FOTBAL  »  NATIONALA  »  MONITORIZARE

15.139 km

Articol de - Publicat duminica, 12 iulie 2009 00:00

Pentru a pregăti amicalul cu Ungaria şi campania de toamnă din preliminariile CM2010, Răzvan şi secunzii săi vor parcurge prin Europa  distanţa Bucureşti - Sydney

Răzvan Lucescu şi restul staff-ul său începe de astăzi una dintre cele mai ample acţiuni de monitorizare a "tricolorilor" din istoria echipei naţionale. Selecţionerul şi secunzii săi vor străbate Europa cu scopul de a lua pulsul jucătorilor susceptibili de a fi convocaţi pentru amicalul cu Ungaria, programat pe 12 august, la Budapesta. Cel mai mulţi kilometri va face selecţionerul, care va acoperi 7.270 de kilometri, aproape distanţa dintre Bucureşti şi NewYork!

Mizele Franţa şi Austria
De fapt, scopul acestui tur de forţă vizează ţinte mult mai importante. Răzvan doreşte să afle de la antrenorii de cluburi cum se pregătesc şi se comportă zi de zi jucătorii aflaţi în atenţia lui, astfel încît să aleagă cele mai bune soluţii pentru "dubla" oficială din toamnă cu Franţa (5 septembrie, Paris) şi cu Austria (9 septembrie, Bucureşti). 

Acţiunea începe astăzi, cînd Bogdan Stelea îl va superviza pe Răzvan Cociş în meciul Lokomotiv Moscova - Tom Tomsk şi se va încheia pe 25 iulie cu vizita lui Lucescu jr. în Franţa pentru a-l urmări pe Daniel Niculae.   

40.000 de kilometri măsoară ocolul Pămîntului pe la Ecuator

Citește și:
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Superliga

Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”

Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect

ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (6)
 •  12 Iulie 2009, 17:51

La ce foloseste acest asa zis tur de forta, cînd stim bine ca majoritatea cluburilor la care evolueaza "stranierii" sînt în cantonamente, fara meciuri oficiale ? Cum va putea, sinceri sa fim, sa-si dea seama selectionerul de forma actuala a acestora ? Poate cineva sa-mi raspunda ? Multumesc .

 •  12 Iulie 2009, 12:20

hai frate asta e articol?? bine ca nu trebuia sa mearga stelea la un singur meci la 8000km distanta ca il depasea.. pfff foarte interesant cat merg astia (ca distanta) ma refer pt a urmari jucatori... puteati doar sa precizati meciurile si atat asta era mai interesant... asa e interesant poate doar daca merg pe jos...

 •  12 Iulie 2009, 09:42

cui prodest?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează