FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Victor Angelescu a luat foc după sancțiunea primită de Rapid: „Mi se pare o lege tâmpită!”

Victor Angelescu / Foto: GSP.ro
Victor Angelescu / Foto: GSP.ro

Articol de - Publicat miercuri, 13 martie 2024 21:13 / Actualizat miercuri, 13 martie 2024 21:57

Victor Angelescu, unul dintre acționarii Rapidului, s-a arătat indignat de faptul că ocupanta locului 2 din Superligă a fost sancționată cu o amendă de 60.000 de lei și cu închiderea a 7 sectoare din tribună pentru meciul cu Farul, în urma incidentelor petrecute la derby-ul cu FCSB.

  • Rapid București – Farul Constanța se va disputa vineri, pe 15 martie, pe stadionul Giulești, de la 20:30. Partida contând pentru prima etapă a play-off-ului Superligii va fi redată live text de GSP.ro și transmisă în direct de către Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1
Gheorghe Hagi a răbufnit la adresa unui titular de la Farul: „A zis el, nu eu! Nu te duci acolo doar ca să faci act de prezență!” » Ce l-a enervat pe „Rege”
Rapid - Farul
Gheorghe Hagi a răbufnit la adresa unui titular de la Farul: „A zis el, nu eu! Nu te duci acolo doar ca să faci act de prezență!” » Ce l-a enervat pe „Rege”

Angelescu a criticat legislația, pe care a caracterizat-o ca fiind „tâmpită”. Oficialul alb-vișiniilor consideră că nu este normal ca un club să fie sancționat pentru că „un singur om aruncă o torță”.

„Nu știu de ce trebuie să suferim noi ca și club. Credeți că noi nu am vorbit cu galeria? Au fost peste 40.000 de oameni. Mi se pare o lege tâmpită ca clubul să sufere pentru că un singur om aruncă o torță.

Noi verificăm înainte. Am verificat de nu știu câte ori înainte să înceapă meciul.

Sperăm să nu se mai arunce cu nimic, nu o să mai luăm amendă, să nu se arunce cu nimic și să nu ajungem să avem terenul suspendat”, a declarat Victor Angelescu, la Fotbal Club, emisiune Digi Sport.

Conducerea Rapidului a făcut adresă la LPF după ce a aflat de suspendarea primită miercuri în urma incidentelor de la derby-ul cu FCSB

Comisia de Disciplină i-a pedepsit pe giuleșteni după ce suporterii au aruncat cu petarde la derby-ul cu FCSB de pe Arena Națională.

Giuleștenii și-au văzut șapte sectoare de tribună închise, 106-109, 112-113 și 123, în urma deciziei de miercuri a Comisiei de Disciplină. Astfel că la startul play-off-ului, vineri, de la ora ora 20:30, cu Farul, echipa nu se va putea bucura de susținere maximă. De asemenea, au primit și o amendă de 60.000 de lei.

Reacția clubului? Președintele Rapidului, Daniel Niculae, susține că decizia de a închide doar anumite sectoare ale stadionului Giulești este în regulă, însă a anunțat că alb-vișiniii au făcut o cerere către LPF pentru a le fi permis accesul copiilor în sectoarele închise suporterilor adulți.

„E o decizie normală, ne dorim să jucăm cu spectatori. Ar fi păcat să jucăm cu stadioane închise pentru mici probleme care se întâmplă în timpul unui meci. Suntem în comunicare cu suporterii noștri.

În ultimii ani, suporterii Rapidului s-au comportat ireproșabil. Ar fi fost păcat să privăm lumea de spectacolul oferit de suporterii noștri. 14.000 este capacitatea maximă, dar sunt anumite zone de tampon. În total, sunt aproximativ 12.500 de locuri. Sunt anumite sectoare care vor fi închise, nu am stat să calculez numărul locurilor din acele sectoare.

Am făcut o adresă către LPF și ne dorim ca în două sectoare din Peluza Sud să aducem cât mai mulți copii. Ar fi păcat să nu vadă un spectacol fotbalistic cu două dintre cele mai bune echipe ale României. E cerere foarte mare la meciurile Rapidului. Îi privăm pe unii dintre fanii maturi, dar nu ar fi corect față de copii. Cred că biletele se vor pune în vânzare în cursul zilei de azi (n.r. miercuri)”, a spus Daniel Niculae la Digi Sport Special.

Rapid a scăpat ieftin

Procedura a fost deschisă după ce arbitrul și observatorul au scris despre incidente în rapoarte, după cum dezvăluia GSP marți.

Rapid, care e club recidivist și care deja a ajuns la amenda maximă în acest sezon, 60.000 de lei, pentru folosirea de materiale pirotehnice la un meci, a scăpat ieftin. Risca să-i fie închisă arena în totalitate.

VIDEO Alexandru Bourceanu: "Campionatul rămâne deschis. Fiecare echipă are atuuri, iar cel al Rapidului e că joacă bine cu echipele mari”

Citește și:

Gafă în direct la un club din Superligă » Ce s-a putut auzi pe transmisiunea conferinței
FC BOTOȘANI
Gafă în direct la un club din Superligă » Ce s-a putut auzi pe transmisiunea conferinței
Semnal de alarmă pentru Edi Iordănescu înaintea Euro! Fostul președinte din Liga 1 avertizează: „Vor veni epuizați de acolo”
ECHIPA NAȚIONALĂ
Semnal de alarmă pentru Edi Iordănescu înaintea Euro! Fostul președinte din Liga 1 avertizează: „Vor veni epuizați de acolo”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
freddy
freddy  •  15 Martie 2024, 11:24

Legea e tampita cand sanctioneaza Rapidul, e la fel de tampita cand amendeza Dinamo, nu permite csa in prima liga sau aresteaza niste interlopi. Dar e perfecta cand decide ca FCSB nu e Steaua. Atunci trebuie respectata! In rest...e tampita! Ipocritilor!

usernoname188
usernoname188  •  14 Martie 2024, 16:30

Care e vina noastra? ahahaha pai aparent aveti materiale pirotehnice in stadion cu stiinta lui Nicolae

lefter_popescu
lefter_popescu  •  14 Martie 2024, 11:15

Amice, asta e cusurul tău...mirosi cam tare a zer. Te-ai întrebat de ce fcsbeii nu au fost sancționați cu câteva sectoare închise pt ca recidiviști fiind au aruncat si ei cu petarde în teren...ba chiar au aruncat și in spectatorii de la tribuna a II-a ? Dar precum se știe, fcssbelul vicleanului Gigi Valiza este cel mai protejat club de către comisii și arbitri. Apropo: ce spui de penalty-ul neacordat la cotul in figura cosovarului de către centralul *** ? Fiind pus sa conducă meciul la solicitarea lui Gigi Valiza, aceasta i-a întors serviciul.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează