FOTBAL  »  LIGA 2  »  PETROLUL

Fostele glorii ale Petrolului și fanii s-au reunit alături de un nou club înscris în L4: ”Donez o sută de euro pe lună din pensie pentru Petrolul”

Articol de - Publicat miercuri, 27 iulie 2016 00:00

Ploieștiul strânge rândurile pentru a renaște clubul falimentat de Dan Capră.

Iar soluția aleasă e aceea de a înscrie o echipă în Liga a 4-a, care va începe pe 13 august. Operațiunile încep pe structura Petrolul 1952, o societate înființată în 2003 de fostele glorii ale galben-albaștrilor, în frunte cu Mircea Dridea, căreia i s-a alăturat acum Uniunea Suporterilor Petroliști.

Grigore și Vlad conduc proiectul

Antrenori vor fi Octavian Grigore și Nicolae Constantin, iar președinte devine Cristi Vlad. Proiectul merge pe repede înainte, iar problema numărul 1 e constituirea unui lot cu care să se atace imediat promovarea.

"Va fi o selecție continuă, important e să ne orientăm acum către jucători cu potențial, să le dăm posibilitatea și unor copii să se evidențieze", spune Grigore, omul care a evoluat întreaga carieră numai pentru Petrolul (1981-2000).

La Petrolul 1952 ar urma să treacă și o parte dintre jucătorii care au câștigat în ultimii doi ani campionatul național al AJF-urilor. Sunt, practic, cei mai buni fotbaliști de la formațiile din județ, care și-ar fi dat acordul să sprijine reînvierea clubului-fanion al Prahovei.

Consiliul Local va decide

Pasul cel mai important va fi însă acela ca noua structură, susținută de legendele Petrolului și de fani, să capete din partea Primăriei dreptul de folosință pentru siglă, culori și palmares, ceea ce ar echivala cu recunoașterea continuității clubului înființat în 1924. Plus, bineînțeles, să dispute meciurile pe stadionul "Ilie Oană".

Primarul Adrian Dobre a punctat că "se va lua o decizie în funcţie de proiectele care vor fi prezentate de cei interesaţi să se implice. Cine va dovedi că are un proiect bun, cu o susţinere care poate duce echipa până în Liga 1, va beneficia de încrederea Consiliului Local. Trebuie o finanţare consistentă dacă vrei să avansezi spre prima divizie. Aşteptăm propunerile, apoi Consiliul Local va hotărî, prin vot, cui i se vor încredinţa mărcile şi siglele FC Petrolul".

"Cu 120.000 de euro pe sezon se poate promova"

Va rămâne de rezolvat și chestiunea finanțării. Într-un apel lansat în spațiul public de Mircea Dridea, fostul internațional, în vârstă acum de 79 de ani, spune că "sunt dispus să contribui personal cu câte o sută de euro pe lună din pensie. Vreau să cred că vom mai găsi încă o sută de oameni dispuși să facă același gest pentru a asigura banii pentru primul sezon. Cu 120.000 de euro pe an, clubul poate ataca promovarea în Liga a 3-a. O fac doar din dorința ca istoria Petrolului să meargă mai departe. Nu mă interesează funcții, ci vreau ca spiritul «lupilor» să nu moară!".

"Orice ajutor din partea oamenilor cu posibilități e bine venit până când acest club se va putea organiza într-o societate pe acțiuni, așa cum am dori. Momentan, e un început pe avarii, avem nevoie de sponsori, de donații, plus banii pe care-i vom putea strânge din activități conexe ca să mergem înainte"
Octavian Grigore, antrenor Petrolul 1952

22 iunie 2016e ziua în care Tribunalul Prahova a dispus începerea procedurii de faliment a SC FC Petrolul, societatea gestionată de Dan Capră

4 titluri naționaleși două Cupe ale României are în palmares Petrolul: toate ar putea trece la Petrolul 1952 dacă autoritățile locale agreează proiectul construit de fostele glorii și de suporteri

Ce adversari va avea Petrolul 1952 în L4

  • AFC Bănești Urleta
  • CS Cornu
  • Tufeni Băicoi
  • Unirea Cocorăștii Colț
  • Cetatea Coada Izvor
  • CS Ceptura

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
bunga_bunga
bunga_bunga  •  29 Iulie 2016, 11:09

jucam pe Ilie Oana, ca Petrolul are stadion, nu maidan ca voi kkrezele. si fanii aia care urasc fcsb vor insoti echipa. deci vor fi ffff multi, ca multa lume are boala pe voi, cufuritilor

khal_37
khal_37  •  27 Iulie 2016, 12:24

Si pe ce stadion vor juca? Parca vad tribunele pline de fanii care injurau Steaua la fiecare meci. Va meritati soarta belitilor. Liga a 4-a era cee ce prevesteam in momentul in care ati inceput sa deveniti aroganti...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează