FOTBAL  »  LIGA 2  »  U CRAIOVA

Mititelu a găsit o scuză: "Grefiera e de vină!" :-o

Steaua şi restul rivalelor Craiovei speră că simbolul Olteniei va fi trimis în Liga a 5-a pentru a pune gratis mîna pe juveţi
Steaua şi restul rivalelor Craiovei speră că simbolul Olteniei va fi trimis în Liga a 5-a pentru a pune gratis mîna pe juveţi

Articol de - Publicat marti, 12 iulie 2011 00:00 / Actualizat luni, 11 iulie 2011 22:06

Şefii Ştiinţei vor trimite azi o adresă către FRF prin care speră să împiedice procedura de dezafiliere a Universităţii.

Conform somaţiei date vinerea trecută de Comitetul Executiv, Craiova ar trebui să facă azi dovada că şi-a retras acţiunea din instanţele civile împotriva Federaţiei şi a lui Victor Piţurcă. Altfel, ar urma să fie dezafiliată.

Oltenii n-au de gînd să se conformeze, dar, ca să-i determine pe federali să nu înceapă procedura de dezafiliere, vor trimite în această dimineaţă o adresă către FRF. "Le vom arăta celor de la Federaţie că sînt într-o mare eroare. Noi ne judecăm doar cu Piţurcă în civil, nu şi cu FRF! O grefieră a Curţii de Apel a redactat însă greşit acţiunea în anulare depusă de noi, pomenind şi FRF-ul. Aşa că acea somaţie a Comitetului Executiv nu-şi are rostul".

În paralel cu "cazul Dezafilierea", Mititelu a continuat războiul cu membrii comisiilor LPF şi FRF. După ce i-a pîrît DNA-ului pe 15 dintre aceştia, patronul juveţilor a făcut publice ieri anumite documente. "Sînt dovezi indubitabile că Gabriel Manu, preşedintele Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor, este avocatul lui Piţurcă de ani de zile! L-a reprezentat pe Piţi la un proces chiar şi în ziua cînd ne-a judecat pe noi, vă vine să credeţi?!", a atacat Mititelu.

"N-aş avea cum să-mi retrag acţiunile din instanţă pentru că aş intra într-un cerc vicios. Dacă m-aş conforma, ei ar urma să nu mă programeze în primele două etape şi tot m-ar dezafilia pentru că n-am de unde să-i dau lui Piţurcă 7 milioane" (Adrian Mititelu, patron U Craiova)

Citește și:
Marius Baciu a rupt tăcerea după despărțirea de FCSB: „Așa s-a purtat Becali cu mine!” » Reproș pentru Mihai Stoica
Superliga
Marius Baciu a rupt tăcerea după despărțirea de FCSB: „Așa s-a purtat Becali cu mine!” » Reproș pentru Mihai Stoica
Nu va mai juca tenis în 2026 și a plecat să exploreze una dintre „Cele 7 minuni ale lumii”
Tenis
Nu va mai juca tenis în 2026 și a plecat să exploreze una dintre „Cele 7 minuni ale lumii”
Lovitură neașteptată: Adrian Mutu, la un pas să plece din România » GSP l-a surprins la negocieri!
Media
Lovitură neașteptată: Adrian Mutu, la un pas să plece din România » GSP l-a surprins la negocieri!
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (30)
liliacu
liliacu  •  12 Iulie 2011, 22:01
Postat de claudiu7boss pe 12 Iulie 2011, 19:38

din liga 2 ii trimit in liga 3, din liga 3 ii trimit in liga 2 si acum din liga 2 ii trimit in liga 5, ce urmeaza sandu?

cetatenii azi 12.07.2011 sper sa declaram moartea craiovei

claudiu7boss
claudiu7boss  •  12 Iulie 2011, 19:38

din liga 2 ii trimit in liga 3, din liga 3 ii trimit in liga 2 si acum din liga 2 ii trimit in liga 5, ce urmeaza sandu?

albertdm
albertdm  •  12 Iulie 2011, 18:57

si cand se deide pana la urma?

Vezi toate comentariile (30)
Comentează