FOTBAL  »  LIGA 2  »  TRANSFER

Antrenor-jucător la Pandurii :) » Un fost fotbalist al Stelei și al Rapidului a condus ședințele de pregătire ale unei echipe din Liga a 2-a, deși el încă activează la Liga a 4-a

Articol de GSP - Publicat luni, 03 iulie 2017 17:30

Ştefan Nanu ar putea fi antrenorul Pandurilor dacă fostul internaţional va bate palma cu echipa din Târgu Jiu.

„Am condus antrenamentele din ultimele două zile dar nu am semnat un contract cu Pandurii. Am venit, într-o primă fază, să dau o mână de ajutor.

Am avut la antrenamente 15 jucători, cel mai cunoscut dintre aceștia fiind Rodemir Trifu. Am impus nişte condiţii minime şi aştept ca ele să îşi găsească rezolvarea pentru a încerca să recreionăm o echipă competitivă”, a punctat Ştefan Nanu care va lucra alături, în colectivul tehnic, de Dorian Gugu şi Răzvan Stanca.

Fostul internaţional evoluează, în continuare, la nivelul campionatului judeţean Vâlcea la echipa Minerul Costeşti care va lupta, în această seară, pentru promovarea în Superliga vâlceană cu Nanu printre jucători.

Citește și:
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
Campionate
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
BYD atacă segmentul de lux: chinezii lansează o limuzină care să rivalizeze cu Mercedes și BMW
Noutati auto
BYD atacă segmentul de lux: chinezii lansează o limuzină care să rivalizeze cu Mercedes și BMW
U Cluj, dispusă să discute cu FCSB pentru Lukic: „Pentru suma asta, negociem” » Gigi Becali, șocat de preț: „Nu sunt prost!”
Superliga
U Cluj, dispusă să discute cu FCSB pentru Lukic: „Pentru suma asta, negociem” » Gigi Becali, șocat de preț: „Nu sunt prost!”
L-a pus la punct pe Florin Tănase: „Nu are respect! Dacă îi fac și eu statistica, dă cu virgulă!”
Superliga
L-a pus la punct pe Florin Tănase: „Nu are respect! Dacă îi fac și eu statistica, dă cu virgulă!”
Stațiunile Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Olimp, Costinești, Eforie și zona Tuzla atrag capital privat
Profit.ro
Stațiunile Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Olimp, Costinești, Eforie și zona Tuzla atrag capital privat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Cea mai mare sală polivalentă din România e aproape gata: „Aceasta este valoarea totală a investiției”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează