Articol de Sergiu Alexandru, Andrei Furnigă (video), Romeo Ene - Publicat sambata, 14 noiembrie 2026, 21:03 / Actualizat sambata, 14 noiembrie 2026 21:09
Miodrag Belodedici (62 de ani), fostul mare internațional român, a vorbit înaintea meciului dintre România și Polonia, din etapa a 5-a a Ligii Națiunilor.
România și Polonia se întâlnesc în această seară, de la ora 21:45, pe Arena Națională. Partida va fi transmisă în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Antena 1 și pe platforma AntenaPLAY.
Acesta speră ca „tricolorii” să obțină prima victorie în actuala ediție a competiției și a tras un semnal de alarmă în privința numărului tot mai mic de jucători convocați din campionatul intern.
VIDEO | Miodrag Belodedici, înainte de România - Polonia: „Trebuie să câștigăm!”
Prezent la Arena Națională, fostul internațional a explicat că principalul obiectiv al echipei lui Gheorghe Hagi trebuie să fie obținerea primei victorii în Liga Națiunilor.
„Păi, în primul rând trebuie să ne gândim să câștigăm acest meci. Asta e prima gândire la care trebuie să se gândească Hagi: să câștigăm acest meci și după aceea o să vedem mai departe ce o să se întâmple.
Se formează, se conturează echipa. Are destule probleme cu echipa, știu. Dar, în primul rând, trebuie să câștigăm. Asta așteaptă toți spectatorii, vin ca să vadă meciul, să câștigăm acest meci. Dacă am reuși să facem revanșa, ar fi extraordinar. Dar acolo am avut un meci mai greu și am pierdut cu un scor...”, a declarat Miodrag Belodedici.
Miodrag Belodedici, semnal de alarmă pentru fotbalul românesc: „Nu prea găsim jucători”
Belodedici a abordat și problema numărului redus de fotbaliști din Superliga care ajung la echipa națională. Fostul internațional consideră că selecționerul trebuie să se bazeze pe jucătorii cu experiență internațională, în condițiile în care tot mai mulți „tricolori” evoluează în străinătate.
„Avem jucători care joacă în străinătate, care au multe meciuri internaționale și sunt prezenți aici și în jurul lor trebuie să se facă selecția asta, echipa asta.
Asta ce înseamnă? Că în fotbalul din România nu prea găsim jucători. Aici îi formăm, îi trimitem în străinătate și de acolo îi chemăm la echipa națională”, a explicat fostul fundaș.
Belodedici a evitat să ofere un pronostic și a cerut răbdare în privința proiectului început de Gheorghe Hagi.
„Păi lumea a avut răbdare, foarte multă răbdare. Foarte multă răbdare și ar fi ceva extraordinar. Bine, Hagi știe, că e cu ei, se pricepe, știe cum, ce, știe ce are în curte”.
Avem suporteri, tot timpul am avut suporteri, au fost lângă echipa națională.
Suporterii vin și au speranță și vor să vadă echipa națională să joace bine, să câștige meciuri și să se bucure.
- Miodrag Belodedici, înainte de România - Polonia
Clasamentul în grupa României din Liga Națiunilor
GALERIE FOTO. România - Polonia, imagini de la încălzire
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.