FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - PANDURII 2-2

VIDEO Farmecul egalului » Rapidiştii au fost egalaţi pentru a treia oară consecutiv după ce au condus

Rapidiștii au bifat ieri a treia remiză consecutivă pe teren propriu, după 1-1 cu Steaua și 2-2 cu Tg. Mureș
Rapidiștii au bifat ieri a treia remiză consecutivă pe teren propriu, după 1-1 cu Steaua și 2-2 cu Tg. Mureș

Articol de - Publicat luni, 14 mai 2012 00:00 / Actualizat duminica, 13 mai 2012 23:50

Giuleştenii au bifat aseară a treia remiză consecutivă, ieşind de tot din calculele pentru Champions League. Totuşi, un punct mare avînd în vedere prestaţia din finalul jocului, cînd Pandurii puteau da lovitura de graţie.

Farmecul fotbalului merge mai departe în Giuleşti chiar dacă echipa şi-a dat autogol în lupta pentru titlul de campioană al actualului sezon. Fiindcă în fotbal există întotdeauna puterea de a o lua de la capăt, aşa au încercat şi rapidiştii aseară. Ca, de altfel, şi Pandurii, alţi supăraţi ai rundei precedente. Cum nu există timp de lacrimi, ambele echipe au încercat să-şi revină una pe spuza alteia

VIDEO: Aici ai rezumatul!

Concedii în defensive
Teixeira (7) a fost neatent şi-a fost blocat. Iar în minutul 10 a tras peste poartă. A fost mult pînă şi-a reglat tirul, fiindcă a demonstrat în final de repriză ce poate să facă cu mingea. Pancu nu mai e acelaşi ca pe vremuri, dar atitudinea lui e de nota 10. A prins Lazar şutul lui, apoi Nicolae Grigore (31), din centrul careului, cu capul, n-a mai găsit spaţiul porţii din 12 metri, şi era a adversarilor de data aceasta! Ultimul sfert de oră al reprizei întîi a adus golurile, care au arătat şi că apărătorii celor două echipe au plecat deja, cu mintea, în vacanţă de vară. Altfel cum s-ar explica erorile puerile pentru fundaşi cu legitimaţie?

Deac, în loc de 3-1, coautor pentru 2-2
Debutul reprizei secunde a adus lupte surde în zona de mijloc, puţine ocazii de poartă, puţin fotbal de calitate. Voiculeţ a arătat că are ştaif de fotbalist, însă n-a fost susţinut şi de către coechipieri. Glauber (59) era să-şi spele păcatele de la golul gorjenilor, a reluat ca un brazilian adevărat din centrul careului, însă mingea s-a încăpăţînat să meargă peste transversală. Deac a prins o seară execrabilă. A încercat multe, are viteză super, dar, în minutul 70, de exemplu, în superioritate, nici n-a tras, nici n-a pasat, a fost blocat, iar pe contraatac, Lemnaru a egalat la 2, demonstrîndu-i ce trebuie să facă un vîrf în careul advers.

Punct norocos
Apoi Rui Duarte (76) a respins providenţial. Batin (81) a avut golul victoriei Pandurilor în cap, însă balonul s-a dus pe lîngă poartă. Lemnaru (86) s-a împiedicat în faţa hattrick-ului. Deac (87) a fost din alt meci, n-a mai ajuns o minge bună de la Teixeira. Iar Rapidul poate să zică "mulţumesc" pentru un punct, fiindcă la ce joc fad şi fără minte a arătat în repriza secundă, nici nu putea emite mai multe pretenţii. Şi un alt sezon s-a dus pe sub Podul Grant, iar titlul de campioni se mai amînă un an cel puţin.

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

Grig, pe bancă
Petre Grigoraş ameninţase la finele meciului cu FC Vaslui (1-2) că nu va mai sta pe banca de rezerve a formaţiei sale, însă a renunţat la idee şi ieri şi-a condus echipa, ca antrenor, de pe marginea terenului. Tehnicianul voia să protesteze, considerînd că Pandurii au fost dezavantajaţi de către arbitri în mai multe meciuri. "Am glumit. Se întîmplă şi la case mai mari. Sper să mi se permită şi mie o ieşire pe an de acest gen", a declarat Grig.

Dani Coman, absent
Titularul dintre buturi al Rapidului, Dani Coman, n-a fost inclus ieri nici în lotul de 18. Cum titlul de campioană fusese pierdut, Răzvan Lucescu a preferat să-i dea zi liberă goal-keeperului, care şi-aşa este într-un nou conflict cu fanii giuleşteni. În poartă, din primul moment, a fost folosit Vîtcă, în timp ce rezervă a fost Drăghia. Coman ar putea fi menajat şi în perspectiva meciului cu Sportul, apoi să joace în ultima rundă cu Oţelul şi în finala Cupei, cu Dinamo.

Zgomotoşi şi triviali
Aproximativ 1.000 de fani ai Rapidului au fost prezenţi aseară, doar copiilor şi femeilor fiindu-le permis accesul la tribuna a II-a. Giuleştenii şi-au demonstrat ataşamentul, în condiţiile în care, fără stadion suspendat, Dinamo de-abia a adunat 200 de spectatori cu Mioveniul. Dar arena din Giuleşti ar putea fi din nou suspendată, întrucît, pe lîngă cîntecele dedicate Rapidului, au existat şi injurii cu patos la adresa lui Dumitru Dragomir şi a rivalelor, amănunt ce-a mai atras pedepse în trecutul apropiat. La 0-1, galeria improvizată a strigat "Ruşine să vă fie!" propriei echipe şi l-a înjurat pe Surdu!

Inbox
- Suspendaţii Alexa şi Burcă s-au conversat înainte de începerea meciului cu fostul lor antrenor, Florin Marin, venit alături de Gabi Boldici să spioneze partida pentru selecţionerul Victor Piţurcă.
- Cu avertismentul luat aseară, Rui Duarte a ajuns la 10 cartonaşe galbene în acest sezon şi va rata etapa viitoare, cu Sportul.
- Suspendat, Răzvan Lucescu a văzut meciul de sus, de deasupra tribunei 0, de lîngă camerele TV.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (6)
birjovanu
birjovanu  •  14 Mai 2012, 17:36

ce va stresati atat?A aflat Copos ca pleaca Razvan,ia facut o clauza de milioane iar asta mai mic a zis ;imi pui piedica ,lasa ca te fac?si la facut pe final de sezon cand puteam fi nu zic pe unu dar pe doi sigur,si asta e filmul la Rapid,vom spera la anu,daca Copos baga bani si aduce jucatori si binenteles sa ii plateasca la timp,ca vremea CRIZEI a trecut,acum castiga bine,are Hoteluri ,Cofetarii si binenteles IAHTURI,se castiga bine din asta am vazut,ma bate gandu sa aduc si eu cateva sa scot banu ca milogu,si ce bani,te faci om intr-un an?

rapidist1977
rapidist1977  •  14 Mai 2012, 14:02
Postat de supereduardo10 pe 14 Mai 2012, 10:08

nu va mai amagiti cu campionatul.. chiar daca avem echipa nu putem face fata pe final cand se baga valize si se fac blaturi la greu. Traim in Romania un stat mafiot si in fotbal mafia a atins apogeul. Rapid nu poate lua campionatul nici in conditii normale, dar cand iti mai pui si singur piedica. Anu acesta aveam un lot bun peste ce este in campionat si in conditii normale defilam din pacate sunt alti factori care ne fac sa esuam. Cat timp nu vom avea un patronat care sa traga sfori si sa bage bani , daca nu in arbitrii macar sa premieze echipele advresarelor nu vom avea nicio sansa, doar la cupa. Dupa cum vedeti valoarea echipei nu conteaza.

Stai linistit ca nu o sa luam nimic cat timp este Copos la echipa. In alta ordine de idei nu pot sa inteleg ce se intampla la echipa, nu poti sa faci 3 egaluri consecutive cu echipe mediocre si mereu pe final.

supereduardo10
supereduardo10  •  14 Mai 2012, 10:08

nu va mai amagiti cu campionatul.. chiar daca avem echipa nu putem face fata pe final cand se baga valize si se fac blaturi la greu. Traim in Romania un stat mafiot si in fotbal mafia a atins apogeul. Rapid nu poate lua campionatul nici in conditii normale, dar cand iti mai pui si singur piedica. Anu acesta aveam un lot bun peste ce este in campionat si in conditii normale defilam din pacate sunt alti factori care ne fac sa esuam. Cat timp nu vom avea un patronat care sa traga sfori si sa bage bani , daca nu in arbitrii macar sa premieze echipele advresarelor nu vom avea nicio sansa, doar la cupa. Dupa cum vedeti valoarea echipei nu conteaza.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează