FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMOVIŞTI.RO

Vine Ando!

Ioan Andone, Dinamo
Ioan Andone, Dinamo

Articol de - Publicat luni, 04 ianuarie 2010 00:00

Ioan Andone se va întoarce zilele acestea în ţară şi va negocia semnarea contractului de antrenor cu şefii din Ştefan cel Mare

Cristi Borcea şi Nicolae Badea şi-au programat o întrevedere cu Ioan Andone pentru a prelua pe Dinamo. Cel mai probabil, la întîlnire va asista şi Gigi Neţoiu, fostul acţionar ce îşi doreşte să revină în rîndul investitorilor. "Comandantul" a promis că-i va suporta salariul lui Ando: 25.000 de euro lunar!

"Fălcosul" a confirmat ceea ce GSP a anticipat din 24 decembrie, adică iminenta numire a sa pe banca tehnică. Şi a vorbit ca un viitor antrenor. "Dinamoviştii trebuie să fie încrezători, să muncească, să dea totul pentru echipă! Dinamo are valoarea necesară pentru a cîştiga titlul, dar e nevoie de multă muncă şi disciplină, atît în teren, cît şi în afara stadionului. Am două oferte de a antrena în străinătate, dar nu mă grăbesc să dau un răspuns final pentru că, orice s-ar spune, viaţa mea este legată de Dinamo", a zis Ando chiar pe site-ul oficial al clubului din Ştefan cel Mare.

"Am greşit că n-am acceptat acum cîteva luni proiectul pe trei ani şi jumătate pe care mi l-a propus Dinamo"
Ioan Andone

200.000 de euro poate cîştiga Andone pe lîngă contractul anual de 300.000 de euro dacă va reuşi cucerirea titlului şi accederea în grupele Champions League

Citește și:
Noua „bestie” a lui Haaland! Și-a cumpărat o bijuterie rară: doar 150 de exemplare în lume
Campionate
Noua „bestie” a lui Haaland! Și-a cumpărat o bijuterie rară: doar 150 de exemplare în lume
„Ne-am înțeles cu Slovacia” » A spus ce se va întâmpla în amicalul de la Bratislava
Nationala
„Ne-am înțeles cu Slovacia” » A spus ce se va întâmpla în amicalul de la Bratislava
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
Special

„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 i-a furat inima antrenoarei-patroană din România
Superliga

Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Profit.ro
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (15)
nino86
nino86  •  05 Ianuarie 2010, 21:43

DIN VACANTA

 •  04 Ianuarie 2010, 21:35

Mourinho, Sir Alex, Arsene Wenger, Guardiola...Oricare vine nu face nimic la Dinamo. Dinamo a ajuns pe marginea prapastiei, are nevoie doar de un mic branci. Sincer cred ca un an la matineu nu i-ar strica. Doar asa se mai spala mizeria adunata acolo. Cu jucatori murdari(Curca, Babicu, Niculescu, Moti si altii) cu conducatori murdari(toti) si cu impresarii dand tarcoale, ce poate face Andone la Dinamo? Poate doar sa se compromita(nu ca ar fi el vreo somitate in domeniu).

nino86
nino86  •  04 Ianuarie 2010, 16:00

ramaneti ude sunteti

Vezi toate comentariile (15)
Comentează