilor!”. El: “Nu-mi vine să cred!”. Nu ne venea să credem, dar au jucat bine”. 

 După două sezoane la FC Olt, cu 13 goluri în 50 de meciuri, Turcu a fost rechemat la Steaua la doar o lună după finala de la Sevilla. Printre experiențele memorabile trăite în această perioadă se numără și finala Cupei Intercontinentale, River - Steaua 1-0, jucată la Tokyo. Acolo, jucătorii proaspetei campioane a Europei au fost contactați de mafia asiatică a pariurilor pentru a truca meciul. Episodul a fost povestit în premieră de Duckadam, dar e confirmat de Turcu: 

M-am întors la Steaua, dar nu am revenit cu inima deschisă. Îmi dădeam seama că cei care au câștigat au prioritate și că tot pe mâna lor se va merge, normal 
- Viorel Turcu, la GSP Live

“La Tokyo am plecat cu mâncarea noastră. Cu pui, să nu cumva ne dea japonezii să mâncăm câini. În avion nu am mâncat nimic. Am întrebat stewardesele: “Ham, ham?”. Ele: “Nu, nu, nu!” Am dormit la ambasada României din China, a doua zi am continuat drumul spre Tokyo. Acolo eram păziți și cu toate astea v-a povestit Duckadam ce a fost acolo. Toți am fost contactați.  Ieșeai în holul hotelului și te trezeai cu unul din ăștia cu ochii oblici. Ne lua în engleză: “Cigarette? Hap, hap. Joci mâine? Nu joci?”. Te lua prin shop să-ți iei ceva dacă vrei. Și cadou pentru copii 100 de dolari. Dădeau. Au apreciat și faptul că unii le spuneau că nu joacă, că sunt rezerve. Ei de fapt erau mari pariori, voiau să parieze. Era o tentativă de corupere în masă în hotel, da”.  

Stângaciu mi-a spus că i-au propus 10.000 de dolari dacă echipa pierde la două goluri diferență. Dan s-a speriat rău de tot. I-a spus lui Valentin Ceaușescu și Valentin i-ar fi spus: «Ia-le banii și joacă tu pe bune!». Stângaciu a zis că nu are curaj, că îl omoară.  Era o chestie de pariuri, cei trei erau din Hong Kong 
- Helmut Duckadam, la GSP Live

Negociere de aprozar între Lăcătuș și fratele lui Ceaușescu 

Steliștii au jucat la Tokyo pe o primă mare oferită de autorități, primă care a fost dublată după o negociere ca la piață între Marius Lăcătuș și Ilie Ceaușescu, fratele lui Nicolae Ceaușescu. Povestește Viorel Turcu la GSP Live:  

“Am avut 500 de dolari diurnă. Mi-am luat un video player. Înainte de plecare, am avut ședință cu Ministerul Apărării, Ilie Ceaușescu, Stănculescu, generalul Milea. Ilie Ceaușescu a spus: “Băi, băieți, dacă câștigați Cupa Intercontinentală aveți un Aro nou (n.r. - după Sevilla, steliștii au primit Aro second hand) cadou și 50.000 de lei primă. El avea o chestie cu mâinile (n.r. - Turcu imită cum își împreuna palmele Ilie Ceaușescu). Zicea mereu: “Buuuuuun! Facem așa”. Și Lăcătuș face și el așa și zice: “Buuuuun! Nu facem așa!”. Ilie Ceaușescu: “De ce, Marius?”. “Păi mai punem 50.000!”. Și Ilie Ceaușescu: “Buuuun, mai punem 50.000”!. Eram ca la aprozar. Asta a fost prima. Un Aro și 100.000 de lei. Ăsta era Lăcătuș. Nu se intimida niciodată. El avea o vorbă: “Când văd dunga albă, dacă e mama dincolo nu o iert!”.  

La Tokyo, cine lua titlul de cel mai bun jucător primea o Toyota (n.r. - din partea sponsorilor). A luat Alzamendi care a dat și golul. Dar noi ne-am strâns înainte de meci într-o cameră: “Bă, dacă câștigă vreunul dintre noi Toyota ce facem?”. A rămas că luam banii pe mașină și îi împărțim
- Viorel Turcu, la GSP Live

Ilie Dumitrescu: “Să moară mama, nea Vio!” 

La întoarcerea în Ghencea, Turcu a mai jucat cinci meciuri, și-a trecut în palmares al treilea titlu de campion și a revenit la FC Olt Scornicești. Acolo a fost coleg cu doi fotbaliști tineri, împrumutați de Steaua, care aveau să devină staruri internaționale în 1994, la Mondialul din America. Turcu își amintește cu plăcere de ei:  

“Când a venit la Scornicești, Dan Petrescu era ca o fată. Cu capul în pământ, modest, timid. Ilie Dumitrescu, cum îl știm, cu poante. Aveam o Dacie Sport și bucureștenii îmi spuneau mereu când mergeam la București să-i iau și pe ei. Ilie Dumitrescu nu-mi spunea niciodată că vrea să meargă și el. Știți unde îl găseam? Pe scaunul din dreapta. Îi spuneam: “Ilie, ce fac? Las unul pe jos?”. El făcea: “Hai, nea Vio, să moară mama, mă lași mata pe mine?!”. Nu puteai să zici nimic, era haios”.  

Turcu a jucat la FC Olt până în 1989, când s-a transferat la UTA. După Revoluție s-a transferat în străinătate, evoluând în țări învecinate, la Nistru Chișinău și Szarvasi Vasas. Întors în România, a încercat să readucă reînființata FC Olt în prima ligă ca antrenor-jucător, însă în 1996 a trebuit să se retragă.  

Doctorii i-au descoperit un chist la pancreas, “urmare a unei lovituri puternice”. Opțiunile erau moartea sau operația, însă a doua variantă aducea cu siguranță un diabet chimic. Turcu a ales operația, iar din acel moment viața sa a devenit un calvar care s-a adăugat tragediei din 1984. Deși a câștigat bine ca fotbalist, Turcu spune că a cheltuit tot pe tratamente. Ajutorul său s-a numit George Becali, care - prin intermediul lui Duckadam - a suportat de fiecare dată costurile protezelor.  

Ajuns la 60 de ani, cu picioarele amputate, văduv după ce soția a decedat în 2015 din cauza cancerului, Turcu zâmbește când își amintește de carieră, dar privirea sa devine de oțel când este întrebat despre sensul suferințelor sale: “M-am gândit și eu de multe ori de ce mi s-au întâmplat toate astea. Știți că e întrebarea aia: "De ce mie, Doamne?". Mulți mi-au spus: "Bă, Viorele, ție îți dă Dumnezeu că poți să duci!". Băi, nu vi se pare că mi-a dat prea multe?! Nu vi se pare că nu mai pot?!”. 

 Concluzia sa este, însă, optimistă: “Nu știu cum, dar m-a întărit totul. Am trecut peste toate. E vorba aia, să faci din imposibil posibil. Nu știu cum, e peste puterea mea de înțelegere”.