FOTBAL  »  LIGA 3  »  RAPID - PROGRESUL SPARTAC 2-1

Victoria Rapidului le dă curaj giuleștenilor: "Vă cam lipsea nebunia din Giulești, nu?"

Foto: Academia Rapid
Foto: Academia Rapid

Articol de - Publicat luni, 27 august 2018 11:51

Rapidul a tremurat serios la debutul oficial în L3, dar Matulevicius și Jorza au marcat în ultimele zece minute și au adus prima victorie a sezonului, scor 2-1 cu Progresul Spartac.

Galeria vișinie cântă din primul până în ultimul minut și niciodată nu abandonează lupta. "Ăsta e Rapidul din Giulești, iubește-l și-ai să-nnebunești" sunt versurile unuia dintre cele mai cunoscute cântece din peluză, iar sâmbătă seară chiar așa s-a întâmplat.

Cu obiectiv clar promovarea în L2, Rapid a suferit serios, chiar dacă în tribune erau peste 3.500 de fani, iar giuleștenii au rămas mască la o execuție, rar întâlnită, a lui Mircea Donca: lob fabulos de la aproximativ 35 de metri, nicio șansă pentru portarul Ciuculescu!

Altădată vedetă în prima ligă și cu selecții la echipa națională, lituanianul Deividas Matulevicius a adus egalarea după ce s-a jucat cu apărarea Progresului. Iar în ultimele minute de prelungiri, Amir Jorza a înscris, din interiorul careului, după o pasă primită tot de la atacantul lituanian.

"Vă cam lipsea nebunia din Giulești, nu?! A fost destul de greu pentru că meciurile din L3 nu se compară cu cele din Liga 4. Eu, unul, mă așteptam să fie așa și parcă am trăit meciurile nebune de pe vremuri. Am avut jucători noi și cred că e bine că ne-am trezit un pic după meciul ăsta.

Progresul e o echipă bună, anul trecut s-a luptat până aproape de final la promovare cu Farul. Lumea se aștepta să defilăm, dar nu e chiar așa simplu. Ușor, ușor ne vom pune la punct. N-am jucat deloc bine, dar abia acum vedem și noi care e situația prin serie", a spus, pentru Gazeta Sporturilor, Vasile Maftei, fundașul de 37 de ani al giuleștenilor. 

"Eu încerc să îmi fac treaba cât mai bine, să ajut echipa. Nu e ușor de jucat pe Giulești pentru nimeni, mai ales cu fanii în tribune care pun presiune" Vasile Maftei, fundaș Rapid

"Toată lumea ne vede deja în Liga 2, dar ştiu că vom avea un an foarte greu. Am echipă bună, sunt mulţumit de jucători şi sper că ne vom putea atinge obiectivul" Constantin Schumacher, antrenor Rapid

33 de meciuri și 5 goluri are Deividas Matulevicius pentru echipa națională a Lituaniei, ultimul său joc fiind în luna octombrie 2017, cu Anglia, în preliminariile Campionatului Mondial

 Rezultate Liga 3

liga 3

liga 33

Citește și:
Comentatorul Dan Ștefănescu vede o hegemonie în Superliga: „Buget de 20 de milioane”
Superliga
Comentatorul Dan Ștefănescu vede o hegemonie în Superliga: „Buget de 20 de milioane”
Gigi Becali l-a făcut praf, după FCSB - FC Argeș: „Nu prea mai are loc la noi”
Superliga
Gigi Becali l-a făcut praf, după FCSB - FC Argeș: „Nu prea mai are loc la noi”
FCSB a aflat verdictul în cazul accidentării lui Mihai Popescu! Când e preconizată revenirea pe teren
Superliga
FCSB a aflat verdictul în cazul accidentării lui Mihai Popescu! Când e preconizată revenirea pe teren
Ce a spus Ion Țiriac la inaugurarea sălii ridicate în timp-record în care a investit 8 milioane de euro
Gimnastica
Ce a spus Ion Țiriac la inaugurarea sălii ridicate în timp-record în care a investit 8 milioane de euro
Șeful Renault, în premieră în România. Cele 3 măsuri anunțate pentru uzina Dacia din Mioveni
Profit.ro
Șeful Renault, în premieră în România. Cele 3 măsuri anunțate pentru uzina Dacia din Mioveni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Duce scandalul din Anglia - Argentina la următorul nivel! I-a cerut OFICIAL lui Infantino suspendarea a ȘASE jucători

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează