FOTBAL  »  NATIONALA  »  SELECȚIONER

FRF îl așteaptă pe Boloni la București: „Are niște cereri rezonabile. Contract pe două campanii”

Ladislau Boloni / foto: Imago
Ladislau Boloni / foto: Imago

Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 ianuarie 2022 19:58 / Actualizat miercuri, 05 ianuarie 2022 20:05

Mihai Stoichiță (67 de ani), directorul Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a precizat în această seară că Ladislau Boloni (68 de ani) rămâne în cărți pentru preluarea echipei naționale.

FRF, prin vocea lui Mihai Stoichiță, a anunțat în această seară că tratativele cu Loți Boloni sunt în toi, iar răspunsul reputatului tehnician ar putea fi unul pozitiv. 

Mihai Stoichiță, despre negocierile cu Ladislau Boloni: „Are niște cereri rezonabile, care pot fi îndeplinite”

„Încă suntem în discuții. Poate vom merge noi la Nisa, vine el la București, vedem. Discutăm cu toți cei aflați pe listă. Se poate întâmpla să vină, dar la ora aceasta nu e încă sigur. Ce se va întâmplă în perioada următoare depinde de răspunsul lui Loți. Da, Boloni poate deveni o variantă, dacă el e interesat de o colaborare și de preluarea echipei naționale a României. 

Din ce știu, Loți are niște cereri rezonabile, care pot fi îndeplinite. Atât știu. Dar cred că se poate ajunge la o finalitate a discuțiilor cu el în perioada următoare. Contractul său va fi minimum pe două campanii. Cred că această continuitate e foarte importantă”, a declarat Mihai Stoichiță, în cadrul emisiunii „Fotbal Club”. 

S-a discutat cu antrenori din varii zone, cu entuziasm, experiență, cu confirmări prin campionatul României, pe la «tineret». E vorba să facem o alegere cât mai logică a selecționerului.

Ce urmează? Depinde de «DA-ul» sau de «NU-ul» pe care îl vom primi. Nu poți discuta cu toți în același timp, ar fi penibil. Am discutat cu multe variante, ordinea a fost aleatorie

- Mihai Stoichiță, director tehnic FRF

Boloni e „somat” de un coleg de generație: „Vino la națională! De ce mai vrei bani?!”
SELECȚIONER
Boloni e „somat” de un coleg de generație: „Vino la națională! De ce mai vrei bani?!”

Ladislau Boloni, pe lista FRF

Numele lui Ladislau Boloni, antrenor liber de contract din luna mai, a fost pe lista de 10 antrenori luați în calcul de Comisia Tehnică a FRF pentru postul de selecționer. 

Zilele trecute, Mihai Stoichiță lăsa să se înțeleagă că viitorul selecționer al României ar urma să fie ales până pe 7 ianuarie 2022, dintre Ladislau Boloni, Victor Pițurcă, Edi Iordănescu și Adrian Mutu.

Boloni a avut un singur mandat la națională

Ladislau Boloni a mai antrenat echipa națională între iulie 2000 și iulie 2001. În acel mandat pe care l-a avut la națională, Boloni preluase echipa la startul preliminariilor pentru Mondialul din 2002 şi a demisionat înainte de ultimele două meciuri, pentru a pleca la Sporting Lisabona. Boloni a antrenat prima reprezentativă pentru 13 meciuri. Bilanțul? 8 victorii, 2 egaluri, 3 înfrângeri.

Avantajele lui Ladislau Boloni

  • Cel mai experimentat antrenor dintre posibilii pretendenți pentru banca naționalei Are numeroase trofee. A câștigat titlul în Portugalia, cu Sporting, plus o Cupă și o Supercupă, apoi un campionat și o Supercupă în Belgia, cu Standard, dar și Cupa Campionilor Golfului cu Al Jazira.
  • A mai condus echipa națională în campania pentru Mondialul 2002, cu rezultate, dar a părăsit-o pentru un contract mai bun cu Sporting, în 2001.
  • Este liber de contract după demiterea de la Panathinaikos, în mai 2021.

Dezavantajele lui Ladislau Boloni

  • Este un antrenor scump pentru nivelul la care FRF plătește un selecționer (a avut 400.000 de euro pe an la greci).
  • Se știe că este genul dificil și este foarte greu de crezut că s-ar putea înțelege cu noua conducere de la FRF, cu care a recunoscut recent că nu a avut niciodată vreun contact. În plus, apropiații susțin că n-ar accepta să lucreze sub conducerea lui Mihai Stoichiță.
  • A plecat de mult din fotbalul românesc și nu mai cunoaște jucătorii.

Vezi și alte știri despre echipa națională:

Boloni e „somat” de un coleg de generație: „Vino la națională! De ce mai vrei bani?!”

VIDEO EXCLUSIV Nicolae Stanciu nu mai concepe încă un eșec la națională și îi transmite lui Burleanu: „Asta trebuie!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (34)
gago747
gago747  •  06 Ianuarie 2022, 12:36

Dați-i lui Boloni ce a vrut și-a cerut, și semnați-l odată!

remarque
remarque  •  06 Ianuarie 2022, 12:25

Meritocratia ar trebui sa actioneze si in Romania. Boloni este unul dintre putinii antrenori romani care au titluri castigate in campionate din vest. Apoi nu-l vad pe Laci sa faca selectia in functie de ”sugestiile” lui Gigi, Hagi, Giovani s.a.m.d. Nici nu-l vad alcatuind primul 11 si facand schimbarile in functie de lista lui Stoichita. Cu presa stie sa vorbeasca, e rutinat si nu se pierde usor. Eu unul nu am nimic cu Mutu, a fost un mare jucator, ca antrenor are insa de demonstrat. Are timp sa ajunga oricat de mare.

4774403515910795
Istvan-Lorinc Pakurar  •  06 Ianuarie 2022, 10:34

Il cunosc pe Bölöni de la virsta de 14 ani! Integritatea morala si profesionala este impresionanta! Ii sustin orice decizie pe care o va lua!

Vezi toate comentariile (34)
Comentează