NATIONALA  ·  ROMANIA - INSULELE FEROE 1-0

Florin Andone a vorbit dupa prima convocare la naţională » Ce spune despre faptul că nu a jucat nici un minut

Luni, 30 Martie 2015

Florin Andone a fost chemat pentru prima dată la echipa naţională, dar nu a apucat să debuteze în meciul cu Insulele Feroe.

Atacantul Cordobei a vorbit despre primele antrenamente la echipa naţională, despre cum a fost primit de colegi şi despre faptul că nu a apucat să debuteze.

"A fost o experienţă pozitivă. Ceilalţi jucători m-au primit foarte bine şi toată lumea m-a tratat frumos. Răzvan Raţ a venit la mine în cameră şi am stat de vorbă. Sînt fericit că am venit la naţională şi este important că am cîştigat cele trei puncte.

Este un moment de neuitat pentru mine. Am fost fericit că măcar am fost pe bancă. Sînt foarte mulţumit de tot ce am trăit şi sper să mai revin. Dacă voi avea în continuare rezultate bune la club, cred că voi mai fi convocat.

Ştiam că există posibilitatea să nu joc. Eu am fost la dispoziţia echipei, iar aceasta a fost deciza antrenorului. Am avut şi puţin ghinion", a declarat Andone pentru DigiSport.



Azi mulți au confirmat divorțul lor, iar acum s-a aflat despre gestul incredibil al lui Reghe față de Anamaria Prodan! L-a costat 310.000 de euro

Libertatea

Comentarii (24)

rampage_roar  •  01 Aprilie 2015, 10:08
Postat de florin_teodor pe 31 Martie 2015, 08:37

asta era un meci bun pentru el daca intra, poate si marca asa meciuL cu irlanda va fi mai dificil

nici nu stiam ca suntem in grupa cu Irlanda

florin_teodor  •  31 Martie 2015, 08:37

asta era un meci bun pentru el daca intra, poate si marca asa meciuL cu irlanda va fi mai dificil

florin_teodor  •  31 Martie 2015, 08:35
Postat de yahoo.22. pe 30 Martie 2015, 18:06

Lasa ca joaca Cheseriu...ce conteaza ca baiatul asta da goluri in La Liga si evolueaza contra lui Real,Barcelona,Atletico,Valenica,Sevilla,etc... mai important e sa dai 4 goluri pe meci cu Al Kebap, Al Shaorma sau Al Camel intr-un campionat mai mult decat submediocru.Au loc Dodel(o petarda de jucator e putin spus),Rusescu(care nici la echipa de club nu joaca),Adi Trompa(singura lui faza e sa-si dea mingea in fata si sa alerge ca bezmeticul dupa ea,un jucator mediocru) si nu are el.Puteau fi incercati si alti jucatori de la echipe mai in forma din campionatul Romaniei sau de afara.Inteleg ca ai contacte cu WCSB si anumiti impresari,dar nici chiar asa.RUSINE!

bine zis.

Vezi toate comentariile (24)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
06:00 Tenis, WTA

Turneul din Seul

Digi 4
07:00 Tenis, WTA

Turneul din Osaka

Digi 2
13:00 Tenis, WTA

Turneul din Guangzhou

Digi 2, Digi 3
15:00 Fotbal, UEFA Youth League

Atletico Madrid - Juventus

Digi 4, Telekom 4, Look Sport
17:00 Fotbal, UEFA Youth League

PSG - Real Madrid

Digi 4, Telekom 4, Look Sport
18:00 Handbal M

Dinamo - Kristianstad

Digi 2, Look Sport 3
19:45 Fotbal, Liga Campionilor

Olympiakos - Tottenham

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
19:45 Fotbal, Liga Campionilor

Club Brugge - Galatasaray

Digi 2, Look Sport, Telekom 2
20:00 Handbal M

Flensburg - Elverum

Digi 4
22:00 Fotbal, Liga Campionilor

PSG - Real Madrid

Digi 1, Look Plus, Telekom 1
22:00 Fotbal, Liga Campionilor

Atletico Madrid - Juventus

Digi 2, Look Sport, Telekom 2
22:00 Fotbal, Liga Campionilor

Bayern Munchen - Steaua Roșie

Digi 3, Look Sport 2, Telekom 3
22:00 Fotbal, Liga Campionilor

Șahtior Donețk - Manchester City

Digi 4, Telekom 4, Look Sport 3
Program TV complet

Liga 1