LIGA 3  ·  INTERVIU

EXCLUSIV // VIDEO+FOTO Alex Dragomir e Ter Stegen de România » Joacă în Liga 3, iar asemănarea este izbitoare!

Articol de — Vineri, 11 Octombrie

Alexandru Dragomir (20 de ani) este portarul echipei SC Popești-Leordeni (Liga 3) și iese în evidență la meciurile echipei ilfovene nu doar prin paradele sale, ci și prin asemănarea cu Marc-André ter Stegen (27 de ani), portarul Barcelonei.

Dragomir a încasat doar 3 goluri la Popești în cele 7 etape disputate în Seria 2 și este printre cei mai în formă portari din Liga 3. Ilfovenii se află pe locul 7 în clasament, cu 14 puncte, având cu 3 puncte mai puțin decât liderul Mostiștea Ulmu, dar și un meci în minus.  

- Alex, care este secretul evoluțiilor tale?
- Totul ține de felul în care te pregătești în timpul săptămânii, cât de serios ești și toate astea îți vor fi răsplătite la sfârșitul săptămânii. Nu cred că e niciun secret.

- Cine este idolul tău? 
- Idolul meu este Marc-André ter Stegen. Îmi place foarte mult stilul de joc, jocul lui de picior și cred că mi se potrivește. Mi s-a mai spus că semăn cu el. Colegii îmi mai spun la antrenament când mai fac o paradă sau dau o pasă impresionantă «Bravo, ter Stegen!». 

- Cum ai ajuns să fii portar? 
- Prima dată am fost mijlocaș, dar m-am enervat că portarul nostru lua goluri ușoare, se ferea, îi era frică și am zis «Hai că mă bag eu în poartă!», că nu îmi era frică și așa am rămas acolo.

- Care este visul tău? 
- Visul meu este să ajung cât mai sus posibil. Trebuie să mă antrenez, să fiu constant, să nu am probleme medicale și să ajung cât mai sus. 

Vicecampion național la box

- Ce ai fi făcut dacă nu ar fi fost fotbalul?
- În paralel, până la vârsta de 14 ani, am făcut și fotbal, și box. Am ieșit vicecampion național la box. Cred că aș fi continuat. Am renunțat, pentru că antrenamentele deveneau foarte grele și nu mai puteam face față. A trebuit să aleg. Uneori chiar mă mai gândesc, pentru că simțeam că pot mult mai mult. Cred că mai aveam ceva de arătat, dar nu regret că am continuat cu fotbalul.

- Ce hobby-uri ai? 
- Îmi place să joc ping pong cu familia. E o competiție strânsă acasă. Tata are o sală de box și uneori mai merg să îl ajut la antrenamente, cu copiii.

+9 FOTO

Alex Dragomir a mai jucat la nivel de seniori, în Liga 3, pentru ACS Berceni și FC Voluntari. La Popești-Leordeni este foarte apreciat de către colegi și antrenori, aceștia considerându-l un puști foarte bine educat și isteț.

„Alex Dragomir e unul dintre cei mai buni portari cu care am avut ocazia să lucrez. Nu neapărat după cum s-a prezentat, ci pentru faptul că nu a trebuit să muncesc așa mult cu el. A venit pregătit destul de bine și a crescut foarte mult. Cred că o să ajungă un portar de Divizia A. Îl văd destul de repede în Liga 1. Mă ascultă, muncește bine și crește de la zi la zi. 

Are un joc de picior incredibil și încercăm să folosim acest aspect în interesul echipei. Asemănarea cu Ter Stegen e izbitoare și nu știu dacă vrea să facă neapărat chestia asta, dar îi iese destul de bine imitarea asta. Chiar sunt asemănători în ceea ce privește «portăria». Au un stil asemănător. Asemănarea fizică e și mai pregnantă, mi se pare incredibil. Eu încerc să îl îndrept către un stil care să îi aparțină în proporție de 100%”

Cristian Popescu, antrenor cu portarii Popești-Leordeni

VEZI ȘI:

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!



Ludovic Orban a demis-o pe Lia Olguţa! Reacţia incredibilă a deputatei PSD

Libertatea

Comentarii (2)

Cristescu Radu  •  12 Octombrie 2019, 10:42

Pai Ter Stegan (Alexandru Dragomir) sa-si faca un test ADN si daca poate sa-l compare cu ADN-ul omologului sau barcelonez. Cine stie, poate ca sunt rude de acum 5 sau 10 generatii in urma.

lionforever  •  11 Octombrie 2019, 21:41

În liga 3 este si raj kapur de românia în persoana lui ajica șeful peluzei puz si al lui fc klu 2017.

Vezi toate comentariile (2)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
14:45 Snooker

Home Nations: Irlanda de Nord

Eurosport
16:00 Tenis, ATP

Turneul Campionilor

Digi 2, Telekom 3
17:30 Fotbal, Liga 2

Universitatea Cluj - Concordia Chiajna

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
18:30 Handbal F

CSM București - SCM Craiova

TVR 1
19:00 Baschet M

CSU Sibiu - CSM CSU Oradea

Digi 4
19:30 Fotbal, Liga 2

Mioveni - Rapid

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
20:00 Handbal M

Kristianstad - Dinamo

Digi 2, Telekom 3
Program TV complet

Liga 1