FOTBAL  »  LIGA 2  »  FARUL

Farul pleacă pe un nou drum » Ultimele noutăți despre stadion, prezentarea achizițiilor și planurile lui Ciprian Marica

Articol de - Publicat vineri, 01 martie 2019 19:34

Farul Constanța și-a prezentat noua formulă, iar duelul de sâmbătă cu Sportul Snagov reprezintă ocazia perfectă pentru a marca acest restart.

Cu o zi înaintea debutului oficial pe teren propriu în acest an, FC Farul și-a prezentat noua formulă, cu care speră să facă pașii necesari către revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc.

În frunte cu Ciprian Marica, principalul investitor, flancat de noul director sportiv al clubului, Tiberiu Curt, antrenorul Petre Grigoraș și cele două foste glorii fariste, Florin Lungu și Ion Barbu, cooptați în echipa administrativă în rolurile de organizator de competiții, respectiv delegat. Dar mai ales, cu cei 16 jucători transferați în această iarnă, în jurul cărora se va forma echipa pentru atacarea promovării în Liga 1 în sezonul viitor.

„Încercăm să ne organizăm și să o facem bine. Avem pretenții mari, și suporterii sunt pretențioși, își doresc să vadă performanță. Vreau să cred că perioada grea prin care a trecut această echipă a luat sfârșit, eu m-am angajat să asigur condițiile necesare pentru a face performanță, iar clubul este în acest moment cu toate salariile la zi. Împreună cu autoritățile locale, Consiliul Județean, Consiliul Local, primarul Constanței, care ne-au promis că vor fi alături de echipa orașului și ne vor susține, vrem să facem performanță. Suntem dispuși să muncim, să facem sacrificii pentru a reuși”, a explicat Ciprian Marica.

Modernizează Primăria stadionul?

Fără investiții timp de un deceniu, „bătrâna” arena din Constanța s-a degradat, iar șansele de a se construi un nou stadion sunt aproape nule, astfel că se speră într-o modernizare importantă, mai ales că stadionul a ajuns în proprietatea Primăriei Constanța începând de anul trecut.

“Ne dorim să avem o arenă nouă, din câte am discutat cu primarul există un plan de reabilitare a stadionului. Abia așteptăm să-l vedem într-o formă cât mai bună”, a explicat Marica.

Până atunci, fostul internațional a investit în această iarnă în refacerea cantonamentului de la stadion, dar și a suprafeței de joc, care nu se prezenta în condiții foarte bune. “Încerc să fac tot ce depinde de mine pentru a asigura condiții cât mai bune. Renovăm cantonamentul și sperăm ca în cel mai scurt timp să ne mutăm acolo, să fim acasă. Facem eforturi să avem și un gazon optim”.

Invitație specială

Pentru duelul de mâine, cu Sportul Snagov, conducerea clubului constănțean a făcut o invitație specială pentru doamne și domnișoare, care vor avea intrare liberă cu ocazia Zilei de 1 Martie. Totodată, în semn de respect pentru toți jucătorii care au îmbrăcat tricoul Farului la nivel de seniori, clubul le-a lansat invitația de a veni alături de echipă la partida de sâmbătă, care reprezintă un nou început pentru gruparea de pe Litoral.

„Am întărit mult lotul, sunt mulți jucători pe care ne bazăm și în sezonul viitor. Proiectul nostru este să promovăm cu această echipă”
Ciprian Marica, investitor FC Farul

“Am mare încredere în acești jucători și nu cred că vom avea probleme să rămânem în Liga a 2-a în acest sezon, apoi să ne gândim la ceva măreț. Putem să batem pe oricine”
Petre Grigoraș, antrenor FC Farul

Vezi și: 

Chindia Târgoviște câștigă meciul cu FC Argeș și e lider în Liga secundă! Cum arată clasamentul ACUM

Citește și:
DRAMATISM fără margini în cele 4 baraje pentru CM 2026! Italia, un nou DEZASTRU
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
DRAMATISM fără margini în cele 4 baraje pentru CM 2026! Italia, un nou DEZASTRU
Notele GSP, după Slovacia - România! 5 corigenți la Bratislava și singura surpriză plăcută
Nationala
Notele GSP, după Slovacia - România! 5 corigenți la Bratislava și singura surpriză plăcută
Imagini dramatice! Selecționerul Turciei U21 a leșinat imediat după decizia arbitrului, meci abandonat
Campionate
Imagini dramatice! Selecționerul Turciei U21 a leșinat imediat după decizia arbitrului, meci abandonat
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, debut spectaculos în culturism! Câștigător la 3 categorii
Altele
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, debut spectaculos în culturism! Câștigător la 3 categorii
FOTO Turnuri de apartamente pe fostă mare fabrică din București
Profit.ro
FOTO Turnuri de apartamente pe fostă mare fabrică din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (2)
sibelius
sibelius  •  01 Martie 2019, 22:35
Postat de gerularupeimana pe 01 Martie 2019, 22:02

Marica a castigat mai mult decat Hagi. Hagi a facut de la zero stadion modern printre multe alte facilitati, Marica e mare investitor, a bagat cu totul cateva sute de mii de euro. Papagalii se intrec in a-l injura pe Hagi...

Hagi a facut stadionul in 2 ani, nu peste noapte. Marica a bagat la fel de mult ca marele investitor Negoita.

gerularupeimana
gerularupeimana  •  01 Martie 2019, 22:02

Marica a castigat mai mult decat Hagi. Hagi a facut de la zero stadion modern printre multe alte facilitati, Marica e mare investitor, a bagat cu totul cateva sute de mii de euro. Papagalii se intrec in a-l injura pe Hagi...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează