FOTBAL  »  NATIONALA  »  ALEGERILE FRF

ALEGERI FRF 2018 // VIDEO+FOTO Masacru! Burleanu a câștigat alegerile FRF cu mai mult decât dublul voturilor lui Lupescu!

Foto: Cristi Preda +37   FOTO
Foto: Cristi Preda

Articol de , , - Publicat miercuri, 18 aprilie 2018 16:42

Răzvan Burleanu a câștigat alegerile FRF după ce s-a impus din primul tur!

16:58 

RĂZVAN BURLEANU A CÂȘTIGAT ALEGERILE FRF CU 168 de VOTURI din 254:

Răzvan Burleanu - 168 de voturi
Ionuț Lupescu - 78 de voturi
Marcel Pușcaș - 8 voturi
Ilie Drăgan - 0 voturi

UPDATE 16:42

Răzvan Burleanu a câștigat alegerile din primul tur! Are peste 150 de voturi. așa cum a anunțat Gheorghe Zotic, președintele FC Târgoviște. Rezultatele complete, în curând!

update 16:30

A început număratoarea voturilor

update 16:22

S-a încheiat procesul de votare! Urmează numărarea voturilor

update 15:35

Eroare colosală a organizatorilor! Pupitrele la care se votează se află sub geamuri și astfel se reflectă în geam ce se votează, putându-se observa pe ce candidat pune ștampila fiecare votant. După ce și-au dat seama de greșeală, spre finalul procedurii de vot, organizatorii au mutat pupitrele mai în față.

Pe biletul de vot, candidații sunt puși unul sub altul, în ordinea în care s-au înscris: 1. Răzvan Burleanu, 2. Ionuț Lupescu, 3. Marcel Pușcaș și 4. Ilie Drăgan.

 

update 15:25

Un membru votant care a părăsit sala de vot a declarat că l-a ales pe Răzvan Burleanu: "Lupescu a venit la mine cu o minge. L-am întrebat «De ce nu mi-ai dat când erai la FRF? Te-aș fi așteptat cu brațele deschise». Eu cred că va ieși Burleanu din primul tur. Am auzit că Lupescu vrea să aducă înapoi gașca veche"

update 15:17

Acum se votează președintele FRF! Pentru a câștiga din primul tur, un candidat trebuie să obțină 128 de voturi din cele 254 posibile.

update 15:10

A început votarea!

De unde vin voturile

Ponderea voturilor

update 15:00

A fost prezentată procedura de votare. Votul va începe în curând!

update 14:50

Răzvan Burleanu, actualul președinte, a vorbit cel mai mult dintre toți candidații. Acesta a ținut un discurs de 18 minute și 40 de secunde, deși timpul maxim era de 10 minute. Acesta a criticat mandatul lui Mircea Sandu și a prezentat ce a realizat el.

"Dragi coechipieri, azi suntem o echipă unită, forța reală a fotbalului românesc. Am dezvoltat proiecte pe care ni le-am asumat. Am pus fotbalul pe primul loc și membrii FRF înainte de toate. Azi suntem pregătiți să continuăm împreună.

Prima partea a mandatului am folosit-o pentru stabilitatea financiară a FRF. Nu mai avem o piatră de moară legată de picioare. Suntem siguri pe noi și suntem gata să mergem la nivelul următor. Fotbalul poate fi mai mult decât o reflexie a societății chinute. Gândiți-vă câte am schimbat în ultimii ani și cum vorbim azi.

Suntem responsabili pentru miile de copii care azi joacă fotbal în competițiile pe care le-am creat. Suntem responsabili pentru Liga a 2-a și Liga a 3-a, pe care le promovăm și pe care alții le-ar arunca în beznă pentru că nu produc bani. Suntem responsabili pentru fotbal feminin și futsal.

În 4 ani, FRF a revenit Federația Română de Fotbal, Federația voastră. La FRF au dispărut trepădușii care vă cereau atenții. Au dispărut ușile închise. A dispărut împărțirea dumneavoastră pe ranguri. Suntem în fața unei decizii foarte simple. Trebuie să alegeți echipa FRF care a lucrat pentru dumneavoastră și gașca care vă promite să nu vă lucreze.

«Trecutul» a venit aici să vă certe deși nu a lăsat nimic care să contribuie la dezvoltare. De ce să optăm pentru incertitudine? Mircea Sandu nu a fost un simplu personaj. Mircea Sandu e numele unui mod jignitor de a trata fotbalul. Acesta ne sfidează acum, încercând să restaureze «Federația Română de Comisioane».

În martie 2014 s-a produs o schimbare mare. M-ați votat pentru că știați că voi elimina șpăgile, găștile și nepotismele. Am primit încrederea pentru a crea o echipă de profesioniști. Îmi asum greșelile, dar vă asigur de lipsa de intenție. Nu am greșit ca să îmi îmbogățesc familia sau prietenii. Mergem împreună mai departe. Fotbalul românesc e pus în slujba dumneavoastră. Nu putem garanta calificări la turneele finale. Ne dorim, dar nu putem garanta. Garantez că implementarea proiectelor va însemna cadrul optim pentru obținerea calificării.

V-ați convins că nu fac parte din niciun grup de interese. Dragi coechipieri, avem nevoie de confimarea că suntem o forță. Votul nu e doar pentru mine, ci pentru echipa mea, pentru oamenii care v-au ajutat. Încercăm de fiecare dată să fim mai buni. Vă propun să fim o generație de conducători care se uită spre viitor", a declarat Răzvan Burleanu.

 

UPDATE 14:50

Marcel Pușcaș s-a revoltat în timpul discursului lui Răzvan Burleanu. Candidatul la președinția FRF s-a contrat cu Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al Federației, după ce Burleanu a depășit cu 8 minute timpul alocat pentru discurs.

UPDATE 14.30

Ionuț Lupescu a fost al treilea vorbitor, depășind timpul destinat (10 minute) cu mai bine de un minut și jumătate.

"Mă bucur mult că mă aflu în fața dumneavoastră. Văd că sunteți puțin încordați. Sunt niște simple alegeri. Acum 8 ani de zile eram tot aici, iar azi m-am întors cu o poftă nebună de a redresa fotbalul românesc. Cred că noi și suporterii putem face asta.

Vreau respect pentru cluburi, pentru legi, pentru spectatori, chiar și pentru media. Nu putem toți fi geniali, dar seriozitatea ne va duce departe. Transparența este cuvântul care ni se promite de fiecare dată. Cred că a venit momentul să lăsăm toate draperiile larg deschise. Fotbalul și sportul nu pot exista în afara fair-play-ului și a regulamentulor. Inima fotbalului românesc este ceea ce se întâmplă la Liga a 3-a. Trebuie să găsim finanțare pentru aceste cluburi, pentru arbitri de la aceste nivele.

Oamenii vor credibilitate. Trebuie să schimbăm legile în favoarea sportului. Îi chem alături de mine pe toți cei competenți, pe foștii mari fotbaliști, arbitri, specialiști în poltici publice. Trebuie ca toate forțele interesate să fie parte din acest proces. Fotbalul este tot, și fotbal feminin, futsal, juniori. Trebuie să dezvoltăm tot. Sub mandatul meu nimeni nu va fi marginalizat.

Voi duce în parlament un pachet de legi care să ajute fotbalul. Acesta esta angajamentul meu. Am avut contacte cu președinții celor mai importante partide, cei care decid legile. M-am întâlnit cu zeci de primari, nu am complexe politice. Dacă până acum se discuta cu ei pe la colțuri, acum vreau să discutăm deschis.

