FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL GALAŢI - UNIREA URZICENI 4-1

Viglianti: "Am demonstrat că formăm un grup unit şi sîntem fericiţi pentru victorie"

Gabriel Viglianti
Gabriel Viglianti

Articol de GSP - Publicat sambata, 18 septembrie 2010 00:00

Atacantul echipei Oţelul Galaţi, Gabriel Viglianti, a declarat după victoria din meciul cu Unirea Urziceni, scor 4-1, în care a marcat două goluri, că a reuşit cel mai bun meci al lui la prima partidă urmărită din România de tatăl său.

"Sînt fericit. Dedic aceste goluri întregii mele familii. Tatăl meu a venit din Argentina şi a asistat la meciul de azi", a spus Viglianti, care a precizat că soţia lui urmează să nască al doilea lor copil.

Viglianti consideră că victoria a fost obţinută datorită unităţii grupului de la Oţelul. "Ne-a fost greu, însă am demonstrat că formăm un grup unit şi sîntem fericiţi că am cîştigat la o asemenea diferenţă şi i-am făcut bucuroşi pe suporteri", a mai spus el, conform Mediafax.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut

Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt

Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (2)
fl0o
fl0o  •  19 Septembrie 2010, 13:16

Bravo Vigli

renegatul_
renegatul_  •  18 Septembrie 2010, 23:05

Bravo Gabriele! Ai demonstrat ca esti meserias, poate inscrii si-n poarta stelei macar unul.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează