FOTBAL  »  NATIONALA  »  SAN MARINO - ROMÂNIA 0-1

Golul lui Herea din finalul meciului ne-a salvat de o mare ruşine » I-am încercuit! :D

Ovidiu Herea a marcat singurul gol al partidei
Ovidiu Herea a marcat singurul gol al partidei

Articol de - Publicat joi, 11 august 2011 00:00 / Actualizat joi, 11 august 2011 10:52

Fără Mutu şi Tamaş, lăsaţi la hotel, ”tricolorii” s-au chinuit cu San Marino, "lanterna" clasamentului FIFA. Şi asta în ziua în care ar fi trebuit să-l înfruntăm pe Messi!


Bulversată de "scandalul Mutu/Tamaş", echipa lui Piţurcă a început meciul cu modesta San Marino într-o formulă inedită. Cu trei debutanţi în "11"-le de start, Chipciu, Curelea în locul lui Mutu şi Chiricheş. Alţi 5 îşi aşteptau rîndul pe bancă Evident superiori, "tricolorii" au trecut repede la şefia jocului, încurajaţi cu căldură, ca la Piatra-Neamţ, de românii stabiliţi aici sau aflaţi în concediu.

Ratări şi incoerenţă
Chipciu (4) a deschis balul ratărilor, fiind blocat de Aldo Simoncini în drumul spre poartă. Tot el şi Bălan ratează întîlnirea cu mingea la centrarea lui Torje (5). Fază la indigo ceva mai tîrziu (14) cu aceiaşi "eroi". Se simt precipitarea, emoţiile care copleşesc, incoerenţa. Mutu era probabil la hotel şi rîdea!

După o jumătate de oră, văzînd că românii se încurcă singuri în careul lor, sanmarinezii au început să prindă curaj. Mariani (32) şi Davide Simoncini (34) au fost aproape să detoneze bomba, cu toate huiduielile tribunei. Tot românii au încheiat ostilităţile reprizei, dar Mureşan şi Curelea, din 6 metri, n-au nimerit nici măcar poarta. Chiar şi aşa, publicul a rămas alături de "tricolori", deşi feţele fanilor trădau deja îngrijorarea.

În sfîrşit, Herea
Aplauze la revenire! Şi ne aruncăm în careu, dar toată lumea ratează întîlnirea cu mingea. La oficială, Mircea Sandu stă relaxat, dar parcă îl strînge scaunul. E tot 0-0 şi se îngroaşă gluma, chiar dacă sanmarinezii se uită ca la OZN-uri la mingile care zboară prin careul lor. Torje şi Cociş (59), singuri cu portarul, se încurcă iar. Parcă nimic nu mai funcţionează. Doar tribuna, care cîntă, cîntă.
Apar primele reproşuri: "Nea Mircea, cu echipa asta vrem să jucăm noi în Europa?".

Dar Cociş scoate o minge înapoi şi Herea (72), numărul 13, sparge ghinionul: avem 1-0. Curelea (75) ratează iar, incredibil!, din 3 metri, imagine a neputinţei într-o zi în care ar fi trebuit să-l înfruntăm pe Messi. Slavă Domnului că ne-au refuzat argentinienii!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (27)
maciu19
maciu19  •  11 August 2011, 15:07

acum se vede ca nu e vina lui razvan ce se intampla la nationala,ci doar ca fotbalul se joaca pe bani ,iar jucatorii romani sunt mult mai interesati de echipele de club decat la nationala unde nu castiga mai nimic ;)

li64
li64  •  11 August 2011, 11:38

Norocoasa echipa asta a Argentinei ...... pentru ca si-a anulat meciul cu noi. La ce echipa avem.......... maturam cu ei pe jos pe Nationa Arena .......si ce inaugurare am fi avut.....si am fost nevoiti sa jucam cu puternica selectionata din San Marino. Dar lasa ca ne revansam noi cu Franta ...........ii calcam in picioare ............ii umilim ........ii zdrobim......si vom avea o inaugurare pe care o s-o tinem minte........... pana construim un nou stadion in locul Arenei Nationale......asta cine o mai trai pana atunci.....dar nu cred ca se va mai contrui........ca nu mai avem pentru ce .......fotbal nu mai avem.........si atunci ce rost ar mai avea........multumim Mircea Sandu !!!!

varanga53
varanga53  •  11 August 2011, 11:08

Panica mare pentru ca Romania a facut un joc slab cu San Marino! Dezastru!Nenorocire!Mai oameni buni,e primul joc in care jucam prost?Razvan Lucescu si-a batut joc de noi 2 ani alcatuind echipe aiuritoare si nu ati mai fost asa agitati!Sper ca Piti sa nu mai convoace "briliantele betive si drogate"si asa alcatuiasca o echipa onesta(conform campionatului nostru)care sa-si dea toata energia pentru tricolor!

Vezi toate comentariile (27)
Comentează