Articol de Florin Dincă - Publicat miercuri, 31 martie 2021 23:20 / Actualizat miercuri, 31 martie 2021 23:48
România a pierdut în Armenia, scor 2-3, și riscă să rateze pentru a șasea oară la rând calificarea la un Campionat Mondial. Chiar dacă va reuși să încheie grupa pe locul 2, „tricolorii” ar putea avea adversari de top în play-off-ul pentru Qatar.
- 13 echipe din Europa vor juca la CM 2022: cele 10 câștigătoare ale grupelor preliminare și cele 3 câștigătoare ale turneelor de baraj;
- La barajul pentru Qatar se califică cele 10 echipe de pe locul 2 din preliminarii și cele mai bune două câștigătoare de grupă din Nations League.
Calculele pentru Qatar se complică pentru România. Sigur, locul 2 încă e o țintă accesibilă pentru „tricolori”. Rădoi (sau alt selecționer, dacă va fi cazul) are 6 luni la dispoziție și două amicale în iunie, cu Georgia și cu Anglia, să rezolve marile probleme din jocul echipei. Doar că s-ar putea să fie prea târziu pentru a salva răul făcut miercuri seara.
România la barajul CM 2022 - traseu infernal
La fel ca la Euro 2020, barajul pentru Mondial va avea două tururi. Din cele 12 echipe participante (10 echipe de pe locul 2 din preliminarii și cele mai bune 2 câștigătoare de grupă din Nations League) doar 3 vor obține biletele pentru Qatar. Cum se va desfășura play-off-ul? Semifinale și finale într-o singură manșă!
- Cele 12 echipe vor fi împărțite în două urne, 6 formații urmând să fie capi de serie și să găzduiască semifinalele;
- Capii de serie vor fi cele mai bune locuri 2 din preliminarii. Nu vor conta punctele acumulate cu echipele de pe locul 6;
- Gazdele meciurilor decisive vor fi alese prin tragere la sorți.
Astfel, pentru a avea șanse reale la calificare, România trebuie să fie NEAPĂRAT printre cele mai bune șase locuri 2 pentru a juca pe Național Arena în semifinale. Am văzut cât de mult contează avantajul propriului teren în barajul pentru Euro 2020, când am pierdut în semifinale cu Islanda, scor 1-2. Iar adversarii sunt infernali:
- GRUPA A: Serbia;
- GRUPA B: Suedia;
- GRUPA C: Elveția;
- GRUPA D: Ucraina;
- GRUPA E: Cehia;
- GRUPA F: Austria;
- GRUPA G: Turcia;
- GRUPA H: Rusia;
- GRUPA I: Polonia;
- Nations League: Țara Galilor și Ungaria.
*echipe care au cele mai mari șanse să termine pe locul 2
În acest moment, România ar porni cu șansa a doua cu oricare dintre cei 11 posibili adversari. O confruntare în deplasare ar fi practic echivalentul unei noi eliminări în semifinale. Avantajul propriului teren cu (probabil) suporteri în tribune ar putea echilibra însă diferența. Mai mult, în finală există 50% șanse să fim gazde, în funcție de norocul de la tragerea la sorți.
Eșecul din Armenia poate fi decisiv
Înfrângerea suferită la Erevan reduce însă considerabil șansele ca România să fie cap de serie. „Tricolorii” mai au de jucat 7 partide din aceste preliminarii, însă numai 5 vor conta în ierarhia locurilor 2. Meciurile cu ultima clasată, cel mai probabil Liechtenstein, se vor juca doar pentru palmares. Mai rămân doar confuntări dificile: deplasări în Germania și Macedonia de Nord, „dubla” cu Islanda și meciul de acasă cu Armenia. Obiectivul de pe hârtie e clar: 12 puncte. Șansele sunt însă mici, ținând cont de jocul prestat de elevii lui Rădoi.
Chiar și cu 15 puncte în fața echipelor care contează, există riscul să ratăm prima urnă. Multe grupe sunt dezechilibrate și au două favorite clare, în timp ce noi nu avem garanția că vom reuși să ne cățărăm pe poziția secundă.
Programul României în preliminariile CM 2022:
- Etapa I: ROMÂNIA - Macedonia de Nord 3-2;
- Etapa II: ROMÂNIA - Germania 0-1;
- Etapa III: Armenia - ROMÂNIA 3-2;
- Etapa IV (2 septembrie 2021): Islanda - ROMÂNIA (21:45);
- Etapa V (5 septembrie 2021): ROMÂNIA - Liechtenstein (21:45);
- Etapa VI (8 septembrie 2021): Macedonia de Nord - ROMÂNIA (21:45);
- Etapa VII (8 octombrie 2021): Germania - ROMÂNIA (21:45);
- Etapa VIII (11 octombrie 2021): ROMÂNIA - Armenia (21:45);
- Etapa IX (11 noiembrie 2021): ROMÂNIA - Islanda (21:45);
- Etapa X (14 noiembrie 2021): Liechtenstein - ROMÂNIA (19:00).