FOTBAL  »  LIGA 2  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV Atac fără menajamente la adresa lui Burleanu: „E ilegal ce-a făcut! Trebuie să vină cineva corect la FRF, vreau să candidez!”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 iunie 2020 21:00

Anamaria Prodan îl atacă pe președintele FRF, Răzva Burleanu pe care-l acuză că a făcut lucruri ilegale în fruntea Federației, în special prin luarea ultimelor decizii cu privire la Ligile 2 și 3, acolo unde a înjumătățit punctele și a înghețat eșalonul al treilea.

Emisiunea „ Prietenii lui Ovidiu”, realizată de Ovidiu Ioanițoaia, este difuzată în fiecare miercuri seară, de la ora 20:00, pe GSP.RO

"Nu sunt de acord să îngheți Liga 3 și să înjumătățești Liga 2. E ilegal! N-ai cum să faci așa ceva din mers. Cum să schimbi Regulamentul în mijlocul campionatului?! Dar nimeni nu zice nimic, d-asta suntem aici și d-asta suntem așa. Burleanu n-a fost nimic înainte, dar am zis că e manager. Că vorbește frumos, comunică, lucruri importante. 

Că unii din antrenorii de la noi nici nu știu să explice. Și avem multe exemple. Eu am crezut în Burleanu, dar n-a făcut nimic! A făcut ce-a făcut, dar nu ce trebuia. Trebuie ordine și disciplină în fotbal. Normal că e greu dacă ne certăm cu clubul x că nu ne votează. Dacă nu schimbăm din metehne nu salvăm fotbalul", a pus Anamaria Prodan.

Anamaria Prodan: „Vreau să candidez!”

Impresara se gândește să și candideze împotriva acestuia la următoarele alegeri ale Federației: "Eu am zis: vreau să candidez la FRF! Dacă vor o schimbare vin eu. Trebuie să vină cineva corect să facă ceva! Trebuie un om pregătit. Nu e glumă, mă gândesc serios să candidez și am vorbit cu oameni importanți din fotbalul românesc. Toți oameni tineri, cu școli și greu de găsit. 

Mulți sunt alături de mine și cred că putem să facem ceva. Burleanu trebuie să scape de chestia cu hai să fim prieteni toți. Burleanu poate să facă lucruri minunate. E un tip deștept care iese ușor din toate situațiile, e abil și ar putea să facă multe lucruri dacă ar lua măsuri".

"De exemplu, Dan Idita este cel mai bun avocat de drept sportiv din țară asta. Trebuia să ia Regulamentul Burleanu și să-l pună la punct cu Idita. Eu dacă voi candida împortriva oricui am să-mi iau în echipă cei mai buni din domeniul ăla. Numărul 1 în domeniul respectiv. Numai așa poți să faci performanță"
Anamaria Prodan, impresar

URMĂREȘTE AICI EMISIUNEA CU ANAMARIA PRODAN

CITEȘTE ȘI:

Răzvan Burleanu intervine în scandalul „FCSB pe «Arcul de Triumf»” » Anunțul făcut de șeful FRF

EXCLUSIV Dezvăluiri din interiorul naționalei: „M-a șocat cum i-am văzut pe jucători în hotel. Contra mi-a spus că e disperat"

Citește și:
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (9)
caoradea
caoradea  •  11 Iunie 2020, 08:58

*** Eu ii propun sa candideze direct la FIFA, darmai intai sa se perfectioneze cu egleza....

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

983732924972315
Soos Vilmos  •  11 Iunie 2020, 07:55

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

4don
4don  •  11 Iunie 2020, 00:27

Ba frate asta e mai cocalara si ca salam ...despre ce vorbim

Vezi toate comentariile (9)
Comentează