LIGA 1  ·  VIITORUL - FCSB 1-1

VIITORUL - FCSB 1-1 // EXCLUSIV Scene incredibile la FCSB » SMS-ul lui Gigi Becali cu schimbările a ajuns, din greșeală, la Florinel Coman!

Florinel Coman și Mihai Teja, FCSB +6 FOTO
Florinel Coman și Mihai Teja, FCSB

Articol de — , Vineri, 26 Aprilie

Evenimente incredibile la Viitorul - FCSB 1-1: Florinel Coman l-a sunat pe Gigi Becali pentru a-l întreba de ce l-a schimbat, patronul nu i-a răspuns, după care Florinel a fost destinatarul greșit al unui SMS scris de Becali: "Iese Man, intră Roman".

Gigi Becali se bagă peste antrenor e un lucru cunoscut. Că Gigi Becali face inclusiv schimbările din timpul meciurilor iarăși e un lucru cunoscut și confirmat chiar de patron.

Ceea ce s-a întâmplat însă în repriza secundă a meciului Viitorul - FCSB 1-1 nu doar că e o știre, dar developează modul realmente incredibil în care se derulează lucrurile, din perspectivă tactică, la clubul roș-albastru pe parcursul unui joc.

Surse ale GSP au dezvăluit scene de-a dreptul șocante și, foarte probabil, fără precedent pentru un club de fotbal, nu neapărat cu pretenții și nici măcar obligatoriu dintr-un campionat decent! Succesiunea evenimentelor creează un tablou tragicomic:

1. Gigi a cerut schimbarea lui Florinel Coman

În startul reprizei secunde, Becali i-a trimis un SMS lui Mihai Stoica, în care îi ordona să se efectueze imediat o modificare. Să fie scos Florinel Coman și să fie introdus Teixeira. Teja s-a supus și, în ciuda unui start de repriză foarte bun pentru Coman, l-a scos după numai 6 minute!

2. Coman a refuzat să mai stea pe bancă

Decizia de a fi înlocuit l-a enervat teribil pe fostul fotbalist al Viitorului. A ieșit gesticulând iritat și s-a lăsat cu greu îmbrățișat pe Teja când a ajuns în dreptul antrenorului, dar el n-a întors gestul tehnicianului. Mai mult, și-a smuls geaca de pe scaun, după care a plecat la vestiare și n-a mai dorit să stea pentru a urmări restul celor 40 de minute.

3. L-a sunat pe Gigi din vestiar

Florinel Coman a avut un motiv pentru care a mers la vestiare. Acolo avea telefonul mobil, de pe care l-a apelat pe Becali. Sursele Gazetei povestesc că atât de surescitat era atacantul încât a dorit să afle direct de la patron care a fost motivul pentru care a decis să-l schimbe. Coman l-a sunat pe Becali chiar în timpul reprizei secunde, dar patronul nu i-a răspuns la telefon, motiv pentru care atacantul i-a lăsat și un mesaj, în care cerea explicații de ce a fost scos de pe teren.

4. Becali a trimis schimbarea la alt destinatar

Marea surpriză pentru Florinel Coman a apărut abia la finalul partidei. A găsit pe telefon un SMS de la Gigi Becali. Care conține un mesaj scurt: "Iese Man. Intră Roman". Coman a realizat imediat că Becali probabil se încurcase în a alege destinatarul SMS-ului în momentul în care a avut acel apel ratat chiar de la jucător, iar SMS-ul cu schimbarea pe care a dorit să o facă a ajuns, din greșeală, la el!


Florinel Coman este cel mai scump transfer din istoria FCSB: 2,7 milioane de euro FOTO Raed Krishan

De ce îl dorea Gigi pe Mihai Roman

La prima vedere, cerința lui Becali din respectivul SMS, să intre Mihai Roman în locul lui Man, e una surprinzătoare. Totuși, mutarea are un suport logic și probabil că patronul a solicitat această rocadă după ce Gnohere marcase și FCSB conducea cu 1-0. Echipa era însă în inferioritate și juca fără fundașul dreapta Romario Benzar, eliminat de Marius Avram. Mihai Roman ar fi acoperit toată banda dreaptă și era un fotbalist cu profil mai defensiv decât Man, iar FCSB avea în primul rând de apărat avantajul de după reușita lui Gnohere.

Fără indicații, Teja nici n-a mai făcut a 3-a schimbare :))

Ceea ce e absolut surprinzător și confirmă o dată în plus dezvăluirile surselor ziarului e faptul că FCSB nici n-a mai făcut a 3-a schimbare. Cum SMS-ul cu înlocuirea pe care Gigi o solicitase a ajuns la altcineva, nu la cei de pe banca de rezerve, Teja și MM n-au mai reacționat în niciun fel. În acest sezon, în toate cele 39 de meciuri oficiale, FCSB a efectuat toate cele 3 modificări permise de regulament, indiferent că antrenor a fost Dică sau Teja. Singurul joc la care au rămas doar două schimbări a fost chiar confruntarea cu Viitorul. Pe bancă, Teja mai avea soluții la care ar fi putut apela, mai ales după ce gazdele au egalat și FCSB avea nevoie disperată să marcheze: Rusescu, Moruțan, Mihai Roman.

Teixeira a fost sub Coman

GSP a prezentat ieri cifrele pe care Coman le-a avut în cele 50 de minute jucate la Ovidiu, iar randamentul său a fost peste cel al lui Ianis Hagi și chiar și superior colegilor săi din atac, Florin Tănase și Man. Mai mult, nici cel la care Gigi Becali a apelat, Filipe Teixeira, nu a produs mai mult. Cei doi au jucat cam același număr de minute, dar mai prezent în joc și mai periculos pentru poarta adversă a fost tot Florinel.

MM e intermediarul SMS-urilor!

Cum se procedează atunci când Gigi Becali dorește să facă o schimbare? La meciurile de pe teren propriu, la care Gigi stă în tribună, îi spune lui Ionuț Luțu ce schimbarea vrea, iar fostul fotbalist îi transmite mesajul lui Mihai Stoica: fie pe WhatsApp, fie pe SMS! În schimb, la jocurile din deplasare, la care Becali nu mai ia parte de ceva vreme, el e cel care îi scrie direct lui MM și îl anunță ce trebuie să facă antrenorul din perspectiva înlocuirilor.

La Botoșani, MM citea pe furiș mesajele

Mihai Stoica a și fost surprins de camerele TV, la mai multe meciuri, când se uita pe telefon sau chiar și atunci când tasta, scriind ceva. S-a întâmplat la partida Botoșani - FCSB 0-3 (foto 1), în minutul 56, dar și la Astra - FCSB 0-2 (foto 2), în actualul play-off, când MM se chinuia să citească de pe telefon, fără a fi văzut de cineva, ținând mai mult de jumătate din celular sub picior!

Acum 12 ani, Gigi folosea bilețele...

Astăzi, Becali folosește WhatsApp-ul sau serviciul de mesaje pentru a solicita o schimbare. Primele sale imixtiuni au avut cu totul alt suport. În urmă cu 12 ani, într-un meci cu Rapid, disputat pe Giulești, cei de pe bancă, în frunte cu antrenorul de la acea vreme, Cosmin Olăroiu, s-au trezit la pauză cu un bilețel, trimis de Gigi Becali, în care patronul dorea să fie introdus Ochiroșii. Numele fostului fotbalist al Stelei a fost însă transformat de Gigi, care a scris chiar cu mâna lui pe bilețel: Ochi Roșii! Cei de pe bancă s-au conformat și Ochiroșii a intrat în minutul 52 în locul lui Thereau, cam același minut în care a fost schimbat și Florinel Coman la Ovidiu. Ochiroșii avea să marcheze în minutul 84 golul victoriei roș-albaștrilor, care s-au impus cu 3-2. 

... dar a și sunat antrenorul direct pe bancă

Momentul de apogeu al modului în care Becali a intervenit peste un antrenor s-a produs în anul 2012. Se juca derby-ul Rapid - FCSB. Antrenor la oaspeți era Mihai Stoichiță. Gigi Becali a sunat pe bancă, pentru a solicita o schimbare, iar Stoichiță, auzind că Gigi a sunat, a cerut telefonul pentru a vorbi direct cu patronul. Lucru care s-a și întâmplat, iar momentul a fost surprins de camerele TV. "Ce, acum nu am voie să sun să aflu ce se întâmplă? Păi, sunt banii mei la mijloc, normal că sun să întreb! Dar nu i-am zis nicio schimbare, am vrut să mă interesez ca prostu' ce face Bourceanu, dacă mai poate, dacă s-a lovit Bicfalvi. Sunt banii mei și când sunt banii mei, eu conduc, eu trebuie să știu tot", a declarat după acel meci Becali.

Coman a mai răbufnit o dată

În toamna trecută, Florinel a avut o altă reacție nervoasă la adresa antrenorului și a patronului de la FCSB. S-a întâmplat în finalul meciului cu Chiajna, scor 0-1, disputat la Voluntari. El a fost trimis de mai multe ori la încălzire de antrenorul de atunci, Nicolae Dică, dar a fost introdus abia în minutul 84. Înainte de a fi băgat pe teren, Coman a strigat către un coechipier: "Ăștia își bat joc de mine, mă pun să mă încălzesc degeaba!". La finalul jocului a fost așteptat în parcarea arenei de către Adrian Boingiu, fost antrenor la U19, dar și secundul lui Rădoi la U21, care l-a consolat pe Coman: "Hai, gata, liniștește-te, taci din gură! Asta e".

16ani au trecut de când Gigi Becali e patron la FCSB: a preluat clubul în ianuarie 2003

5titluri de campion a câștigat Gigi Becali cu FCSB de când e patron

7e numărul locurilor 2 pe care FCSB a terminat de când Gigi Becali a devenit patron; acum e tot pe locul 2

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Comentarii (50)

raymond09  •  29 Aprilie 2019, 03:04

Referitor la “ Iese Man, intra Roman “ Man e un camion din Germania iar Roman e un camion românesc care nici nu se ma fabrica :))))

raymond09  •  29 Aprilie 2019, 03:04

Referitor la “ Iese Man, intra Roman “ Man e un camion din Germania iar Roman e un camion românesc care nici nu se ma fabrica :))))

gogudinamovistu9  •  26 Aprilie 2019, 19:13

La ce-i mai trebuie ciobanului puscaria antrenor??? Ca sa aiba pe cine lua la lupa daca nu merge echipa??? Pai daca te bagi capsomanule nu mai ataca antrenorii ca nu-si pot face treaba din cauza ta ba! Crezi ca esti la stana si dai indicatii cum se face branza? Aici trebuie scoala ba ***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (50)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
12:00 Tenis, WTA

Turneul din Strassbourg

Digi 2
18:30 Fotbal, Liga 1

Dunărea Călărași - Concordia Chiajna

Digi 1, Telekom 1, Look
19:00 Baschet M

BC CSU Sibiu - CSMU Craiova

Digi 3
21:00 Fotbal, Liga 1

Dinamo - Poli Iași

Digi 1, Telekom 1, Look Sport
Program TV complet

Liga 1

Play-off