FOTBAL  »  Superliga  »  CSMS IAŞI - CHIAJNA 1-2

VIDEO 4 din 4! Tradiţie respectată: ieşenii au pierdut toate cele patru meciuri jucate acasă contra Chiajnei în Liga 1

Articol de - Publicat luni, 16 mai 2016 00:00

Cu zece puncte în plus faţă de Chiajna şi cu 8.000 de fani în spate, CSMS era mare favorită, mai ales că ieşenii speră la cupele europene.

Dar ieri, statistica a învins forma de moment, Chiajna reuşind să câştige surprinzător, la fel cum se întâmplase şi în precedentele 3 dueluri din Copou între cele două echipe.

Click aici pentru VIDEO!

În ziua în care a împlinit 32 de ani, Cristea a intrat repede în joc, însă nu a găsit drumul spre gol, Bălgrădean parând încercările ieşeanului din minutele 6 şi 19. Gazdele au scăzut apoi turaţia, iar Concordia a profitat, Cristescu deschizând scorul în minutul 33.

Cristea a dat iluzia revenirii gazdelor, egalând la un minut după ce Bălgrădean parase un alt şut periculos al fostului golgeter al României. Ilfovenii au replicat însă repede prin Giurgiu, iar până la final au mai marcat Roşu şi Piccioni, care a stabilit scorul final al partidei. Moldovenii pot pierde azi locul 1 în dauna lui CSU Craiova şi tremură serios pentru locul de Europa League.

clipboard01

Citește și:
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Superliga
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
EURO 2028
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (2)
jullien_alphonse
jullien_alphonse  •  17 Mai 2016, 13:17

... CEVA e PUTRED in infrangerile IAŞULUI şi ale CRAIOVEI - din 15-16 mai 2016. ...PARE CĂ ambele echipe-(primării) se feresc să ajungă in Europa League din cauza banilor (publici) care ar trebui investiti pentru participare.

114760705605162
Viorel Dan  •  16 Mai 2016, 14:56

Mi se pare normal ca "ORASE" ca si Chiajna si Voluntari sa joace in LIGA ! Iar echipe de traditie ca si U Cluj,Poli Timisoara ,Iasi ,Brasov,Oradea,Baia-Mare sa joace in liga secunda ! Este foarte normal atata timp cand in fruntea FRF avem un presedinte care in viata lui nu a dat cu piciorul in minge ! Sa vedeti ce super rezultate vom avea la EURO !!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează