FOTBAL  »  LIGA 2  »  POLI IAȘI

EXCLUSIV Rețeta promovării la Politehnica Iași » Două milioane de euro de la Consiliul Local, 500.000 de euro din buzunarul lui Cornel Șfaițer

Articol de - Publicat joi, 11 mai 2023 10:18 / Actualizat joi, 11 mai 2023 10:27

Politehnica Iași și-a asigurat matematic primul loc în Liga a II-a de fotbal cu două etape înainte de finalul campionatului. Cornel Șfaițer, președintele Consiliului Director al grupării din Copou, a dialogat cu gsp.ro pe marginea performanței reușite.

- Domnule Șfaițer, v-ați trecut în cont a patra promovare din palmaresul de conducător de club. După cele trei cu FC Botoșani, din Liga a IV-a până în Liga 1, ați dus Poli în prima ligă. Care promovare a fost cea mai frumoasă?
- Toate au farmecul lor, chiar și cea a Botoșaniului din Liga a IV-a, parafată în urma unui baraj jucat, coincidență, chiar la Iași, acum 25 de ani. Promovările au ceva special, fiind la fel de importante ca participările în cupele europene, obținute la Botoșani și Sepsi.

Sărbătoare stricată de Bani » Dinamo anulează petrecerea Oțelului, victorie 2-0, și mai speră la promovarea directă. Calcule + clasamentul
OȚELUL - DINAMO 0-2
Sărbătoare stricată de Bani » Dinamo anulează petrecerea Oțelului, victorie 2-0, și mai speră la promovarea directă. Calcule + clasamentul

- Care a fost cheia promovării Politehnicii?
- Unitatea grupului. Chiar și când au fost momente mai puțin fericite, toată lumea, colegii din conducere, antrenori, jucători, angajați, a rămas pe aceeași lungime de undă pentru a atinge promovarea, pe care nu am conceput nicio secundă că o putem rata.

Politehnica Iași are cel mai mare buget din Liga a II-a

- Ați avut și cel mai mare buget din Liga a II-a, două milioane de euro doar de la Consiliul Local Iași.
- Pentru aceasta le mulțumesc ieșenilor, consilierilor locali și factorilor de decizie din Primărie. Toată lumea a fost scut în jurul echipei, conștientizând că un oraș ca Iașul nu are cum să nu fie în prim-plan pe toate direcțiile, inclusiv la fotbal.

- În afară de banii publici, ați contribuit și dumneavoastră cu fonduri și ați făcut împrumuturi consistente, care se zice că au ajuns și la 500.000 de euro. De ce v-ați riscat banii la un club la care ați venit de un an și care nu e cel pe care-l simpatizați de copil, Dinamo, și nici cel al orașului dumneavoastră, Botoșani?
- Am spus-o de când am venit în Copou, mereu am avut o afinitate față de Poli. Până și în armată, perioadă urâtă a vieții pentru mulți, m-am simțit foarte bine la Iași, unde am făcut stagiul militar. Să vă mai spun ceva. Pe lângă meciurile din Copou pe care le-am văzut înainte de 1989, când era echipa de aur a Politehnicii, cu Simionaș și Romilă, am fost prezent pe stadion și la barajul de la Brașov, din 1995, când Poli a promovat în prima ligă pentru prima dată după 89, și la promovarea din Liga a III-a, cu 15 000 de oameni în tribune la meciul decisiv cu Vasluiul și când a urcat în prima ligă, în 2004, tot după un duel cu Vaslui. Mereu am simțit că, odată și odată, voi face și eu ceva pentru Iașul fotbalistic.

Politehnica Iași a avut 9.000 de oameni în Copou cu Oțelul și Steaua

- Care a fost cel mai frumos moment din acest campionat?
- Când am văzut câte 9.000 de oameni bucurându-se de victoria în fața Oțelului, în urma căreia am promovat matematic, și apoi de succesul la scor, 5-1 cu Steaua, care ne-a garantat primul loc. De altfel, revenirea publicului lângă echipă este cel mai mare câștig al sezonului.

- Dar cel mai greu?
- Eșecul de la Timișoara, în fața Ripensiei. Chiar și atunci însă, nu am avut nicio emoție că nu vom promova, știam perfect ce avem de făcut.

- În sezonul viitor va fi cu totul altceva, distanța dintre Liga a II-a și prima ligă fiind imensă.
- Suntem conștienți de acest lucru. De aceea, vom lucra din timp, pentru a ne pregăti pe toate liniile, financiar, sportiv, organizatoric. Trebuie neapărat să eliminăm sincopele de anul acesta și, totodată, să creștem pe toate liniile, pentru a face față în prima ligă. Eu nu vreau ca Poli să fie un pasager în prima ligă. Iașul trebuie să fie o constantă a eșalonului de elită. Apoi, în viitor, după ce ne consolidăm, trebuie să ne propunem obiective pe măsura anvergurii orașului.

Citește și alte articole:

Poli Iași a demolat-o pe CSA Steaua în derby și și-a asigurat matematic locul 1 în play-off! Dublă pentru puștiul de la FCSB
POLI IAȘI - CSA STEAUA 5-1
Poli Iași a demolat-o pe CSA Steaua în derby și și-a asigurat matematic locul 1 în play-off! Dublă pentru puștiul de la FCSB
Leo Grozavu, după ce a promovat-o pe Poli Iași: „A fost un joc urât azi, greu de privit”
Poli Iași - Oțelul 2-0
Leo Grozavu, după ce a promovat-o pe Poli Iași: „A fost un joc urât azi, greu de privit”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (11)
forza_csms
forza_csms  •  11 Mai 2023, 19:58
Postat de adypric pe 11 Mai 2023, 11:51

Niciodată primăria Iași nu va da clubul unui finanțator pt ca acest club e f bun de folosit ca și "perdea" pt unele "calcule". Si Nechita, fostul primar și Chirica, actualul tot au tras de zor ca aceasta echipa sa rămână la primărie. Oare de ce?! :)

Vorbesti ca sa nu adormi. Primaria a mai dat echipa. Vechea Poli, cand a intrat in faliment, a fost data unuia care era patron la Mobilis, Radu Calin. A falimentat-o si ingropat-o. Dupa aia a fost luata de Fotbal Hebdo. Dupa aia de unul, Horia Sabo, care o facea pe investitorul. Numai tepari.

forza_csms
forza_csms  •  11 Mai 2023, 19:53

Asa, si, te oftici? Presupun ca tii cu CSA. Ce lege interzice ca Primaria, respectiv CL sa aloce bani pentru sport ? BANII IESENILOR ! Niciuna !

Instigato_rul
Instigato_rul  •  11 Mai 2023, 19:16
Postat de opinez pe 11 Mai 2023, 11:41

Si eu as da nu 500 mii ci 1-2 miloane daca imi da primaria lucrari de zeci de milioane. Ca doar sunt antrepenor nu?

Îi clar că ești pe lângă subiect. Șfaițer vinde vodcă, ce lucrări să primească ? Așa comentați toți specialiștii fără să aveți habar

Vezi toate comentariile (11)
Comentează