FOTBAL  »  NATIONALA  »  RECORD NEGATIV

Aşii eliminărilor

Articol de - Publicat vineri, 12 septembrie 2008 00:00

Românii au devenit maeştri ai cartonaşelor roşii inutile, Ghionea urmînd la Torshavn exemplul lui Ovidiu Petre, de la “amicalul” cu Israel

Eliminările stupide au devenit o specialitate a “tricolorilor”. În pri­mul meci al anului, 0-1 în deplasare cu Israel, Ovidiu Petre a văzut car­to­naşul roşu încă din minutul 29 pen­tru o lovire fără minge. Reacţie colerică şi inutilă.

Evenimentul se întîmpla la 0-0 şi, finalmente, Ro­mâ­nia pierdea la limită “amicalul” de la Tel Aviv. Deoarece a fost vor­ba doar despre un joc de pregătire, stelistul a scăpat atunci fără sus­pen­dare. ;)

Două etape suspendare
Povestea s-a repetat la Tor­s­havn, cu Ghionea în rol principal. Fun­daşul a intrat pe teren la mijlocul primei reprize, înlocuindu-l pe Rădoi, dar un cot aplicat în fi­gură lui Borg în minutul 39, la o fa­ză neutră, l-a obligat pe “centralul” croat să-l trimită la vestiare pe jucătorul lui Piţurcă. Chiar şi cu un om în minus, “tricolorii” au învins de această dată cu 1-0. Piţurcă era supărat după meci: “Gestul lui Ghionea putea să ne coste chiar şi calificarea”.

Citește și:
Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a murit la vârsta de 91 de ani
Liga 2

Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate

Au câștigat vineri în Superligă și anunță un transfer promițător: „Mare calitate! Genul lui Ongenda”
Superliga

Laurențiu Reghecampf, uluit după o lună în Superliga: „Să vă spun ceva!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (10)
 •  12 Septembrie 2008, 18:12

Jucatori de genul asta reprezinta un risc foarte mare pentru echipa. Cand iti face un Zidane una d'asta, poti sa treci cu vedere, dar cand e vorba de nea Ghioane, parca n-ai vrea sa risti a doua oara. Va dati seama ca Romania isi putea lua adio de la orice speranta din cauza nevricalelor lui Lighionea asta?

 •  12 Septembrie 2008, 13:04

GHIONEA A GRESIT..

 •  12 Septembrie 2008, 12:42

Asa-s stelistii, mai tarani.... au probleme cu nervii au invatat si ei ceva de la sefu lor

Vezi toate comentariile (10)
Comentează