FOTBAL  »  LIGA 2  »  RAPID

LIGA 2. Rapid, atacată frontal de o contracandidată la promovare: „Își bat joc de noi! Luăm în calcul să ne retragem din competiție!”

Rapidiștii au fost atacați de oficialii lui FC Argeș. Sursă foto: GSP +10   FOTO
Rapidiștii au fost atacați de oficialii lui FC Argeș. Sursă foto: GSP

Articol de GSP - Publicat luni, 25 mai 2020 20:59

FC Argeș, una dintre contracandidatele Rapidului la promovarea în Liga 1, a reacționat prompt, după ce jucătorii giuleștenilor au fost surprinși la antrenamente încălcând protocolul MTS

Prin vocea lui Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație al lui FC Argeș, piteștenii au reclamat modul în care giuleștenii și-au derulat un antrenament, amenințând inclusiv că se vor retrage din comptiție dacă nu vor fi luate măsuri punitive împotriva Rapidului. 

„Sunt total dezamăgit de ce am văzut azi că s-a întâmplat la un antrenament al echipei Rapid București. Îmi pare sincer rău că nu am insistat la ultima videoconferință ținută de Federația Română de Fotbal, să adoptăm niște măsuri pentru cluburile care nu respectă protocolul la care am aderat cu toții, fără excepție. 

Cred că ce am văzut astăzi pune și FRF într-o poziție inconfortabilă față de Ministerul Sănătăţii - România. Ne chinuim la Pitești să punem la dispoziție 4 terenuri de antrenament, pe toată durata zilei, pentru a fi respectat protocolul, iar Rapid își bate joc de noi! Nu știu dacă vom promova, am fost cei care am spus imediat că soluția FRF îndeplinește principiul de a dezavantaja cât mai puține cluburi, dar este clar că UTA Arad și FC Turris Turnu Măgurele au motive să fie «supărate». 

Nici nu vom accepta ca unii să se considere deasupra celorlalți, sau chiar deasupra legii. Luăm în calcul chiar retragerea din competiție, dacă nu se iau măsuri!”, se arată în comunicatul publicat de pagina oficială de Facebook a alb-violeților. 

Rapid în ofsaid: jucătorii și staff-ul au încălcat protocolul MTS!

Jucătorii lui Rapid au încălcat protocolul pentru antrenamente impus de Ministerul Tineretului și Sportului din cauza pandemiei de coronavirus și s-au antrenat în grup.

Dan Alexa a sunat adunarea demult la Rapid, iar jucătorii se pregătesc la grămadă, fără să țină cont de normele impuse și de distanțarea socială. Momentan fotbaliștii ar trebui să se pregătească în grupe de maximum patru, regulă încălcată însă de giuleșteni. 

În imaginile publicate de TV TelekomSport de la unul dintre antrenamentele conduse de Alexa se poate observa cum toţi fotbaliştii alb-vișinii sunt împrăştiaţi pe un teren de fotbal şi se pregătesc împreună. Nu există grupe de câte patru, așa cum prevede Ordinul semnat de miniștrii sportului și sănătății.

FOTO. Rapidiștii au efectuat vizita medicală

+6 FOTO

VIDEO. Noi imagini din Giulești, de la stadionul Rapidului

Citește și alte știri despre Rapid: 

Rapid în ofsaid: jucătorii și staff-ul au încălcat protocoul MTS! Imaginea de la antrenamentul giuleștenilor

Rapid începe să tureze motoarele pentru play-off-ul Ligii 2 » Giuleștenii au efectuat vizita medicală

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (6)
254180895793654
Laurentiu Sumanariu  •  26 Mai 2020, 14:41
Postat de Laurentiu Sumanariu pe 26 Mai 2020, 14:38

Turcia se reunesc abea la 1 iunie tocmai pentru ca nu pot asigura acel protocol si misticii se antrenează împreună din timpul pandemiei cand era interzis si atunci luptat de la egal la egal cu ei. Oricum federația le va da un avertisment asa de ochii lumii...da promovatii odată si gata...

Turris am vrut să scriu dar directorul mia luat-o inainte

254180895793654
Laurentiu Sumanariu  •  26 Mai 2020, 14:38

Turcia se reunesc abea la 1 iunie tocmai pentru ca nu pot asigura acel protocol si misticii se antrenează împreună din timpul pandemiei cand era interzis si atunci luptat de la egal la egal cu ei. Oricum federația le va da un avertisment asa de ochii lumii...da promovatii odată si gata...

raducallin
raducallin  •  26 Mai 2020, 12:40

Cereti prea mult de la maimutoiul de Alexa, cum sa numere pana la 4 ?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează