FOTBAL  »  NATIONALA  »  INTERVIU

EXCLUSIV Cornel Dinu e tranșant, după scandalul licenței de antrenor: ”Suntem pe fundul prăpastiei” » Atac la Mircea Rădulescu: ”A compromis școala de fotbal"

Articol de - Publicat sambata, 24 februarie 2018 17:51

GSP a publicat vineri informația că Gică Popescu a vrut să participe la examenul pentru licența A de antrenor, dar a fost șocat când a fost anunțat că trebuie să susțină niște probe vechi de peste patru decenii.

Una dintre acestea era să dea gol de la mijlocul terenului sau să treacă printre jaloane cu mingea la picior pentru un timp de 30 de secunde.

Cornel Dinu a dezvăluit că două dintre probele practice ale Școlii de antrenori de acum sunt un remake al exercițiilor lui Drăgușin din 1972 pentru fotbaliștii de primă divizie

Cornel Dinu, 69 de ani, a fost campion de două ori ca antrenor cu Dinamo după o carieră prodigioasă ca fotbalist, iar printre funcțiile deținute de Mister a fost și aceea de lector la școala federală de antrenori.

Procuroru' a reacționat privitor la subiect: "Mă surprinde că apare ca propunere a profesorului Apolzan, despre care eu am o părere foarte bună, fiind singurul profesionist cu adevărat din acea federație. Aceste probe, a lovirii mingii de la 35 de metri și trecerea printre jaloane, au fost introduse prin 1972 sau 1973 de către Cornel Drăgușin și erau teste obligatorii pentru jucătorii din Divizia A!".

"Nu doar că suntem în fundul prăpastiei, dar săpăm ca să cădem și mai adânc! Eu am adus cursuri în România cu Michel Sablon, care era un reputat instructor tehnic UEFA. Primul curs a fost cu 25-30 de absolvenți din Generația de aur, au fost lecții pe bune pentru licența Pro, 100 de ore, 60 de teorie și 40 de practică. Nenorocirea a fost că apoi a preluat Rădulescu și a compromis școala de fotbal, cine a absolvit, cum a absolvit", a mai declarat Dinu.

"Marii sportivi au cursuri preferențiale, fiindcă ei înnobilează fotbalul. Nenorocirea e că am citit numele celor ce sunt la școala de antrenori și n-am recunoscut niciun fost fotbalist. O rușine! Mergem din distrugere în distrugere, pe timpul nostru erau profesori importanți de la IEFS" Cornel Dinu

Au răcit în "balon"

Probele de fotbal, șutul de la 35 de metri, jaloanele și miuța, două reprize a câte 15 minute, patru echipe în total, s-a disputat în interiorul unui "balon" din cauza condițiilor meteo, dar care a constituit un adversar în plus pentru cursanți. "Nu doar că era murdar, dar a fost un frig de ne-am căptușit și cu o răceală pe toată cinstea după ce-am dat proba", s-au plâns mai mulți viitori antrenori. "Era ca la trial. A dat unul din «foarfecă», l-au scos pe tușă zicându-i că a trecut proba, că e prea bun. Țiți Dumitriu făcea cu stângacii, Mihăiță Ianovschi cu dreptacii".

Întrebări de "Vrei să fii miliardar?"

După ce încheie proba practică, toți candidații trebuie să participe la proba scrisă, 50 de întrebări sub formă de grilă, de cunoștințe generale despre fotbal. "Printre întrebări se numără «În ce an a fost înființată FRF?», «Care este ultimul fotbalist român care a câștigat Champions League?» și «Ce altă echipă din România a avut rezultate remarcabile în cupele europene în anii '80, în afara celor de la Steaua și Dinamo?». Sunt mai degrabă întrebări de «Vrei să fii miliardar?» decât de pregătire pentru un viitor antrenor", au dezvăluit cursanții.

Citește și: EXCLUSIV Gică Popescu a catalogat dur probele de anii '70 care se dau să devii antrenor în România: ”Dacă ei nu se pricep și n-au dat niciodată cu piciorul în minge, li se pare corect!”

Citește și:
Prima lovitură pentru Rădoi! „S-a rupt” la antrenamentul cu Mirel și lipsește 4 săptămâni de la FCSB
Superliga
Prima lovitură pentru Rădoi! „S-a rupt” la antrenamentul cu Mirel și lipsește 4 săptămâni de la FCSB
Dinamo l-a înregistrat chiar de ziua lui! Kopic poate conta pe el în play-off: „Mijlocaș central, puternic, număr 8”
Superliga
Dinamo l-a înregistrat chiar de ziua lui! Kopic poate conta pe el în play-off: „Mijlocaș central, puternic, număr 8”
„Cine le-a defecat în creier?” » Partenera fotbalistului a cedat nervos
Stiri extrasport
„Cine le-a defecat în creier?” » Partenera fotbalistului a cedat nervos
A aflat de ce a plecat Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova: „Da, e mai grav decât se știa”
Superliga
A aflat de ce a plecat Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova: „Da, e mai grav decât se știa”
LISTA Salarii în armată de la 5.000 de lei pentru civili, la 30.000 de lei pentru ofițeri, fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
Profit.ro
LISTA Salarii în armată de la 5.000 de lei pentru civili, la 30.000 de lei pentru ofițeri, fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (12)
portardelegenda
portardelegenda  •  25 Februarie 2018, 08:06

ca Dinu e acru ca otetul stim cu totii, dar in aciditatea sa are CURAJUL (chiar daca e foarte tarziu) sa spuna adevăruri dureroase .

mannecken
mannecken  •  24 Februarie 2018, 21:48
Postat de sibelius pe 24 Februarie 2018, 20:29

Dupa logica ta Claudiu Raducanu poate sa fie antrenor. La fel si altii care nu vorbesc nicio limba straina si nici macar cea materna la nivel mediu.

Continuare a precedentului meu mesaj. Primul Ministru al României nu vorbeste englaza, nici macar româneste bine. A petrecut prea mult timp la Bruxelles...vezi nivelul. La ce le trebuie engleza antrenorilor români ca sa antreneze Prabusierea Vintu' de Jos....

mannecken
mannecken  •  24 Februarie 2018, 21:42
Postat de sibelius pe 24 Februarie 2018, 20:29

Dupa logica ta Claudiu Raducanu poate sa fie antrenor. La fel si altii care nu vorbesc nicio limba straina si nici macar cea materna la nivel mediu.

??????????? Tu ai citit mesajul meu? Ce am scris eu si ce ai înteles tu. Cred ca am fost foarte clar . Eu nu spun altceva decât ce spui tu....Mai încearca....

Vezi toate comentariile (12)
Comentează