Pe actualul președinte nu îl mai suține nimeni. Doar 10 la sută dintre români îl mai susțin. La începutul mandatului toată lumea era de partea lui. Nu a făcut performanțe, a reușit să jignească ziariștii, suporterii, patronii și conducătorii formațiilor. I-a jignit și pe cei de la UEFA.

Eu nu vin la FRF cu gândul răzbunării. Fotbalul nu trebuie pedepsit pentru că președintele s-a comportat ca un copil răsfățat. Probabil va înțelege asta mai târziu. Fotbalul trebuit unit și înțeles. Eu voi continua toate proiectele colegilor mei, care au perspective. Actualul președinte a ales altă cale. Am ales să nu răspund cu aceeași monedă. Asta vor spectatorii și sponsorii: performanță și o atmosferă respectabilă.

Marele meu regret este că actuala și fosta conducere nu au apelat la sprijinul meu în calitate de om important la UEFA. De aceea, niciunul nu va face parte din echipa mea. Trăiesc același sentiment ca atunci când jucam. De data asta coechipierii mei sunteți dumnevoastră. Vom avea un singur învingător, fotbalul din România!".

UPDATE 14:12 

Al doilea candidat care ia cuvântul este Marcel Pușcaș. Acesta a criticat ordinea în care se țin discursurile. 

"Cred că au fost microfoane în camere la Rin. Cum s-a făcut această alegere de a ține discursurile? Ordine alfabetică sau s-a dat cu banul? E bine că sunt al doilea. Vreau să solicit o rambursare a unei datorii. Mare parte dintre voi ați fost în sală data trecută, când din 10 minute eu i-am dat 4 minute. Îl întreb azi dacă mi le dă înapoi... Răzvane? [n.r. Răzvan Burleanu intervine: "Peste 4 ani"] E un răspuns senzațional. Mulțumesc.

S-a terminat o campanie electorală. Pentru mine a durat 7 luni, pentru unii 4 ani, iar pentru alții 2 luni. Când am anunțat că voi candida, mi se zicea că nu am nicio șansă, deoarece contracandidatul meu are de partea lui serviciile. După apariția altui contracandidat s-a spus că și el are alt sprijin.

Cred că sunt singurul candidat care a fost președinte de club și a fost în postura voastră. Am antrenat în cupele europene și am fost sponsor la fotbalul feminin. Sunt singurul care nu are ingrediente în jur. Faceți un exercițiu de imaginație. Dezbrăcați candidații de orice și vedeți ce obțineți. Trebuie să obțineți competență și soluții.

În caz contrar, fotbalul nu este pe un drum bun. Am dedus care sunt problemele reale ale fotbalului românesc. Aceleași probleme erau și acum 15-20 de ani. Am rămas cu ele. Lipsa unor competiții eficiente, a unei școli de antrenori, probleme de arbitraj și probleme legate de Comisii. Nu știu dacă vă mai doriți asta. Mai vreți să continuăm 10-15 ani cu aceleași probleme?

Lăsați partidele. Dacă puteți face asta, vom avea cu toți de câștigat. Nu cred că mai vreți să fiți săraci sau umiliți. Voi sunteți puterea fotbalului. Noi doar vă reprezentăm.

Au murit 62 de cluburi în ultimii 4 ani și sute în ultimii 20 de ani. În ritmul ăsta, peste 4 ani jumătate nu veți mai fi aici. Aveți 4 tipuri de candidați. Aveți ce alege. Dezbăracați-ne și vedeți care e cea mai bună variantă pentru bunul mers al fotbalului românesc.Nu e cale de întors. Asta e trista realitate din fotbalul românesc", a declarat Pușcaș.

