FOTBAL  »  LIGA 2  »  DINAMO

EXCLUSIV Ședință decisivă la Dinamo! Vlad Iacob vrea să refacă Planul de reorganizare și le dă o veste proastă fanilor din APCH

Vlad Iacob, administrator special Dinamo
Vlad Iacob, administrator special Dinamo

Articol de - Publicat luni, 09 ianuarie 2023 16:38 / Actualizat luni, 09 ianuarie 2023 17:08

E ședință importantă la Dinamo, astăzi, începută la ora 16:00. Principală temă este refacerea Planului de reorganizare modificat, după ce judecătorul sindic a respins, în decembrie, propunerea administratorului judiciar, Răzvan Zăvăleanu, motivând că nu s-a respectat legea!

Administratorul special, Vlad Iacob, încearcă să-i convingă pe cei care răspund de destinele clubului că în noul Plan nu trebuie să mai fie solicitată conversia creanțelor PCH în acțiuni, astfel încât PCH/DDB să devină acționarul majoritar al lui Dinamo.

Este exact punctul principal pe care și-a construit Răzvan Zăvăleanu Plan de reorganizare modificat.

În motivarea deciziei, instanţa a apreciat că Planul de reorganizare trebuie să prevadă acelaşi tratament corect și echitabil pentru fiecare creditor.

„Groparul Universității” explică în detaliu conflictul cu Ionel Ganea: „Tăia și spânzura. Devenea destul de agresiv”
U CLUJ
„Groparul Universității” explică în detaliu conflictul cu Ionel Ganea: „Tăia și spânzura. Devenea destul de agresiv”

Ședință de maximă importanță la Dinamo

Apele s-au învolburat rău la Dinamo după respingerea Planului de reorganizare modificat.

În timp ce administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, a formulat apel, administratorul special, Vlad Iacob, consideră că cea mai bună variantă pentru Dinamo este refacerea Planului de reorganizare modificat.

Administratorul special, Vlad Iacob, a explicat pentru GSP care este diferența dintre Planul modificat respins și Planul pe care dorește să-l refacă și să-l depună la Tribunalul București până la 6 februarie.

Vlad Iacob: „Planul respins are puncte slabe”

„Ideea e că, Planul modificat respins are câteva puncte slabe, care au fost scoase în evidență în cadrul contestațiilor și, într-o oarecare măsură de doamna judecător.

După părerea mea, un nou Plan ar trebui să fie cât se poate de solid și cât mai puțin contestabil, pentru a trece cât mai repede.

Principala diferență pe care o văd eu ca fiind necesară ca să atingem acest deziderat este acea conversie a creanței APCH.

Trebuie să ne gândim foarte bine dacă acea conversie a creanței în acțiuni o mai introducem sau nu. Pentru că asta, cu siguranță a fost una dintre foarte marile probleme.

Din ce am înțeles de la specialiști în insolvență ar fi fost o premieră în România să se întâmple așa ceva, respectiv creanța unui acționar minoritar să fie transformată în acțiuni, fără ca ceilalți acționari să aibă măcar dreptul de a veni chiar și cu aport în natură. Chiar și cu bani, practic, ca să-și păstreze cota, procentele în societate”, a declarat Vlad Iacob.

Vlad Iacob: „Să ținem cont de lege, scopul nostru primordial este salvarea lui Dinamo”

Administratorul special al lui Dinamo a continuat:

„Indiferent ce credem noi despre domnii Șerdean și Badea, cu privire la finanțarea clubului, noi trebuie să respectăm legea. Toată lumea știe că n-au finanțat clubul în această perioadă, în vreme ce suporterii au finanțat club.

Chiar dacă nu ne place și considerăm uneori că moral clubul ar fi trebuit să ajungă în brațele suporterilor, trebuie să ținem cont de lege și că scopul nostru primordial este salvarea lui Dinamo.

Nu trecerea lui Dinamo la Asociația suporterilor. Acesta este un scop pe care și eu personal mi l-aș dori, pentru că ei merită acest lucru pentru eforturile pe care le-au făcut. Însă nu putem să tragem cu orice preț în această direcție dacă asta periclitează salvarea clubului.

Și dacă o soluție mai bună pentru club reprezintă cooptarea de investitori cât mai rapid, atunci bineînțeles că eu o să trag în această direcție”.

Vlad Iacob: ”Din păcate, Programul Doar Dinamo București suferă”

Administratorul special, Vlad Iacob, crede că fanii din Programul Doar Dinamo București nu pot salva singuri Dinamo de la faliment. 

”Dacă Dinamo ar fi putut să devină un club socios ar fi fost foarte frumos, și dacă suporterii ar fi putut să susțină Dinamo ar fi fost extraordinar. Dar din păcate, Programul Doar Dinamo București suferă față de anul trecut, încasările n-au mai fost aceleași. 

Așa că singura soluție acum este cooptarea cât mai rapidă a investitorilor și trebuie să vedem ce putem face pentru a le oferi cât mai multe argumente pentru ca ei să vină la club, urgent”.

Potrivit lui Vlad Iacob există investitori interesați să finanțeze Dinamo, dar care au transmis că se implică numai după ce situația juridică se va clarifica, iar datoriile clubului vor fi reduse conform Planului modificat, de la 7 milioane de euro la doar 1,5 milioane euro. 

”Asta a fost poziția investitorilor la întâlnirea din 21 septembrie când au văzut acel Plan de reorganizare modificat depus la instanță. N-au avut, la momentul respectiv,certitudinea, că acest Plan va trece”, a precizat Vlad Iacob.

Ne așteptăm ca fiecare să-și facă treaba din fișa postului cât de bine se poate, știm că nimeni nu e perfect. Noi suntem minoritari astăzi, dar majoritari la bani băgați. Avem o singură tabără, Dinamo.

Celor angajați sau numiți le cerem să-și facă treaba. Noi suntem de acord cu soluțiile care salvează Dinamo. Reale, concrete, precum cele 3,8, în curând 4 milioane de euro date de noi. 

- Eduard Galan, președinte DDB

Mai multe știri despre Dinamo: 

NOUĂ amicale pentru Dinamo în această iarnă: toate adversarele și datele

Șefii lui Dinamo nu iau în calcul falimentul și un nou proiect din Liga a 4-a! Explicațiile conducerii: „Ar însemna datorii de 5-7 milioane de euro”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (9)
ChienRed
ChienRed  •  13 Ianuarie 2023, 22:41
Postat de istet10 pe 09 Ianuarie 2023, 17:24

„Indiferent ce credem noi despre domnii Șerdean și Badea, cu privire la finanțarea clubului, noi trebuie să respectăm legea. ... " Dar nu va ganditi la lege cam tarziu? Doua vorbe mai incolo tranteste si o minciuna: ca ddb a finantat clubul. Minciuna, a imprumutata clubul, nivelul datoriilor crescand in acest fel. Ce poate fi noul plan? pai singura metoda de reducere a datoriilor este ca ddb sa renunte la bani pe care ii are de primit. Astfel datoria va scadea cu suma ai pe care zic ca au imprumutata clubului. E, dar ddb este scoasa de la masa in aceste conditii. Ori ddb asta vrea, sa conduca. Pai voi va imaginati ca un investitor va dori sa imparta decizia cu Bucurica?

Cu tot respectul ... cat de prost sa fie DDB sa renunte la o datorie care le ofera un vot destul de important in momentul in care clubul e in insolventa si poate influenta deciziile , e o ineptie ce spui ori esti prea departe bagat in teroriile conspirationiste si nu mai ai tangenta cu realitatea ori esti pus aici sa atati , iar cat despre "investitor care sa imparta deciziile cu Bucurica"(caruia ar trebuii sa ii pupi picioarele daca esti Dinamovist sau altceva daca nu ) daca DDB preia actiunile si apoi vine finantator care sa devina actionar majoritar de fapt si de drept , DDB ramane cu un cuvant de spus teoretic .

istet10
istet10  •  10 Ianuarie 2023, 14:29
Postat de creeperno807 pe 09 Ianuarie 2023, 22:37

De ce e veste proasta, important e ca Dinamo sa traiasca

Intradevar, faptuyl ca Iacob cu Zavaleanu nu se inteleg nu e ceva rau . :)

creeperno807
creeperno807  •  09 Ianuarie 2023, 22:37

De ce e veste proasta, important e ca Dinamo sa traiasca

Vezi toate comentariile (9)
Comentează