FOTBAL  »  LIGA 2  »  IAȘI

exclusiv Pancu evită depunctarea Iașului! Gestul fostului antrenor din „Copou” care o salvează pe Politehnica

Daniel Pancu
Daniel Pancu

Articol de - Publicat miercuri, 01 septembrie 2021 10:33 / Actualizat miercuri, 01 septembrie 2021 10:53

Deși a fost de multe ori dezamăgit de modul în care a fost tratat de clubul la care s-a format, Poli Iași, Daniel Pancu a dat o nouă mână de ajutor clubului din orașul natal, refuzând să facă un gest care ar fi dus la depunctarea echipei.

Demis la finalul lunii ianuarie din funcția de antrenor al grupării din Copou, fostul internațional a acceptat atunci să încaseze doar o zecime din compensația la care avea dreptul în momentul rezilierii contractului. 

Iașul nu i-a plătit însă nici până acum despăgubirea, astfel că Pancone, căruia comisiile federale i-au dat dreptate în litigiul cu Politehnica, ar fi putut să depună un memoriu care ar fi generat depunctarea divizionarei secunde. Cel care a scris istorie în Giulești după plecarea din Moldova nu a semnalat însă situația instanțelor fotbalistice. 

Asta deși aproape toți angajații clubului moldav din sezonul trecut și-au încasat drepturile materiale! Mai mult, Pancu a acceptat o nouă amânare a plății, ba chiar și o reeșalonare a acesteia, fiind de acord ca Poli să-și achite datoriile față de el până luna viitoare.

Niciodată nu voi putea face vreun gest care să facă cel mai mic rău Iașului, nu mai vorbesc să generez depunctarea Politehnicii
- Daniel Pancu

500.000de euro a adus Pancu în conturile Politehnicii după ce a fost vândut la Rapid, Cesena și în Turcia

Am venit la Poli cu inima deschisă, cu toată dorința de a construi o echipă frumoasă. Nu mai are sens acum să înșir motivele și cauzele pentru care s-a ajuns în acest punct, însă vreau să știți că am făcut tot ce a depins de mine să reușim împreună. Sunt convins că nu acesta e locul pe care îl merită Poli și sunt sigur că va răsări soarele în Copou. Mai regret și faptul că nu am prins măcar o partidă cu suporterii ieșeni în tribunele Stadionului «Emil Alexandrescu». Indiferent ce-mi va oferi viitorul, voi fi mereu alături de acest club și de oamenii deosebiți cu care am colaborat. Mult noroc, Poli Iași!
-Daniel Pancu, după despărțirea de Poli Iași

Citește alte știri din fotbalul românesc:

Dinamo a stabilit în ce condiții îi dă drumul lui Sorescu » E mai aproape să rămână în „Ștefan cel Mare” decât să plece

Refuz categoric pentru FCSB! Jucătorul dorit de Edi Iordănescu nici nu vrea să audă de un transfer: „E aproape imposibil”

Citește și:
Lorenzo Biliboc și-a ales echipa! » Negocierile pentru transfer sunt pe final
Superliga
Lorenzo Biliboc și-a ales echipa! » Negocierile pentru transfer sunt pe final
Marea campioană a României s-a recăsătorit, la doi ani după divorț: „Călătoria continuă”
Altele
Marea campioană a României s-a recăsătorit, la doi ani după divorț: „Călătoria continuă”
Dan Petrescu i-a răspuns la telefon lui Becali și i-a dat vestea de 3,5 milioane de euro: „Așa mi-a zis”
Superliga
Dan Petrescu i-a răspuns la telefon lui Becali și i-a dat vestea de 3,5 milioane de euro: „Așa mi-a zis”
Blestemat! S-a operat pentru a cincea oară, când îi mergea cel mai bine în Superliga: „Vă promit că NU renunț”
Superliga
Blestemat! S-a operat pentru a cincea oară, când îi mergea cel mai bine în Superliga: „Vă promit că NU renunț”
România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE. Va deveni independentă energetic prin proiectul Neptun Deep, prevede CEO-ul Bursei
Profit.ro
România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE. Va deveni independentă energetic prin proiectul Neptun Deep, prevede CEO-ul Bursei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noi imagini șocante de la competiția sportivă misterioasă la care au asistat Putin, Erdogan și președintele Chinei

Lewis Hamilton, apariție de senzație la Monza cu „bijuteria” de milioane de euro restaurată după 30 de ani: „E mașina visurilor mele”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează