FOTBAL  »  Superliga  »  AMINTIRI

VIDEO EXCLUSIV Poveste savuroasă cu Dan Petrescu: „A venit în autocar, ne-a controlat pe toți și a făcut scandal!”

Articol de - Publicat vineri, 27 decembrie 2019 11:13

Laszlo Balint (40 de ani), în prezent antrenorul celor de la UTA Arad, a vorbit despre perioada în care activa ca jucător la Unirea Urziceni, formație unde a fost pregătit și de Dan Petrescu (52 de ani), tehnicianul campioanei CFR Cluj.

„Dan Petrescu este genul de om care mănâncă fotbal pe pâine. Mi-aduc aminte că eram în autocar, mergeam într-o deplasare și ne-am oprit la un moment dat la o benzinărie, pentru că deplasările erau destul de lungi.

Noi, tineri fiind, ne-am cumpărat fel și fel de pungi, chipsuri, băuturi carbogazoase... Iar când s-a pus autocarul în mișcare l-am văzut doar pe Mister că s-a ridicat din față și a venit să ne controleze pe fiecare, să vadă ce am cumpărat.

A făcut un mic scandal cu noi. El dă foarte multă importanță detaliilor, iar aceste amănunte privind alimentația nu trebuie neglijate”, a declarat Balint pentru GSP.ro.

Laszlo Balint a făcut parte din lotul Unirii Urziceni în sezonul 2008-2009, când ialomițenii au cucerit campionatul cu Dan Petrescu antrenor.

VEZI ȘI:

Vine ca să plece » Darius Olaru, singurul transfer al iernii bifat de FCSB, ar putea fi trimis înapoi la Gaz Metan

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
„Egoul nu-i permite! Cristiano, nu vrem să te ucidem, dar...” » Incredibil ce au scris portughezii despre Ronaldo, după eliminarea de la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Egoul nu-i permite! Cristiano, nu vrem să te ucidem, dar...” » Incredibil ce au scris portughezii despre Ronaldo, după eliminarea de la Mondial
Universitatea Craiova, prezentare specială a noului echipament » Au folosit inteligența artificială în clipul cu Ilie Balaci și Ion Oblemenco
Superliga
Universitatea Craiova, prezentare specială a noului echipament » Au folosit inteligența artificială în clipul cu Ilie Balaci și Ion Oblemenco
BOMBĂ: Eddy Gnahore la FCSB! Gigi Becali a confirmat transferul: „E rezolvat”
Superliga
BOMBĂ: Eddy Gnahore la FCSB! Gigi Becali a confirmat transferul: „E rezolvat”
Moment viral după Brazilia - Norvegia » Cum l-a surprins Prințesa Ingrid Alexandra pe Haaland în vestiar
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Moment viral după Brazilia - Norvegia » Cum l-a surprins Prințesa Ingrid Alexandra pe Haaland în vestiar
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Escapadă de lux pe insula miliardarilor, după show-urile pentru Halep și Nadia: „Rămâi sexy!”

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”


Comentarii (3)
5abie.spintecatoru
5abie.spintecatoru  •  27 Decembrie 2019, 19:09

Ma luat cu înțepături, sa zbârlit carnea pe mine. Savuros de fabulos!

bigbolo
bigbolo  •  27 Decembrie 2019, 15:06

Savuros, bai nedelea, savuros. Savuros de prost esti tu, ba, ca si colegii tai!

dubluv
dubluv  •  27 Decembrie 2019, 12:46

ce poveste savuroasa

Vezi toate comentariile (3)
Comentează