UpDATE 14:02

Ilie Drăgan este primul candidat care ia cuvântul. Sunt probleme cu pupitrul și suportul de microfon, Drăgan fiind nevoit să vorbească stând într-o poziție incomodă. Imediat ce acesta și-a terminat discursul, un angajat FRF a schimbat microfonul.

cp 133

Drăgan a trimis o săgeată către Răzvan Burleanu. În mod normal, candidații ar fi trebuit să vorbească în ordine alfabetică, dar acest lucru nu s-a întâmplat. "Mă așteptam să fiu al doilea, în ordine alfabetică. Deși am plecat cu ultima șansă la președinția FRF, sunt încrezător. Ceea ce voi spune acum nu se află în program: aș dori să le mulțumesc celor 5 cluburi care mi-au oferit șansa de a fi aici. Au parte de respectul meu, chiar dacă două dintre acestea și-au retras ulterior sprijinul. Bănuiesc că nu au făcut-o din proprie initiațivă.

Sunt membrii Comitetului Executiv suficient de puternici să gestioneze bugetul de 18 milioane de euro?! Vreau o mai bună transparență și o mai mare responsabilizare în rândul membrilor afiliați", a spus Drăgan.

UPDATE 14:00

S-a reluat ședința. Fiecare candidat va vorbi câte 10 minute.

update 13:50

Scandal pe holurile FRF! Schimb dur de replici între Balaj și omul lui Burleanu, Ciprian Paraschiv: "Tu să taci din gură! Pe noi ne desparte o bibliotecă" Vezi detalii AICI!

update 13:30

Prezenți pentru a-l susține pe Ionuț Lupescu, Cristi Chivu și Mircea Lucescu sunt principala atracție în pauza, membrii votanți dorind să își facă poze cu ei.

72ee594d f3f0 4c5e 8a02 26bd8f79746c

6b00409a fcf7 421d 8336 645ff06bb525

Chivu și Lucescu au discutat câteva minute și cu Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice a FRF și susținătorul lui Răzvan Burleanu.

687661a2 199e 41be 84ee 276fb9191de8 

update 13:25

Ionuț Lupescu și Marcel Pușcaș, doi dintre candidați, nu au avut acces în sală în timpul Adunării Generale. Cei doi sunt nemulțumiți că a fost deja stabilită Comisia de validere a voturilor, fiecare intenționând să își propună omul de încredere în Comisie.

Mai mult, cei doi susțin că este o minciună ce declarat Radu Vișan, care a spus că, înainte de validare Comisiei, s-a consultat cu ei.

update 13:15

Radio România Actualități n-are om acreditat la alegeri! Ilie Dobre a rămas în fața clădirii, pe bordură. Vezi detalii AICI

update 13:05

S-a luat o pauză după Adunarea Generală!  

update 13:00

Adrian Mitriță, trezorierul FRF, a declarat că Federația vrea să rămână cu sponsorizări de 4 milioane de euro pe an. Totuși, așa cum reiese din datele prezentate de acesta în sală, dar și de documentele publicate de Gazeta Sporturilor, FRF a avut sponsorizări de 1,7 milioane de euro în 2016 și 2,1 milioane în 2017.

 

update 12:55

Mircea Lucescu a ajuns și el la sediul FRF, ca invitat al lui Ionuț Lupescu.

update 12:54

Ionuț Lupescu vorbește cu mai multe persoane lângă sala "Ioan Chirilă", Marcel Pușcaș discută cu Gabriel Bodescu, secretar general adjunct, iar Cristi Chivu discută cu Marius Lăcătuș.

update 12:41

În timpul discursurilor, un membru din Adunarea Generală a FRF a fost surprins în timp ce dormea. Vezi detalii AICI

update 12:38

Adrian Mitriță, trezorierul FRF, prezintă datele contabile din ultimii 4 ani și susține că Federația va încerca să rămână cu sponsorizări de 4 milioane de euro pe an.

91575a8a 9d16 4324 8e5d d3216318b8ce

e34a05c6 f23b 4014 8350 a8589a787b24

update 12:27

După discursul lui Răzvan Burleanu, în care acesta a prezentat realizările din mandatul său, Tudor Iacov, președintele Progresului București, a stârnit râsete în sală: "De greșeli nu vorbiți? Despre centrele de excelență nu vorbiți?".

update 12:25

A ajuns la sediul FRF și Ilie Drăgan, unul dintre cei patru candidați. "Am speranțe. Am primit mesaje de la susținători. Eu nu aș merge cu un anumit candidat. Dacă după primul tur cei care m-au votat întreabă pe cine să susțină, le voi spune. Dar sper să ajung în turul doi", a declarat acesta.

 
update 12:05

Felix Grigore, managerul de competiții al FRF, a declarat că "Am fost mereu la dispoziția dumneavoastră". Moment în care, Dan Dumitru, șeful AJF Vrancea, a intervenit: "Nu mi-ați răspuns la niciun mail" și a stârnit hohote de râs.

UPDATE 12:00

Dacă va pierde alegerile de astăzi, Răzvan Burleanu este dorit de un club din Liga 1: "Îl aduc pe bani mulți". Vezi detalii AICI!

UPDATE 12:05

Ionuț Lupescu are parte de susținători neașteptați. Fanii Flăcării Moreni au afișat un mesaj în fața sediului FRF. Vezi detalii AICI!

update 11:51

Gino Iorgulescu, președintele LPF și vicepreședintele Comitetului Executiv al FRF, nu este prezent în sală, fiind plecat din țară. Acesta are probleme medicale.

Cristi Chivu este la FRF pentru a-l susține pe Lupescu: "Sper ca lumea să aleagă ce e mai bine pentru fotbalul românesc. Sunt optimist și cred că Lupescu va câștiga".

UPDATE 11:50

Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice, vorbește în deschiderea ședinței: "Sunt mândru că fac parte din rândul dumnveavoastră și încerc să lucrez cu oamenii din tehnic pentru a ajunge acolo unde ni se reproșează că nu am ajuns. Sunt cel mai nou membru, pentru că am fost angajat acum 1 an și două luni.

E foarte greu să intri într-o societate pe care nu o cunoști.  Peste tot pe unde am fost am simțit că fac parte din lumea dumnveavoastră. Trebuie să mergem în toată țara, la orice nivel al fotbalului, la orice competiție.

Un eșec pe care mi-l asum, deși nu eram acolo în acea perioadă, a fost numirea domnului Daum. Au fost și lucruri bune. Pentru prima dată am avut două echipe calificate la turnee de elită. Asta este ideea care mă animă pe mine. Fotbalul feminin este foarte important, deși nu este băgat în seamă.

Noi, cei din FRF, am fost numiți oameni de mâna a doua. Am lucrat la naționale, dar îmi respect și sunt mândru și de trecut meu, la Liga a 2-a și a 3-a. Fotbalul românesc nu poate fi condus de oameni care se cred superiori. Nu vreau să mă transform în Ceaușescu și să am mereu dreptate. Îmi voi păstra ideile indiferent de cine va câștiga".

update 11:45

Șeful Comisiei de validare a voturilor este Bogdan Gheorghiță, șeful AJF Vaslui și votant declarat al lui Răzvan Burleanu. Acesta este și subinspector și purtător de cuvânt la IPJ Vaslui.

Din Comisie mai face parte și Cristi Bivolaru, director general la Viitorul, și susținător al lui Lupescu.

update 11:35

Radu Vișan, secretarul general al FRF, anunță comisia de validare a voturilor. Acesta este rugat să spună cine din comisie reprezintă alt candidat decât Burleanu, dar a refuzat.

UPDATE 11:30

Ionuț Lupescu, unul dintre candidați, a dat primele declarații înainte de alegeri: "Mă bucur că sunt acasă. Sper ca după aceea, împreună cu cei care sunt în sală, să relansăm cu fotbalul românesc. Nu am nicio emoție".

 

update 11:20
DE UNDE VIN CELE 255 DE VOTURI:

PONDEREA VOTURILOR

UPDATE 11:15

Ionuț Lupescu a ajuns la sediul Federației Române de Fotbal.

update 11:05

A început Adunarea Generală. Din cei 256 de membri afiliați sunt prezenți 254.
Pentru a câștiga din turul I, un candidat trebuie să obțină 128 de voturi, jumătate plus unu din cei prezenți în sală.

update 11:00

Alin Cioban, președintele clubului de fotbal feminin Olimpia Cluj, a declarat la Pro X că fotbalul feminin este alături de Răzvan Burleanu: "Noi vrem continuitate. Am remarcat că Lupescu și Pușcaș au avut o campanie foarte agresivă. Fotbalul feminin e cu Burleanu".

Fotbalul feminin are 29 de voturi la aceste alegeri, care ar putea merge astfel integral spre Burleanu.

UPDATE 10:45

"Suntem pregătiți pentru o zi lungă sau o zi scurtă :) Sperăm să câștige candidatul care va lucra în binele fotbalului. Adeziunea pentru Răzvan Burleanu a fost făcută înainte de a cunoaște numele tuturor candidaților" a declarat Bogdan Bălănescu, reprezentantul clubului Dinamo, care va vota până la urmă cu Ionuț Lupescu.

update 10:30

La ședință au venit și 3 reprezentanți de la MTS, Dacian Stan, Florin Moroșan și Cezar Anghel, și Mircea Pascu, fostul șef al FRF.

Adunarea Generală începe la 11:00, candidații nu vor intra în sală până la 14:00-15:00, când ar urma să înceapă alegerile propriu-zise. Cel târziu la ora 19:00, în cazul în care suspansul se va prelungi cu un tur secund, vom ști cine este noul președinte al FRF.

Programul zilei de azi:

PATRU ORE DECISIVE

ora 10:00 - Votanții ajung la Casa Fotbalului, cei din țară sosind de la Hotelul RIN, unde sunt cazați
ora 11:00 - Începutul Adunării Generale în sala "Nicolae Dobrin", care cuprinde o ordine de zi stufoasă
ora 14:30 - Estimat, începutul primului tur al alegerilor, după o pauză de 15 minute față de ordinea de zi*
ora 17:00 - Estimat, începutul turului secund, dacă va fi cazul
* bazat pe ultimele alegeri FRF

CINE SUNT CANDIDAȚII

Șefia FRF » Președinte actual: Răzvan Burleanu

Candidați: 
1. Răzvan Burleanu, 33 ani
Președintele Federației, a jucat fotbal la nivel de juniori la Bacău, a activat ca arbitru până la 19 ani, fost președinte al Federației Europene de Minifotbal

2. Ionuț Lupescu, 49 ani
Fost șef al Comisiei tehnice a UEFA, fost internațional român, 74 selecții, 6 goluri, jucător la Dinamo sau Leverkusen, antrenor la Brașov și Bacău

3. Marcel Pușcaș, 57 ani
Fost internațional român, o selecție, a jucat la FC Bihor, Steaua, antrenor la Rapid, director în cadrul FRF, a candidat și la precedentele alegeri

4. Ilie Drăgan, 33 ani
A jucat fotbal la nivel de amatori, fost lector de antrenor FRF, implicat în domeniul copiilor și juniorilor

Comitetul Executiv

Componența actuală: Răzvan Burleanu, Gino Iorgulescu, Octavian Goga*, Valeriu Argăseală, Dănuț Coman**, Auraș Brașoveanu**, Marcel Ghergu, Mihai Dăscălescu*, Florea Spânu*, Cătălin Cighir, Cristian Vornicu*, Alin Cioban, Kyros Vassaras, Emilian Hulubei, Mihai Stoichiță

Candidați: Octavian Goga, Cristian Sava (un loc destinat AJF), Valeriu Argăseală, Cristian Tănase (două locuri destinate Ligii 1), Marius Burcă, Marcel Ghergu (două locuri destinate ligii secunde), Florea Spânu, Mihai Dăscălescu, Călin-Alexandru Cojocaru (două locuri pentru L3), Alin Cioban (un loc fotbal feminin), Cătălin Cighir (un loc copii și juniori), Cristian Vornicu, Toader Ștefu, Eduard Kovacs (un loc futsal)

*își poate pierde locul din CEx
** nu mai candidează, va pierde locul

OPT LUCRURI DESPRE VOT

1. Candidații vor intra în sală abia în jurul orei 14:00, când vor începe alegerile propriu-zise. Ei ar putea intra mai devreme doar în cazul în care vor avea mandat de vot din partea unui club;
2. Vor avea dreptul să fie însoțiți de două persoane care să nu fie mandatate de vreun club și vor lua loc în primul rând;
3. Ședința va fi condusă de secretarul general al FRF, Radu Vișan;
4. Programul electoral va fi susținut de fiecare dintre candidați în maximum 10 minute;
5. Alegerea va fi făcută prin vot secret;
6. Comisia de validare va fi formată din 5 persoane, dintre care un președinte, și va fi desemnată prin vot deschis de către Adunarea Generală;
7. Fiecare candidat va avea în comisia de validare un membru al unui club care să-i fi acordat o propunere de candidatură;
8. Președinte al FRF va fi numit candidatul care va obține majoritatea voturilor (jumătate plus unu) membrilor afiliați prezenți.

Playtech: Vedeta HOT care face RAVAGII la 52 de ani! S-a făcut blondă şi e bombă. FOTO de neratat


Comentarii (204)
2546036862289054
Alexander Padilla  •  11 Mai 2018, 07:44

Sunt student UPS. După părerea mea, fotbalul român a votat în favoarea propriului faliment ... Nu am văzut meciuri de fotbal în ultimii 4 ani în care FCSB nu a participat. Introduceți la https://www.ups.edu.ec/

ion.ionescu
ion.ionescu  •  19 Aprilie 2018, 10:16

1. Constat destule mânării făcute de Burleanu et Comp dar nimeni nu le contestă, să nu se aleagă cu dosar la DNA...2. Dragnea şi-a exprimat "simpatia" pentru Lupescu, Iohannis a publicat, în preziua alegerilor, validarea unei legi Burleanu - bilă albă decisivă, având în spate tot DNA ! Frica păzeşte via, n-a mai fost nevoie de arestarea lui Lupescu...3. FRF este o FIRMĂ PRIVATĂ şi, ca în orice firmă, voturile trebuiau să aibă pondere cf. aportului la capital ! Toţi votanţii lui Burleanu consumă din banii aduşi de Liga I (implicit Naţionala)...4. Membrii FRF trebuie să fie cei înscrişi la Justiţie şi doar voturile lor să fie validate ! Are cineva curaj să conteste alegerile ?! 5. Fotbalul lucrează cu bani negri, ca şi partidele, şi de aceea este foarte tentant pentru politic iar cu Lupescu, venit de la UEFA, şansele erau mici...6. De ce să nu existe Federaţii separate pentru Futsal şi Fotbal Feminin ? Să-şi arate valoarea managerială şi importanţa şi să nu mai decidă viitorul fotbalului românesc (adevărat)...PS : Burleanu este un IMPOSTOR politic şi agent al "statului paralel".

reddogsv
reddogsv  •  19 Aprilie 2018, 09:44

Ma uit si ma crucesc cati *** sunt pe aici. Ce treaba are Lupescu pt ca unii s-au afisat cu el. Ce era sa faca? Sa ii refuze? De asta a pierdut alegerile? Uitati ca pt asta nu a votat populatia tarii ci doar cativa manjiti cu cateva mingi si alte privilegii dubioase. In loc de fotbal o sa aveti cel mult futsal, cricket ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (204)
Comentează