FOTBAL  »  LIGA 2  »  SPORTUL SNAGOV - UTA ARAD 2-1

SPORTUL SNAGOV - UTA ARAD 2-1 // Dănălache duce Snagovul pe prima poziție în Liga a 2-a! Meci nebun împotriva formației lui Ionuț Popa, UTA Arad

FOTO: Facebook @Sportul Snagov
FOTO: Facebook @Sportul Snagov

Articol de GSP - Publicat joi, 20 septembrie 2018 19:07

Sportul Snagov a trecut pe teren propriu de UTA Arad, scor 2-1, și a urcat pentru moment pe locul 1 al clasamentului Ligii a 2-a. 

Ilfovenii nu au resimțit absența principalei guri de foc, Robert Elek, accidentat grav în partida de Cupa României contra celor de la Slobozia, scor 3-2 (vezi detalii AICI). Formația pregătită de Gyuszi Balint e neînvinsă în acest debut de sezon, având o linie de clasament cu 6 victorii și două rezultate de egalitate. 

Snagovul a deschis astăzi scorul în minutul 61 prin Darius Buia, care a trimis un voleu spectaculos cu piciorul stâng, din interiorul careului de 16 metri. Fostul vârf al arădenilor nu s-a bucurat după reușită, din respect pentru fosta echipă.

Ciprian Rus a egalat 5 minute mai târziu, datorită unei ezitări în centrul defensivei adverse. UTA putea da lovitura la faza următoare, dar Alex Pop a ratat o lovitură de la 11 metri. 

Tot dintr-o lovitură de pedeapsă a fost stabilit și scorul final. Cristian Dănălache (36 de ani) a transformat impecabil la ultima acțiune a jocului.  

NEÎNVINSă ȘI ÎN AMICALE :) 

Seria de meciuri fără înfrângere reușită de Balint poate fi completată și cu partidele amicale din această vară, Snagovul terminând testele din pauza competițională fără să piardă vreun meci. 

Au fost 6 meciuri în care Snagovul a reușit 5 succese și un rezultat de egalitate. Adversare au fost CS Balotești, Chindia Târgoviște, Olimpic Zărnești, Cetate Râșnov, Arsenal Tunari și CSM Oltenița. 

Programul etapei cu numărul 8 din liga secundă

Sâmbătă, 22 septembrie

  • CS Baloteşti – ACS Poli Timişoara
  • Pandurii Târgu Jiu – Ripensia Timişoara
  • Metaloglobus Bucureşti – Dacia Unirea Brăila
  • Energeticianul – Daco-Getica Bucureşti
  • Aerostar Bacău – FC Argeș
  • Luceafărul Oradea – Academica Clinceni 
  • ASU Politehnica Timişoara – CS Mioveni

Duminică, 23 septembrie

  • Chindia Târgovişte – SSC Farul Constanţa 
  • Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti

Clasamentul actualizat

Foto: Flahscore.ro

Vezi și: "Bizonul 2.0" » Apariție șocantă a lui Tamuz în tricoul Petrolului! Atacantul a reușit o dublă

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (3)
dinamo_fan
dinamo_fan  •  20 Septembrie 2018, 20:19

asta ne-ar mai lipsi..clinceniul si snagovul in liga 1...

ucv1948
ucv1948  •  20 Septembrie 2018, 19:55

Ar fi sperb sa promoveze snagov si clinceni in liga 1 .. Ireal ce campionat putem avea

ucv1948
ucv1948  •  20 Septembrie 2018, 19:54

Forza Academica Clinceni , scuzati cacofonia :))

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close