FOTBAL  »  LIGA 2  »  ASA TÂRGU MUREȘ

Ce urmează la ASA după cesiune » Ei vor lupta să readucă Târgu Mureș în Superligă

În Liga 2, ASA Târgu Mureș va prelua lotul Unirii Ungheni // foto: Facebook @ ASA Târgu Mureș
În Liga 2, ASA Târgu Mureș va prelua lotul Unirii Ungheni // foto: Facebook @ ASA Târgu Mureș

Articol de - Publicat sambata, 19 iulie 2025 19:53 / Actualizat sambata, 19 iulie 2025 20:08

În ședința de Comitet Executiv al FRF de pe 18 iulie a fost aprobată cesiunea activității sportive și a locului în Liga 2 de la CS Unirea Ungheni 2018 la AFC ASA Târgu Mureș, club care face astfel un salt de două ligi, evoluând în precedentul sezon în Liga 4 Elite Mureș.

A fost o decizie luată cu unanimitate de voturi, după ce Direcția Juridică a FRF oferise pe 12 iulie un aviz favorabil acestei cesiuni. Ce urmează acum?

În primul rând, o echipă de drept privat, AFC ASA Târgu Mureș (asociație sportivă tip ONG), îi va lua locul în liga secundă uneia de drept public (echipa de fotbal a CS Unirea Ungheni 2018).

ASA Târgu Mureș, în Liga 2 cu lotul Unirii Ungheni

Echipa din cel mai mare municipiu al județului Mureș, înființată în 2021, va aborda sezonul de Liga 2 cu lotul preluat de la Unirea Ungheni.

Un lot rodat la nivelul ligii secunde și căruia i s-au adăugat de curând mai multe nume, cum ar fi portarul Florin Iacob, cu peste 250 de meciuri în primele două eșaloane, și grecul Okan Chatziterzoglou, fundaș central care a mai jucat în România pentru Academica Clinceni, Poli Iași, Metaloglobus și SCM Zalău.

Alte transferuri interesante rezolvate de conducerea Unirii Ungheni înainte de cesiune sunt Dominik Șoptirean, fundaș central împrumutat de la CFR Cluj, și Constantin Sandu, mijlocaș, fost internațional moldovean.

Echipa antrenată de Eusebiu Tudor a fost în cantonament în Ungaria până vineri, 18 iulie, și va continua pregătirea pe plan local.

Urmează ca celelalte aspecte referitoare la viitorul echipei să fie lămurite în aceste zile. Luni va avea loc o ședință între părțile implicate, iar săptămâna viitoare va fi organizată o conferință de presă în care să fie anunțați următorii pași.

Dar banii?

Una dintre întrebările adresate frecvent în contextul cesiunii a privit posibilitățile financiare ale celor de la ASA, având în vedere că vorbim despre un club care până acum câteva săptămâni a activat în Liga 4, și că printre motivele retragerii Unirii Ungheni a fost chiar povara participării în Liga 2 asupra bugetului local.

La începutul lunii iulie, Liviu Muruțan, președintele ASA-ului în Liga 4, asigura că „în momentul în care am pornit la drum pentru a înfăptui această cesiune, am ținut cont de toți factorii implicați. Dacă am fi considerat că ar fi o pălărie prea mare sau că nu vom putea satisface toate cerințele ligii a doua, nu am fi făcut pasul spre această cesiune”.

Citește și:
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Noutati auto
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Costel Gâlcă și-a anunțat plecarea de la Rapid imediat după remiza cu FC Argeș: „Ultimul meu meci” + Război total cu conducerea clubului
Superliga
Costel Gâlcă și-a anunțat plecarea de la Rapid imediat după remiza cu FC Argeș: „Ultimul meu meci” + Război total cu conducerea clubului
Cristi Săpunaru a dat de pământ cu un conducător de la Rapid după ce echipa a ratat Europa: „A fost invizibil!”
Superliga
Cristi Săpunaru a dat de pământ cu un conducător de la Rapid după ce echipa a ratat Europa: „A fost invizibil!”
S-a stabilit a doua echipă promovată în Liga 2 » Clubul revine după 9 ani!
Liga 2
S-a stabilit a doua echipă promovată în Liga 2 » Clubul revine după 9 ani!
FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Profit.ro
FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (1)
francklin67
francklin67  •  19 Iulie 2025, 20:53

Sper ca Tg. Mures ín sfarsit sa fie repus pe harta fotbalului Romanesc.Succes si multa munca.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează