FOTBAL  »  LIGA 4  »  CSA STEAUA

EXCLUSIV // A dormit Lăcătuș în front sau nu? Janos Szekely lămurește conflictul iscat de ultrașii Stelei: „Vă explic de ce a picat transferul meu”

Janos Szekely - Steaua
Janos Szekely - Steaua

Articol de - Publicat joi, 06 iunie 2019 21:05

Janos Szekely (36 de ani) a explicat azi de ce a picat transferul său la CSA Steaua, după ce suporterii echipei din Liga 4, furioși pe ratarea promovării în Liga 3 pentru al doilea an consecutiv, l-au acuzat pe Marius Lăcătuș că ar fi tergiversat mutarea până când a fost prea târziu. 

„De ce nu l-ați luat pe Szekely? Băiatul te-a sunat și dormeai, nea Marius!”, au acuzat suporteri din Peluza Sud într-un dialog tensionat, prin gard, cu Marius Lăcătuș. 

Vezi AICI dialogul dintre suporterii CSA și Lăcătuș

Contactat telefonic de GSP.ro, fostul „șeptar” al echipei lui Gigi Becali a explicat cum au stat, de fapt, lucrurile.

„Suporterii m-au contactat să mă întorc, pentru că aveau nevoie de o mână de ajutor și să încercăm să promovăm. Niciodată nu m-aș fi gândit că nu o să promoveze, cu mine sau fără mine, pentru că aveau cea mai bună echipă. Sincer, nu mă așteptam să mă caute. Am fost plăcut surprins.

Am fost dispus să fac un sacrificiu, eu fiind stabilit în Italia, având familia aici. Dacă mă întorceam, o făceam pentru astea două luni. Suporterii mi-au solicitat chestia asta. Ulterior, m-a sunat și președintele, am discutat cu el și i-am spus că singura problemă este că eu încă joc aici în Italia și trebuie să se informeze care este procedura”, a spus Janos Szekely.

A vorbit cu Marius Lăcătuș

În ceea ce privește situația cu Marius Lăcătuș, Szekely a confirmat că „Fiara” nu i-a răspuns inițial la telefon, dar au vorbit în cele din urmă și antrenorul și-a dat acordul pentru transferul la Steaua.

„Suporterii, de supărare, i-au reproșat lui Lăcătuș chestia asta. Până la urmă, eu legal nu puteam să vin să joc, deși eram dispus să o fac. Nu mă puteau legitima. Faptul că nu mi-a răspuns la telefon... da, e adevărat, dar am vorbit mai târziu. Mi se părea normal să fiu sunat și de către antrenor. Suporterii mi-au cerut să îl sun eu. Eu le-am spus că nu am nicio problemă să îl sun și am făcut-o.

Nu era problema mea că dormea sau că nu dormea. Am vorbit a doua zi și mi-a spus că nu are nicio problemă să vin. Ar fi fost culmea, eu veneam să ajut. Nu mă interesa partea financiară. A fost ok din partea tuturor, dar nu s-a putut pentru că ei nu puteau să mă legitimeze. Nu s-a pus problema că nu m-a vrut Lăcătuș”, a mai spus Szekely.

CSA Steaua l-a vrut, dar a fost prea târziu

Suporterii îl voiau, președintele îl voia, Marius Lăcătuș și-a dat acordul, dar a fost degeaba. Clubul nu a putut să îl transfere pe Janos Szekely.

Motivul?  Chiar dacă juca la nivel de amatori (liga a cincea din Italia, la FBC Saronno), Szekely trebuia să fie legitimat la CSA Steaua în perioada de transferuri, precum fotbaliștii profesioniști. În momentul în care cele două părți au intrat în legătură, perioada de mercato expirase. 

Răspunsul de la Federație a fost negativ în sensul în care chiar și de la amatori trebuie să fii legitimat în perioada de transferuri. A căzut din cauza asta.

Înainte, puteai să te transferi când voiai de la amatori. Ei au făcut o solicitare oficială către Federație și au primit răspuns că nu mă pot legitima, pentru că nu e perioada de transferări”, a spus Janos Szekely.

„Fotbalul este pentru suporteri”

Separarea dintre CSA Steaua și FCSB nu îl interesează pe Janos Szekely, chiar dacă acesta a îmbrăcat tricoul roș-albastru sub comanda lui Gigi Becali.

Fotbalistul nu a dorit să se pronunțe în problema „care este adevărata Steaua”.

„Din punctul meu de vedere, echipa la care merg suporterii, indiferent de ligă, aceea este continuatoarea, indiferent de ambiții sau că de-o parte e Becali, iar de cealaltă, Armata. Asta e părerea mea. Fotbalul este pentru suporteri, indiferent de investiții, bugete sau ligă. Sunt exemple și la Craiova și la Timișoara, iar părerile sunt împărțite. Eu nu am nimic contra echipei din Liga 1. Nu pot să spun vehement care este Steaua, dar eu am jucat cu suporterii în spate și cu emblema pe piept”, a spus Janos Szekely.

48 de meciuri a jucat Janos Szekely în Ghencea

VEZI ȘI:

FCSB / EXCLUSIV Iată megaoferta lui Gigi Becali pentru Ianis Hagi! Sumă de transfer fără precedent în Liga 1 + clauze contractuale șocante!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (6)
301088317150803
Marin Olescu  •  07 Iunie 2019, 08:36

ca sa comentam , faptul ca au luat plasa baieti care au jucat la STEAUA ,si au supto toti in cor, se agita de geaba si se mai fac si de ras, stau si ma intreb ce oameni sunt astia , vor bani si bani, dar ce fac pt. bani astia care ii vor, ***, e lui becali nui plac *** ***, ii plac oameni integri, nu derbedei.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

10155074652718103
Muzzi Ciprian  •  07 Iunie 2019, 07:25
Postat de alexbibirica1 pe 07 Iunie 2019, 00:45

ce pateste sectia de fotbal a UM02301 se intampla pentru c-au fentat regulamentele inscriindu-se direct in liga a4a... fc "r" aka academia primariei sectorului 1 a inceput din liga a 5a AMFB

norocul lor, ca altfel erau inca in liga a 5-a!

alexbibirica1
alexbibirica1  •  07 Iunie 2019, 00:45

ce pateste sectia de fotbal a UM02301 se intampla pentru c-au fentat regulamentele inscriindu-se direct in liga a4a... fc "r" aka academia primariei sectorului 1 a inceput din liga a 5a AMFB

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close