Articol de Romeo Ene - Publicat sambata, 14 noiembrie 2026, 18:34 / Actualizat sambata, 14 noiembrie 2026 18:42
FC Voluntari 2, echipa secundă a clubului ilfovean, a pierdut la „masa verde” meciul cu FCSB 2, scor 0-3, după ce se impusese pe teren cu 4-2. Partida s-a disputat pe 30 octombrie, în etapa a 10-a din seria 5 a Ligii 3.
La aproape două săptămâni de la disputarea întâlnirii, Comisia de Disciplină și Etică a FRF a decis să acorde victoria celor de la FCSB 2. În plus, clubul ilfovean a primit două amenzi în valoare totală de 2.000 de lei.
FC Voluntari 2 a pierdut la „masa verde” meciul cu FCSB 2
Comisia de Disciplină și Etică a FRF a analizat cazul și a anunțat decizia în ședința din 11 noiembrie 2026.
Sancțiunea a fost dictată din cauza nerespectării prevederilor regulamentare privind lista celor 15 fotbaliști care au drept de joc exclusiv la prima echipă a clubului.
Potrivit regulamentului, delegatul echipei secunde este obligat să anexeze la raportul de arbitraj lista respectivă, astfel încât reprezentanții formației adverse să o poată verifica și, dacă este cazul, să formuleze o contestație.
„În temeiul art. 19.7 din ROAF raportat la art. 83.18 din RD, admite contestația formulată de FCSB SA și sancționează clubul FC Voluntari cu pierderea jocului prin Forfait (3-0) și cu penalitate sportivă de 1000 lei”, se arată în decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF.
Regulamentul prevede că, în cazul în care o astfel de contestație este întemeiată, echipa vinovată pierde partida la „masa verde”. În urma hotărârii, FC Voluntari 2 a rămas cu 14 puncte și a coborât de pe locul 6 pe poziția a 10-a, antepenultima din seria 5 a Ligii 3.
De cealaltă parte, FCSB 2 a ajuns la 19 puncte și a urcat de pe locul 7 pe 5. Formația roș-albastră se află la șase puncte de Omega Sport, ocupanta locului 4, ultimul care asigură calificarea în play-off.
La jocurile echipei de categorie inferioară, delegatul clubului este obligat să anexeze la raportul de arbitraj, odată cu înscrierea jucătorilor şi oficialilor, lista cu cei 15 jucători care au drept de joc numai la echipa de categorie superioară, înregistrată la forul competent, pentru ca delegatul echipei adverse să o poată verifica şi, după caz, să poată formula eventuale contestaţii.
În cazul în care contestaţia formulată pentru aceste motive este întemeiată, echipa vinovată va pierde jocul prin forfait.
- Articolul 19, „Cluburi cu mai multe echipe”, din Regulamentul de organizare a activității fotbalistice (ROAF), punctul 7
FC Voluntari, amendată și pentru tabela de schimbări
Pe lângă penalitatea de 1.000 de lei primită în urma contestației formulate de FCSB, clubul ilfovean a fost sancționat cu încă 1.000 de lei pentru nereguli legate de tabela folosită la efectuarea schimbărilor.
„În temeiul art. 40.4 lit. q din ROAF raportat la art. 83.18 din RD, clubul FC Voluntari se sancționează cu penalitate sportivă de 1000 lei”, se precizează în cea de-a doua decizie a Comisiei de Disciplină și Etică.
Clasamentul în seria 5 din Liga 3

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.