FOTBAL  »  LIGA 2  »  DINAMO

Varianta prin care Vlad Iacob ar putea tranșa disputa internă de la Dinamo în favoarea lui

Vlad Iacob, administrator special Dinamo
Vlad Iacob, administrator special Dinamo

Articol de - Publicat marti, 10 ianuarie 2023 15:09 / Actualizat marti, 10 ianuarie 2023 15:20

Disputa dintre administratorul special Vlad Iacob și administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu declanșată după ce Tribunalul București a respins Planul de reorganizare modificat împarte taberele la Dinamo.

În timp ce Răzvan Zăvăleanu și APCH/DDB susțin varianta Apelului, formulat de altfel, Vlad Iacob, încearcă să convingă că trebuie făcut un Plan nou viabil pentru atragerea de investitori. 

Cheia ar fi ca din noul Plan să fie eliminată solicitarea de convertire a creanțelor APCH în acțiuni, manevră prin care APCH/DDB ar deveni acționarul majoritar al lui Dinamo și l-ar scoate din joc pe Dorin Șerdean.

Un fotbalist de la Bayern Munchen a dat-o în judecată pe Dinamo
DINAMO
Un fotbalist de la Bayern Munchen a dat-o în judecată pe Dinamo

Cum poate fi propus un nou Plan de reorganizare modificat

Planul de reorganizare se modifică de câte ori e nevoie. Pe 14 octombrie 2022, la câteva luni după retrogradarea echipei Dinamo în Liga 2, Planul de reorganizare modificat propus și asumat de administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu a fost aprobat, cu votul pozitiv a trei grupe din patru, de creditorii.

Potrivit legii, administratorul special Vlad Iacob poate propune un nou Plan modificat, numai că pentru ca acesta să fie validat este nevoie ca administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu să convoace Adunarea Generală a Creditorilor.

Mai există însă o variantă, care ar evita „ciocnirile” dintre administratori. Variantă de care tabăra lui Vlad Iacob ar putea profita.

Conform specialiștilor în insolvență, indiferent de voința debitorului sau a administratorului judiciar, creditorii care dețin 20% din valoarea rămasă a creanțelor au capacitatea legală de a modifica planul conform propriilor interese. 

Asta nu înseamnă că, în mod obligatoriu, va fi aprobat și de restul categoriilor/creditorilor, susțin practicienii în insolvență. Dar Vlad Iacob ar putea să încerce să-i convingă pe aceștia să propună un nou Plan de reorganizare, astfel încât să-i fenteze pe Zăvăleanu și DDB. 

Vlad Iacob: „Planul respins are puncte slabe”

Administratorul special, Vlad Iacob, a explicat pentru GSP care este diferența dintre Planul modificat făcut de Zăvăleanu, respins, și Planul pe care dorește să-l refacă și să-l depună la Tribunalul București până la 6 februarie.

„Ideea e că, Planul modificat respins are câteva puncte slabe, care au fost scoase în evidență în cadrul contestațiilor și, într-o oarecare măsură de doamna judecător.

După părerea mea, un nou Plan ar trebui să fie cât se poate de solid și cât mai puțin contestabil, pentru a trece cât mai repede.

Principala diferență pe care o văd eu ca fiind necesară ca să atingem acest deziderat este acea conversie a creanței APCH.

Trebuie să ne gândim foarte bine dacă acea conversie a creanței în acțiuni o mai introducem sau nu. Pentru că asta, cu siguranță a fost una dintre foarte marile probleme.

Din ce am înțeles de la specialiști în insolvență ar fi fost o premieră în România să se întâmple așa ceva, respectiv creanța unui acționar minoritar să fie transformată în acțiuni, fără ca ceilalți acționari să aibă măcar dreptul de a veni chiar și cu aport în natură. Chiar și cu bani, practic, ca să-și păstreze cota, procentele în societate”, a declarat Vlad Iacob.

Vlad Iacob: „Să ținem cont de lege, scopul nostru primordial este salvarea lui Dinamo”

Administratorul special al lui Dinamo a continuat:

„Indiferent ce credem noi despre domnii Șerdean și Badea, cu privire la finanțarea clubului, noi trebuie să respectăm legea. Toată lumea știe că n-au finanțat clubul în această perioadă, în vreme ce suporterii au finanțat club.

Chiar dacă nu ne place și considerăm uneori că moral clubul ar fi trebuit să ajungă în brațele suporterilor, trebuie să ținem cont de lege și că scopul nostru primordial este salvarea lui Dinamo.

Nu trecerea lui Dinamo la Asociația suporterilor. Acesta este un scop pe care și eu personal mi l-aș dori, pentru că ei merită acest lucru pentru eforturile pe care le-au făcut. Însă nu putem să tragem cu orice preț în această direcție dacă asta periclitează salvarea clubului.

Și dacă o soluție mai bună pentru club reprezintă cooptarea de investitori cât mai rapid, atunci bineînțeles că eu o să trag în această direcție”.

Vlad Iacob: „Din păcate, Programul Doar Dinamo București suferă”

Administratorul special, Vlad Iacob, crede că fanii din Programul Doar Dinamo București nu pot salva singuri Dinamo de la faliment.

„Dacă Dinamo ar fi putut să devină un club socios ar fi fost foarte frumos, și dacă suporterii ar fi putut să susțină Dinamo ar fi fost extraordinar. Dar din păcate, Programul Doar Dinamo București suferă față de anul trecut, încasările n-au mai fost aceleași.

Așa că singura soluție acum este cooptarea cât mai rapidă a investitorilor și trebuie să vedem ce putem face pentru a le oferi cât mai multe argumente pentru ca ei să vină la club, urgent”.

Potrivit lui Vlad Iacob există investitori interesați să finanțeze Dinamo, dar care au transmis că se implică numai după ce situația juridică se va clarifica, iar datoriile clubului vor fi reduse conform Planului modificat, de la 7 milioane de euro la doar 1,5 milioane euro.

„Asta a fost poziția investitorilor la întâlnirea din 21 septembrie când au văzut acel Plan de reorganizare modificat depus la instanță. N-au avut, la momentul respectiv,certitudinea, că acest Plan va trece”, a precizat Vlad Iacob.

Ne așteptăm ca fiecare să-și facă treaba din fișa postului cât de bine se poate, știm că nimeni nu e perfect. Noi suntem minoritari astăzi, dar majoritari la bani băgați. Avem o singură tabără, Dinamo.

Celor angajați sau numiți le cerem să-și facă treaba. Noi suntem de acord cu soluțiile care salvează Dinamo. Reale, concrete, precum cele 3,8, în curând 4 milioane de euro date de noi
- Eduard Galan, președinte DDB

Mai multe despre Dinamo: 

NOUĂ amicale pentru Dinamo în această iarnă: toate adversarele și datele

Omul care a provocat interdicția la transferuri a lui Dinamo: „Nu negociez, să plătească!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (15)
therealreddog33
therealreddog33  •  11 Ianuarie 2023, 12:57
Postat de CC69 pe 11 Ianuarie 2023, 09:50

Din pacate DDB nu intelege ca atat timp cat sunt asociati cu Bucurica si inca cativa de pe acolo, programul DDB nu are cum sa mearga.

Fanii înțeleg. Problema e ca de fapt DDB este controlata de PCH. Sunt în "board" (nume pompos), au practic drept de veto și de decizie la orice, indiferent cine e președinte. Președintele DDB are mai mult rol de fațada. Și ai dreptate, pana nu se vor rupe de PCH 100%, nu vor avea niciodată credibilitate. Nu în ochii mei cel puțin.

istet10
istet10  •  11 Ianuarie 2023, 11:33
Postat de CC69 pe 11 Ianuarie 2023, 09:59

Pai si ce se va intampla daca se va gasi un investitor care va dori sa bage multe milioane la Dinamo dar Serdean nu va dori sa renunte la niciun procent din actiunile clubului ?

Nu se va intampla ceva. Respectivul poate cumpara de la Serdean DOAR daca acesta doreste sa vanda. Poate cumpara actiunile detinute de PCH, daca astia vor sa vanda. Dar eu nu cred ca se gaseste un investitor. Dupa cum spunea Iacob, "investitorii" vor Dinamo fara datorii si totodata sa o cumpere f ieftin. Adica vor Dinamo sa fie un cadou curat, fara datorii. Daca cineva primeste cadou Dinamo cu actualele datorii ce se poate intampla? Nimic incurajator.

CC69
CC69  •  11 Ianuarie 2023, 09:59
Postat de istet10 pe 10 Ianuarie 2023, 19:41

Pt ca nu poti impune asa ceva. Nu-l poti pe un actionar sa faca majorare de capital. Intreb si eu: Pe Cornel Dinu de ce nu-l injurati ca nu investeste?

Pai si ce se va intampla daca se va gasi un investitor care va dori sa bage multe milioane la Dinamo dar Serdean nu va dori sa renunte la niciun procent din actiunile clubului ?

Vezi toate comentariile (15)
Comentează