FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Hans-Dieter Flick anunță fotbal-spectacol la meciul cu România: „Vrem să bucurăm suporterii”

Hans-Dieter Flick // foto: Guliver/gettyimages
Hans-Dieter Flick // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat joi, 07 octombrie 2021 14:40 / Actualizat joi, 07 octombrie 2021 14:44

Hans-Dieter Flick (56 de ani), selecționerul echipei naționale a Germaniei, a prefațat duelul cu România din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2022.

  • Vineri, 8 octombrie, de la ora 21:45, „tricolorii” dau piept cu Germania, la Hamburg.
  • Partida va putea fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la PRO TV.
  • Meciul cu Armenia se joacă în Ghencea 3 zile mai târziu, pe 11 octombrie, de la ora 21:45.

Vineri, 8 octombrie, Germania primește vizita reprezentativei României, nemții fiind mari favoriți la victorie și la obținerea locului fruntaș în grupa J. Cu o zi înainte de duelul de la Hamburg, Hans-Dieter Flick, selecționerul Germaniei, s-a declarat mulțumit de ceea ce au arătat elevii săi la ședințele de pregătire dinaintea meciului. 

Pe deasupra, Flick a ținut să-l laude pe omologul său de pe banca României, Mirel Rădoi, la care a remarcat dorința de a presta un fotbal ofensiv. În continuare, cele mai importante declarații ale lui Flick, redate de frf.ro:

Hans-Dieter Flick, înainte de Germania - România: 

  • „Antrenamentul de ieri m-a mulțumit foarte mult, am văzut calitate și intensitate încât am decis nici să nu mai parcurgem partea a doua pe care o pregătisem pentru antrenamentul de ieri, care era în special tactică.
  • Mirel Rădoi face o treabă foarte bună, joacă ofensiv, încearcă să construiască o echipă care joacă fotbal. Trebuie să punem presiune pe România.
  • Am mare încredere în Kehrer, poate juca aproape oriunde în defensivă, chiar și mijlocaș defensiv, unde activa în perioada de la tineret. Îmi place mult, concentrarea și intensitatea lui mă impresionează. A fost absent din motive medicale în ultima vreme, dar în septembrie a jucat bine.
  • Avem 3 sau 4 variante pe postul pe care joacă Muller, e o provocare pentru titularizare, dar Thomas e un jucător extrem de important pentru noi. E o provocare să explicăm celor care nu sunt titulari alegerile noastre, dar am asigurat mereu o comunicare bună.
  • 1-0 ar fi un rezultat pe care l-aș primi cu bucurie, sunt 3 puncte, ne ajută la calificare. Dar vrem să bucurăm suporterii și va fi un meci frumos”.

România joacă în galben

Federația a anunțat și echipamentul în care România va juca împotriva Germaniei. Acesta este compus din tricoul galben, șorț alb și jambiere galbene.

Cine sunt titularii, cine sunt rezervele? 

Cel mai interesant lucru de analizat e cât de mare e diferența între cele două posibile formule de start pe care, teoretic, Rădoi le-ar putea alinia în cele două meciuri. România titularilor versus România rezervelor. Pe câteva posturi, lucrurile nu suportă comparație. Sunt fotbaliști cu mare experiență și valoare, aflați de multă vreme ca titulari în tricolor. 

Exemple: Niță, Chiricheș, Stanciu, care în orice situație trebuie încadrați la oameni de bază. Apoi, sunt cei care, chiar dacă nu au vechi state la prima reprezentativă, sunt pe val: Nedelcearu, Bancu, Mihăilă, Răzvan Marin. Sunt însă și poziții în primul „11” în care e greu de făcut o alegere: cine e titularul și cine e rezerva? 

Un exemplu e postul de fundaș dreapta. Rațiu a fost surpriza plăcută de la precedenta acțiune, Manea vine cu experiența și CV-ul său în cupele europene. Chiar și în privința atacantului, practic orice alegere pe care ar face-o Rădoi, dintre Keșeru, Ivan și Pușcaș, n-ar putea da un răspuns clar care are statut de titular și care e soluție pentru bancă. 

În plus, în echipa alternativelor s-ar afla nume importante precum Burcă, Cicâldău, Maxim, Moruțan. 

ECHIPA TITULARILOR: Niță - Rațiu, Chiricheș, Nedelcearu, Bancu - Nedelcu, R. Marin - I. Hagi, N. Stanciu, Mihăilă - Keșeru 
ECHIPA REZERVELOR: A. Vlad - Cr. Manea, Burcă, Ad. Rus, Toșca - Albu, Cicâldău - Moruțan, Maxim, Mitriță - A. Ivan

VIDEO. Naționala României a ajuns în Germania

Citește mai multe știri despre echipa națională: 

Victor Pițurcă pune presiune pe Rădoi: „Eu aș merge în Germania să câștig. De ce nu ne gândim la locul 1?”

Impresionat după ce a văzut tactica lui Rădoi: „Chiar i-am zis: «Bravo, Mirele! Așa trebuie procedat cu nemții!»”

Adeyemi va fi jokerul lui Flick » Ce plănuiește selecționerul Germaniei pentru duelul cu România

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
masinameaeata
masinameaeata  •  07 Octombrie 2021, 18:56

Il ironizeaza si il incurajeaza Flick pe Radoi, sa joace ofensiv cu Germania, ca sa ne dea nemtii repede gol. Daca Radoi va juca ofensiv cu Germania, va fi mancat de nemti, pana in minutul 30 veti vedea scor de neprezentare. Nemtii stiu ca fostii antrenori cu experienta de la nationala noastra, punea pe primul plan apararea si organiza jocul la mijloc defensiv, cum e si normal sa faca avand in vedere valoarea individuala a jucatorilor romani, mult iferiori nemtilor. Ori, daca joci ofensiv cu nemtii, ei avand cu trei clase peste jucatorii nostii, atat ca valoare individuala , cat si ca organizare de joc, nu doar ca nu vor resusi sa marcheze niciun gol, in Liga 1 se marcheaza goluri din 11 m, nu din actiune. Si atunci, cum vrei si mai ales cine sa-ti marcheze goluri la nationala, cand principala pepiniera a nationalei(Liga 1), sistemul incurajeaza furtul(11 m la fiecare atingere in careu). Este evident ca jucatorii din Liga 1, nu mai sunt obisnuiti sa traga la poarta si sa marcheze goluri din actiune, ei asteapta pomana arbitrilor. De fapt, jucatorii din Mamaliga 1, nici nu mai stiu cum se arbitreaza corect, ei sunt obisnuiti sa cada cersind 11 m, cand adie vantul in careul advers. Ma tem ca se vor trezi la realitate in Germania, acolo unde nemtii alearga, joaca fotbal si nu obsinuiesc sa exerseze la antrenamente, plonjoane in careu.

c23665
c23665  •  07 Octombrie 2021, 16:39

Ce spectacol viseaza neamtul?! Cu o echipa care baga autobaza in poarta nu poti face spectacol! N-a reusit nici FC FKSB cu Chindia, fara ajutorul decisiv al arbitrului si crede cineva ca vor reusi nemtii?!? Apropo, cine arbitreaza?!?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close